Ştirea MOMENTULUI pentru Dragnea şi Ponta

Ştirea MOMENTULUI pentru Dragnea şi Ponta

Un primar PSD dintr-o comună din Caraş-Severin a renunţat la funcţie după ce şi-a găsit de muncă în Germania. El se afla la cel de-al doilea mandat de primar.

Mircea Gică Ciobîcă, primarul comunei Ocna de Fier si-a dat demisia la sfarsitul saptamanii trecute dupa ce s-a intors din concediu. Se pare ca omul a fost nemultumit de salariul de la primarie dar şi de faptul că n-a realizat mai nimic din lipsă de fonduri. Şi, dupa ce s-a consultat cu familia a hotarat ca e mult mai bine sa isi faca un rost in Germania. Pana la organizarea alegerilor pentru functia de primar, viceprimarul se va ocupa de administrarea comunei, relatează presa locală. Mircea Ciobîcă nu a putut fi contactat.

2011: „Vreau să pice Guvernul Boc“

„Mai întâi să pice Guvernul Boc, iar apoi vedem noi ce mai facem. E greu să vorbeşti despre proiecte, când ai pe an un buget de doar 700.000 de lei. Din ce să trăim şi de unde să avem bani pentru întocmirea proiectelor? Planuri am, căci cunosc nevoile oamenilor de aici, dar nu-mi place să vorbesc despre ceea ce ştiu că nu pot realiza fără fonduri“, declara edilul comunei Ocna de Fier în 2011 pentru o publicaţie locală. 

Boc a picat, însă, mai mult ca sigur, fondurile pe care le visa acest primar n-au venit...



populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”