ȘTIRILE AMIEZII - POLITICI INTERNAȚIONALE - ROMÂNIA ÎN LUME - 3 DECEMBRIE
Parchetul din Munchen (sudul Germaniei) a efectuat o serie de percheziții la sedii ale grupului Airbus din cauza unor suspiciuni de corupție legate de contracte cu Arabia Saudită și România, dezvăluie cotidianul german Süddeutsche Zeitung, în ediția de miercuri.
Parchetul din Munchen a confirmat aceste percheziții care au avut loc în octombrie, potrivit articolului în cauză, din care a fost publicat marți seara un fragment. Și compania Airbus a confirmat pentru cotidian că are loc o anchetă a justiției germane.
* România, Grecia, Bulgaria și Italia sunt cele mai corupte țări din Uniunea Europeană, având un indice de 43 pe o scară de la 0 (însemnând țară foarte coruptă) la 100 (țară fără corupție) în Indicele de percepție asupra corupției în 2014, publicat miercuri de Coaliția globală împotriva corupției Transparency International. Țara noastră înregistrează același indice ca în anul 2013, dar mai slab decât în 2012, când a avut un scor de 44. Pe prima poziție atât în Uniunea Europeană, cât și la nivel global se află Danemarca, cu un indice de percepție asupra corupției de 92. La polul opus, Coreea de Nord și Somalia împart ultimul loc, cu doar 8 puncte.
* Uniunea Europeană cere Serbiei să recunoască independența Kosovo și să impună sancțiuni Rusiei, a declarat președintele Serbiei, Tomislav Nikolic, într-un interviu acordat marți postului sârb de televiziune RTS. Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, a trimis un mesaj foarte clar autorităților sârbe în timpul ultimei vizite, efectuată în luna noiembrie la Belgrad: Serbia nu va fi parte a UE până când nu va rezolva problema legată de Kosovo și Metohija, a spus Nikolic.
* Aspirația Ucrainei de a adera la NATO, aspirație pe care o exprimă Kievul, este puțin probabil să se realizeze în viitorul apropiat, în opinia lui Gernot Erler, însărcinat al guvernului federal german pentru relațiile cu Moscova. 'Pentru aceasta, este nevoie ca inițial să se schimbe multe lucruri. În primul rând, nu trebuie să fie tensiune și conflictele care există în prezent în estul Ucrainei', a declarat Erler.
* Delfinii de luptă din Flota rusă din Marea Neagră vor elimina posibilitatea unor diversiuni împotriva navelor de la baza militară maritimă din Crimeea, a declarat miercuri pentru Ria Novosti expertul rus Igor Korotcenko, redactor-șef al revistei "Apărarea Națională", cu privire la primele aplicații cu delfini de luptă de când delfinariul din Sevastopol a intrat în subordinea flotei ruse (după anexarea Crimeii în luna martie).
* Prin refuzul de a mai accepta produse alimentare din partea mai multor companii din Belarus, Rusia s-a comportat inadecvat, a declarat miercuri președintele belarus, Aleksandr Lukașenko. El a făcut această declarație în cadrul unei reuniuni a guvernului de la Minsk în care s-au discutat măsurile ce ar trebui adoptate pentru ridicarea interdicției la importurile de produse belaruse de către Rusia și cu privire la tranzitul produselor occidentale de pe lista cu sancțiuni ruse.
* Alegerile legislative israeliene anticipate provocate de premierul Benjamin Netanyahu, care i-a demis pe miniștrii săi de centru, vor fi organizate pe 17 martie, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Knessetului (parlamentul israelian). 'În urma consultărilor între diferitele părți, s-a decis organizarea alegerilor la 17 martie', a declarat purtătorul de cuvânt Eran Sidis, precizând că această dată va fi inclusă în proiectul de lege pentru dizolvarea parlamentului a cărei examinare va începe miercuri.
* Parlamentul turc a adoptat marți târziu un proiect de lege controversat al regimului islamo-conservator ce acordă puteri depline poliției, în contextul unor recente revolte violente prokurde, a precizat o sursă parlamentară. Criticată dur de societatea civilă și opoziție, noua legislație acordă puteri extinse forțelor de poliție care vor putea de acum înainte să efectueze percheziții și rețineri mai ample în baza unor simple bănuieli, conform aceleiași surse.
* Bobby Keys, saxofonistul legendar al celebrei trupe Rolling Stones, a murit marți la vârsta de 70 de ani, la locuința sa din Franklin (Tennessee), a anunțat grupul într-un comunicat. 'Rolling Stones sunt bulversați de pierderea bunului lor prieten și saxofonist legendar Bobby Keys', au transmis membrii trupei, subliniind că Bobby a adus o contribuție muzicală unică grupului începând cu anii '60. Ne va lipsi mult, au adăugat ei.
AGERPRES