ȘTIRILE AMIEZII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 4 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 4 NOIEMBRIE

Alegătorii din SUA sunt așteptați marți la secțiile de votare pentru a se pronunța asupra componenței Camerei Reprezentanților și a unei treimi din Senat, republicanii fiind favoriți, potrivit majorității sondajelor de opinie. Electoratul va alege 36 de senatori și pe toți cei 435 membri ai Camerei Reprezentanților (unde republicanii sunt majoritari), alături de 36 dintre cei 50 de guvernatori și mii de reprezentanți în administrația locală. Barack Obama, care mai are doi ani de mandat ca președinte al SUA, a declarat foarte clar că vede aceste alegeri ca pe un referendum cu privire la politicile promovate de administrația sa.

* Distrugătorul american USS 'Ross' se va afla, începând din 4 noiembrie, în Marea Neagră, a anunțat serviciul de presă al Flotei SUA desfășurată în Marea Mediterană. Distrugătorul 'Ross' (DDG71) din clasa Arleigh Burke va participa la exerciții militare comune ale aliaților din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Nava va realiza operațiuni pentru sprijinirea securității regionale pe mare, operațiuni de căutare-salvare, va susține misiuni umanitare.

* Acțiunile Rusiei în contextul crizei ucrainene ar putea duce la înghețarea conflictului din estul Ucrainei, iar aceasta va provoca, de asemenea, o deteriorare a relațiilor Moscovei cu NATO, a declarat luni comandantul suprem al Forțelor aliate ale NATO în Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove. Potrivit acestuia, Moscova deplasează în prezent granița dintre Rusia și Ucraina la vest. 'Vedem că lucrurile merg spre o 'blurare' a actualei frontiere ruso-ucrainene și /o nouă/ demarcare', a declarat generalul Philip Breedlove, într-o conferință de presă la Washington.

* În dialogul dintre Uniunea Europeană (UE) și Rusia trebuie să fie loc pentru reglementarea crizei ucrainene, și-a exprimat convingerea noul Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini. 'La ora actuală, cel mai important este să înțelegem în ce măsură mai este deschisă linia dialogului. Declarațiile Moscovei (cu privire la alegerile din autoproclamatele republici Donețk și Lugansk) se deosebesc foarte tare de ale noastre. Pentru noi, acest vot este ilegitim. Însă, pe de altă parte, în Rusia se vorbește despre 'respectare', nu despre 'recunoaștere' (a rezultatelor alegerilor), iar acest lucru ar putea oferi spațiu de manevră', este de părere Federica Mogherini.

* Noua Comisie Europeană, condusă de Jean-Claude Juncker, care și-a preluat mandatul la 1 noiembrie, va fi mai prietenoasă cu presa, a declarat luni purtătorul de cuvânt al CE Margaritis Schinas. El a condus luni la prânz prima conferință de presă cotidiană a noului executiv comunitar și le-a prezentat ziariștilor pe toți purtătorii de cuvânt ai Comisiei. Noua echipă a purtătorilor de cuvânt va fi mai puțin numeroasă decât cea din mandatul Comisiei Barroso și vor fi mai puțini purtători de cuvânt (13) autorizați să se adreseze on-the-record presei decât până acum.

* În Europa, împărțirea biroului cu colegii a devenit normă, mai puțin de o treime din salariați având un spațiu individual. Restul lucrează în spații comune, situație care duce și la nemulțumiri, arată un studiu publicat marți. Potrivit sondajului realizat de institutul CSA (consiliere, sondaje, analize) pentru Actineo, observator al calității vieții la birou, numai 16% dintre olandezi lucrează într-un birou sau spațiu individual, 19% dintre britanici, 25% dintre spanioli, 30% dintre suedezi, 33% dintre francezi și 36% dintre germani.

* Noul șef al agenției britanice de intelligence (GCHQ) a făcut apel la marile grupări americane din Silicon Valley să coopereze mai mult în lupta împotriva grupurilor jihadiste precum Statul Islamic (SI), pentru care internetul a devenit un veritabil 'centru de comandă și control'. Vorbind de campania de propagandă digitală purtată de Statul Islamic pe Facebook, Twitter sau chiar WhatsApp, Robert Hannigan a subliniat, într-un material de autor publicat marți în Financial Times, că serviciile de informații 'nu pot rezolva această problemă' fără 'un sprijin mai mare din partea sectorului privat, mai ales din partea celor mai importante grupări din domeniul tehnologiei americane, care domină spațiul virtual'.

* Copiii kurzi care au fost răpiți în luna mai în apropiere de orașul sirian Kobane au fost torturați de militanții Statului Islamic (SI), a avertizat marți organizația Human Rights Watch (HRW). 'Cei care nu se conformau programului erau bătuți. Ei (SI) ne băteau cu furtune sau cabluri. Ne loveau și la tălpile picioarelor. Cauciucul a fost folosit mai rar, dar și eu am fost pus odată într-un cauciuc și am fost bătut. Uneori găseau pretexte pentru a ne bate fără niciun motiv', a povestit pentru HRW un băiat în vârstă de 15 ani care a fost reținut de gruparea extremistă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”