ȘTIRI DE WEEKEND - POLITICI INTERNAȚIONALE-ROMÂNIA ÎN LUME - 9 NOIEMBRIE
Căderea Zidului Berlinului este un semnal de speranță pentru țări precum 'Ucraina, Siria, Irak', unde "libertățile sunt amenințate sau chiar călcate în picioare", a declarat cancelarul german Angela Merkel, cu ocazia ceremoniilor de duminică dedicate împlinirii a 25 de ani de la respectivul moment istoric.
"Putem schimba lucrurile în bine — acesta este mesajul căderii Zidului" la 9 noiembrie 1989, a spus Angela Merkel, în cadrul unei ceremonii la Memorialul Zidului Berlinului. "El este adresat nouă, celor în Germania, dar și altora din întreaga lume, în special, în acest moment, oamenilor din Ucraina, Siria, Irak și din toate regiunile din lume unde libertățile și drepturile omului sunt amenințate sau chiar călcate în picioare", a adăugat ea. "Căderea Zidului Berlinului a arătat că visele pot deveni realitate", a adăugat șefa guvernului german, care a crescut în RDG și avea în acel moment 35 de ani.
* Papa Francisc a marcat duminică împlinirea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului reamintind de rolul predecesorului său Ioan Paul al II-lea și făcând apel la construirea 'de punți de legătură, nu de ziduri'. "În urmă cu 25 de ani se prăbușea Zidul Berlinului, care a tăiat atât de mult timp orașul în două și a simbolizat divizarea ideologică a Europei și a întregii lumi", a declarat Papa cu ocazia rugăciunii în Piața San Pietro din Roma. "A fost o cădere neașteptată, însă ea a fost făcută posibilă de angajamentul de lungă durată și dificil al numeroaselor persoane care au luptat, s-au rugat sau au suferit, unii până la sacrificarea propriei vieți. Printre ei, Papa Sfânt Ioan Paul al II-lea a avut un rol de prim plan", a adăugat el.
* Președintele chinez Xi Jinping și omologul său rus Vladimir Putin s-au angajat duminică la Beijing să-și consolideze colaborarea, indiferent de evoluția unei lumi deseori îngrijorată de modul autoritar în care cei doi își exercită puterea. Este a doua întâlnire în mai puțin de doi ani între cei doi lideri, care a avut loc cu o zi înainte de deschiderea Summitului Asia-Pacific (APEC), la care va fi prezent și președintele american Barack Obama. Președintele Xi Jinping, care a semnat acorduri, în special în domeniul energetic, cu omologul său rus, a salutat creșterea excelentă a 'arborelui relațiilor sino-ruse'.
* Catalanii sunt chemați să se exprime duminică în legătură cu independența, într-o consultare populară fără precedent, dar fără valoare juridică, organizată de executivul regiunii, în pofida interdicției autorităților de la Madrid. "Vreți ca regiunea Catalonia să fie un stat?" și, dacă da, "Vreți ca el să fie independent?" — după ani de controverse, cele două întrebări au fost tipărite pe milioane de buletine de vot, o consultare publică simbolică — fără consecințe cu caracter obligatoriu ca ale referendumului din Scoția de la 18 septembrie—, dar extrem de așteptată. Pentru aceasta, liderul regiunii, naționalistul conservator Artur Mas, și-a asumat riscul de a fi dat în judecată pentru 'insubordonare civilă', în numele 'libertății de exprimare' și al 'libertății ideologice' a poporului din Catalonia. Tribunalul Constituțional a suspendat de două ori, la sesizarea Madridului, organizarea unei consultări pe acest subiect. Prin urmare, este vorba de un vot alternativ organizat de Executivul catalan cu voluntari, fără recensământ sau comisie electorală.
* Soarta liderului grupării Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, este neclară după ultimele raiduri ale coaliției conduse de Statele Unite în zona localității irakiene Mosul. Potrivit mai multor televiziuni arabe, al-Baghdadi ar fi fost rănit sau chiar ucis în urma atacului, dar un responsabil irakian a declarat că deocamdată nu sunt disponibile informații fiabile care să confirme această relatare venită din surse neoficiale. Nici Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală (Centcom) nu a confirmat dacă liderul jihadiștilor se afla în perimetrul unde a fost executat raidul ce a distrus un convoi alcătuit din zece camioane militare ale jihadiștilor.
* Mișcarea Fatah a președintelui palestinian Mahmoud Abbas a anunțat duminică anularea ceremoniilor prevăzute pentru marți în Gaza cu ocazia împlinirii a zece ani de la moartea lui Yasser Arafat, Hamas transmițând că nu va putea asigura securitatea evenimentului. Comemorările urmau să fie primele din Fâșia Gaza de la preluarea puterii de către mișcarea islamistă Hamas în 2007.
* La 25 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est, sentimentele bulgarilor față de acele vremuri variază de la nostalgie, pentru cei care le regretă, și până la ignoranță, mai ales în cazul tinerilor care nu știu multe lucruri despre acea perioadă, este concluzia unui studiu publicat duminică. Astfel, circa 94% dintre tinerii bulgari cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani afirmă că nu știu nimic despre perioada comunistă. De asemenea, a 25-a aniversare a căderii Zidului Berlinului nu are nicio semnificație pentru 40% dintre bulgarii cu vârste între 16 și 60 de ani, și doar o treime dintre ei știu că tranziția către democrație în Europa de Est a început în anul 1989. În plus, peste 70% dintre ei nu cunosc numele liderilor internaționali care au contribuit la evenimentele de atunci, cum ar fi Mihail Gorbaciov, Helmut Kohl, Margaret Thatcher sau Ronald Reagan. Pe de altă parte, peste jumătate dintre cei intervievați privesc favorabil activitatea fostului dictator Todor Jivkov, care a condus Bulgaria între 1954 și 10 noiembrie 1989, data când a fost dat jos de la putere, a doua zi după căderea Zidului Berlinului.
* Fostul prim-ministru britanic Winston Churchill a încercat în anul 1947 să convingă Statele Unite să lanseze un atac nuclear preventiv împotriva Uniunii Sovietice, pentru ca Occidentul să câștige Războiul Rece care tocmai începuse. Churchill considera că o astfel de lovitură era oportună în acel moment în condițiile în care armata sovietică nu dispunea încă de arme nucleare și în consecință nu avea posibilitatea unei riposte pe măsură, se arată într-o notă întocmită la acea vreme de un agent FBI și desecretizată recent. Convins că un atac nuclear împotriva Uniunii Sovietice conduse de Stalin era singura modalitatea de a opri ambiția acestuia din urmă de a cuceri Occidentul, prim-ministrul britanic i-a cerut insistent senatorului republican Styles Bridges să-l convingă pe președintele american Harry Truman să lanseze o astfel de operațiune care 'ar mătura' Kremlinul și ar face ca Uniunea Sovietică să devină 'o problemă ușor de gestionat'.
AGERPRES