ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 22 octombrie
Interesul constant al românilor pentru Programul 'Rabla', intenția de a reporni 'Casa verde', promovarea educației ecologice la nivel național, precum și strategiile pe termen mediu și scurt prin care România să stimuleze economia 'verde' și crearea de locuri de muncă 'verzi', au fost temele despre care președintele Administrației Fondului pentru Mediu /AFM/, Adrian Gearâp, a vorbit într-un interviu acordat AGERPRES.
* Românii reușesc să economisească lunar 41 de euro, iar 26% dintre aceștia își investesc economiile în aur sau alte metale prețioase, arată un barometru Erste Group privind posibilitățile de economisire în țări din Europa Centrală și de Est (ECE). Ungurii economisesc 49 de euro, în timp ce austriecii și-au majorat cu 7 euro sumele destinate economiilor lunare, până la 188 de euro, potrivit barometrului.
* Cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național au scăzut în 2013 la circa 15,6 miliarde lei, respectiv 2,5% din PIB, de la 3% din PIB, în anul 2012, potrivit datelor provizorii publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). La nivel național ponderea investițiilor producătorilor nespecializați a reprezentat 73,1%, în totalul investițiilor pentru protecția mediului, urmată de cea a administrației publice (15,7%) și a producătorilor specializați (11,2 %).
* Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri două atenționări Cod galben de ploi însemnate cantitativ și răcire accentuată a vremii, valabile de miercuri, ora 21,00, până vineri ora 23,00. Potrivit meteorologilor, de miercuri, ora 21,00, până joi, la ora 23,00, în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Sibiu va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-60 l/mp.
* Încasările din timbrul de mediu s-au cifrat, în primele nouă luni ale anului, la peste 523,2 milioane lei, în timp ce cuantumul total înregistrat de la introducerea taxei în primăvara anului 2013 se situează la 1,161 miliarde de lei, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu /AFM/.
* Demersurile de implementare a Legii infrastructurii cu proiectul multianual de realizare a inventarului național al rețelelor publice de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură asociate acestora, precum și monitorizarea și stimularea concurenței în domeniul furnizării serviciilor de acces la Internet în bandă largă, sunt puncte importante prevăzute în Planul de acțiuni al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații /ANCOM/, supus dezbaterii publice pe propria pagină de Internet, timp de 30 zile.
* Majorarea salariului minim fără realizarea, în prealabil, a 'testului IMM-urilor' și a unei note de impact reprezintă o ilegalitate, a declarat miercuri, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, într-o conferință de presă. Potrivit lui Nicolescu, vor fi făcute urgent intervenții la Ministerul Muncii pentru a remedia cât mai rapid situația.
* Bursa de Valori București /BVB/ a deschis miercuri în creștere, iar indicele de referință BET înregistra o apreciere de 0,76%, după o jumătate de oră de la deschiderea sesiunii de tranzacționare. Piața de acțiuni înregistra un rulaj de 400.000 euro, iar cele mai lichide acțiuni erau Fondul Proprietatea și Romgaz.
* Un număr de 462 de proiecte sunt, în acest moment, gestionate prin Fondul de Mediu și se află în diverse stadii de implementare, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu /AFM/. "În acest moment, instituția noastră gestionează un număr de 462 de proiecte, aflate în diferite stadii de implementare. Proiectele finanțate de AFM sunt implementate în toate județele de pe teritoriul României (...) Anul trecut au fost finalizate 115 proiecte, iar în acest an avem deja 48 de proiecte finalizate și peste 100 de proiecte pe care ne dorim să le finalizăm până la sfârșitul anului. Am demarat, anul acesta, semnarea contractelor de finanțare a celor 108 de proiecte pe canalizare care nu au fost contractate în anii anteriori, aceste proiecte fiind o prioritate pentru Guvernul României. Considerăm că procentul de conectare la apă-canal a gospodăriilor românești trebuie să se apropie de sută la sută, așa cum România și-a asumat prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dar și respectând directivele europene în domeniu', a afirmat Gearâp.
* Romexpo se așteaptă ca numărul vizitatorilor la ediția din acest an a târgului Indagra să îl depășească pe cel înregistrat în 2013, respectiv 60.000, a declarat directorul general al Romexpo, Cătălin Trifu, într-o conferință. "Indagra, împreună cu manifestările expoziționale aferente, va reuni mai bine de bine de 700 de companii, din 27 de țări, suprafața expozițională fiind de peste 41.000 de metri pătrați. Numai Indagra reunește 450 de expozanți din 22 de țări. Față de ediția anterioară, avem o ușoară creștere a numărului de expozanți, cu 3%. O creștere semnificativă se înregistrează la salonul de zootehnie, care, comparativ cu ediția precedentă, a crescut cu 10% în acest an. În ceea ce privește numărul de vizitatori, ne așteptăm să depășim cifra de anul trecut care a fost de 60.000 de vizitatori", a spus Cătălin Trifu.
* Regimul termic va fi unul obișnuit pentru perioada următoare în majoritatea regiunilor agricole, iar rezerva de umiditate în stratul de sol se va încadra în limite satisfăcătoare, până la apropiate de optim și optime, arată prognoza specialiștilor agrometeorologi, valabilă pentru intervalul 22-28 octombrie 2014. Din punct de vedere agrometeorologic, procesele vegetative la culturile de toamnă (rapiță, orz și grâu) vor avea, în general, o evoluție normală în aproape toată țara, cu excepția zonelor depresionare centrale și nordice, precum și pe terenurile agricole afectate de fenomenul de secetă pedologică, unde ritmurile de creștere și dezvoltare ale plantelor se vor desfășura mai lent.
* Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineață o atenționare nowcasting Cod galben de ceață pentru județele Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui și Bacău, valabilă până la ora 11,00. Potrivit meteorologilor, în cele cinci județe, local, se va semnala ceață, cu vizibilitate redusă sub 200 metri, izolat sub de 50 metri.
* Hasan Ali Yardimci a fost numit director general al companiei Arctic, începând cu luna octombrie, preluând postul de la Monica Iavorschi, care va ocupa postul de international marketing director în cadrul Grupului Arcelik, acționarul majoritar al producătorului din Găești. Iavorschi va fi responsabilă de strategia globală de marketing și operațiuni a grupului.
* Circa 44% dintre angajați încalcă activ procedurile de securitate IT ale companiei în care lucrează, în timp ce peste jumătate dintre aceștia (55%) au aceeași parolă pentru mai multe pagini web sau aplicații, arată rezultatele studiului global Cisco, referitor la securitatea informatică, prezentat, miercuri, într-o conferință de presă. Pe de altă parte, conform sursei citate, 69% dintre angajați au declarat că nu au cunoștință despre cele mai noi și mai periculoase breșe de securitate, cum ar fi Heartbleed.
* Isabelle Kocher, directorul financiar al GDF Suez, a fost promovată în funcția de adjunct al directorului general, pentru a-i succeda lui Gerard Mestrallet la conducerea deținătorului celei mai mari rețele de transport a gazelor naturale din Europa, încheind astfel lupta internă pentru comanda grupului francez, transmite Bloomberg. Numirea caută să pregătească 'cu seninătate' succesiunea lui Mestrallet, se arată într-o declarație publicată marți de GDF Suez, după reuniunea Consiliului de conducere. Mandatul lui Mestrallet de președinte și director general urmează să expire în 2016.
* BCE a achiziționat marți obligațiuni ipotecare italiene, revenind pe piață pentru a doua zi, conform programului de achiziții de active, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Obligațiunile au fost achiziționate de la Intesa Sanpaolo SpA, după ce luni BCE a cumpărat bonduri pe termen scurt de la Societe Generale și BNP Paribas, precum și obligațiuni spaniole, susțin sursele.
* Profitul Yahoo a urcat la 6,8 miliarde dolari în trimestrul trei din 2014, datorită câștigurilor obținute în urma listării gigantului online chinez Alibaba, transmite BBC. Înaintea listării din septembrie, Yahoo a vândut o parte din participația pe care o deține la firma chineză, obținând un câștig net de 6,3 miliarde de dolari.
* Daimler AG, producătorul mașinilor Mercedes-Benz, și-a vândut participația de 3,9% deținută la compania de mașini electrice Tesla Motors Inc, pentru 780 de milioane de dolari în numerar, transmit Bloomberg și Reuters. În urma tranzacției, profitul operațional înainte de taxe și dobânzi pe 2014 al Daimler va fi majorat cu 780 milioane de dolari.
* Profitul Heineken NV a scăzut în trimestrul trei din 2014, din cauza vremii nefavorabile și a situației dificile cu care se confruntă economiile europene, transmite AP. În Europa de Est, veniturile producătorului olandez de bere au scăzut cu 8,5%, în Europa Occidentală cu 4,1%, în timp ce în America de Nord și de Sud s-a înregistrat un avans de 2%, în Asia de 10% și în Africa de 3,6%.
* Grupul bancar austriac Erste a respins miercuri informația EFE care susține că cel puțin 11 bănci din șase state europene nu vor trece testele de stres derulate de Banca Central Europeană, transmite Reuters. Trei bănci din Grecia, trei din Italia și două din Austria sunt printre instituțiile care vor eșua la testele de stres, susține EFE, fără a da detalii privind nivelul capitalului de care au nevoie băncile. De asemenea, agenția precizează că numărul băncilor care nu vor trece testele de stres ar putea fi modificat în ultimul moment. Alte trei bănci care ar putea eșua la testele de stres provin din Cipru, Belgia și Portugalia, susține EFE.
* PSA Peugeot Citroen, al doilea producător auto din Europa, a anunțat, miercuri, că și-ar putea atinge cu doi ani mai devreme ținta de flux de numerar, după ce majorarea livrărilor în China a contribuit la o neașteptată creștere a veniturilor în trimestrul trei din 2014, transmit Bloomberg și Reuters. Peugeot ar putea mai degrabă raporta chiar din acest an un flux de numerar operațional pozitiv decât în 2016, le-a declarat jurnaliștilor directorul financiar Jean-Baptiste de Chatillon.
* Cel puțin 11 bănci din șase state europene nu vor trece testele de stres derulate de Banca Central Europeană, ale căror rezultate vor fi anunțate duminică, a anunțat miercuri EFE, citând surse anonime financiare, transmite Reuters. Trei bănci din Grecia, trei din Italia și două din Austria sunt printre instituțiile care vor eșua la testele de stres, susține EFE, fără a da detalii privind nivelul capitalului de care au nevoie băncile. De asemenea, agenția precizează că numărul băncilor care nu vor trece testele de stres ar putea fi modificat în ultimul moment. AGERPRES