ȘTIRILE AMIEZII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 18 NOIEMBRIE
Guvernele Uniunii Europene și Parlamentul European nu au reușit să ajungă la un acord privind bugetul UE pe 2015 luni seară, când a expirat termenul limită pentru lansarea unui nou proiect de buget, a anunțat o purtătoare de cuvânt a comisiei însărcinate cu bugetul din cadrul legislativului european.
'Nu a fost obținut un acord asupra bugetului european, iar Comisia Europeană va prezenta un nou proiect de buget pe 2015', a rezumat purtătoarea de cuvânt într-un mesaj postat pe Twitter.
* Ministrul afacerilor externe al Poloniei, Grzegorz Schetyna, a declarat că doar cu o lună în urmă în cadrul Uniunii Europene (UE) erau mai puține divergențe cu privire la sancțiunile adoptate la adresa Rusiei. Potrivit șefului diplomației poloneze, divergențe în cadrul UE pe marginea acestui subiect au loc tot mai des și sunt tot mai serioase. Doar cu o lună în urmă, în timpul reuniunii miniștrilor de externe de la Luxemburg, în timpul căreia s-a luat decizia de a menținere sancțiunile deja adoptate împotriva Rusiei, astfel de divergențe erau mai puține, amintește Grzegorz Schetyna.
* Principala cauză pentru care Republica Moldova nu se află în prezent în Uniunea Europeană alături de alte foste republici sovietice precum țările baltice este ezitarea demonstrată de către societate și clasa politică în privința direcției de dezvoltare a țării, a declarat premierul Iurie Leancă la forumul 'Viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană", organizat marți de Fundația Konrad Adenauer la Chișinău.
* Peste 10.000 de unguri s-au adunat luni la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, pe care l-au acuzat de angajarea unor funcționari publici corupți și de apropierea prea mare față de Kremlin. Numărul celor strânși în fața parlamentului ungar în ''Ziua indignării publice'', așa cum au numit-o organizatorii, a fost însă mult mai mic decât al demonstranților care luna trecută au protestat contra intenției guvernului ungar de a introduce o taxă pe internet, proiect care a fost abandonat în urma acestor proteste. Adunată în fața Parlamentului, mulțimea a scandat luni ''Orban, afară!'' și ''Nu plătim taxe infractorilor''.
* Premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunțat marți 'responsabilitatea directă a incitărilor la violență' venite din partea Hamas și a președintelui palestinian Mahmoud Abbas, după un atac asupra unei sinagogi din Ierusalim, soldat cu patru morți. Președintele palestinian Mahmoud Abbas a condamnat marți atentatul sângeros comis de doi palestinieni la o sinagogă din vestul Ierusalimului și soldat cu moartea a patru israelieni.
* Retragerea NATO ar putea arunca Afganistanul într-un 'război prin procură' (proxy war) între India și Pakistan, a avertizat fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf într-un interviu pentru France Presse, cu ocazia căruia a reflectat și asupra greșelilor comise de 'războiul împotriva terorismului' american după 2001. Șeful statului afgan Ashraf Ghani a efectuat în acest weekend prima sa vizită oficială în Pakistan, menită să impulsioneze relațiile dintre Kabul și vecinul său înainte de finalul anului și retragerea majorității forțelor NATO, ce va deschide o perioadă de incertitudine pentru stabilitatea țării sale.
* Un număr de 850 de militari germani vor rămâne în Afganistan de la 1 ianuarie anul viitor pentru a lua parte la misiunea Resolute Support, sub comandament NATO, relevă proiectul pregătit în acest sens de guvernul german. Conform documentului citat, soldații germani vor fi implicați majoritar în activitățile de instruire și pregătire a forțelor militare afgane. Guvernul de la Berlin va lua miercuri o decizie legată de această misiune, urmând ca documentul să fie dezbătut în parlament în luna decembrie.
* Țările semnatare ale protocolului de la Montreal privind substanțelor care distrug stratul de ozon se reunesc săptămâna aceasta la Paris pentru a analiza cum să protejeze stratul de ozon fără să crească gazul cu efect de seră. Efectele hidrofluorocarburilor (HFC) asupra schimbărilor climatice în viitor ar putea contrabalansa rezultatele bune realizate în cadrul protocolului internațional de la Montreal, a declarat luni, în deschiderea lucrărilor, secretarul general adjunct al ONU și director executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, Achim Steiner.
* Human Rights Watch (HRW) a solicitat marți poliției indoneziene să renunțe la testele de virginitate la care sunt supuse femeile care vor să facă parte din efectivele sale, considerând că această practică este 'discriminatorie' și umilitoare. Femeile care vor să fie polițiste în cea mai mare țară musulmană din lume trebuie să fie nemăritate și virgine, arată asociația de apărare a drepturilor omului. Examenele de virginitate sunt un obicei, în pofida faptului că oficiali din conducerea poliției neagă acest lucru, adaugă HRW, care a stat de vorbă cu câteva tinere.
AGERPRES