Știrbu: Guvernul nu a explicat încă dacă putea fi prevenit decesul celor opt persoane în urma furtunii

Știrbu: Guvernul nu a explicat încă dacă putea fi prevenit decesul celor opt persoane în urma furtunii

Guvernul nu a avut încă nicio reacție publică, la aproape 48 de ore de la producerea furtunii devastatoare din vestul țării, în care să explice dacă toate procedurile necesare în astfel de cazuri au fost îndeplinite și dacă putea fi prevenit decesul celor opt persoane, a declarat, marți, deputatul PNL Gigel Știrbu.

"Duminică seara, în vestul țării, a avut loc o furtună extrem de violentă în urma căreia opt oameni au decedat și zeci de persoane au fost rănite. Și în acest caz reprezentanții Guvernului PSD, în frunte cu ministrul de Interne, Carmen Dan, și-au arătat lipsa de competență și de responsabilitate față de demnitatea publică în care se află pentru a servi interesele cetățenilor. În mod halucinant, autoritățile au 'uitat' să aducă în dezbatere publică faptul că ineficiența și vulnerabilitățile sistemului public de protecție a cetățenilor au condus la pierderea de vieți omenești și au provocat pagube materiale semnificative. La aproape 48 de ore de la producerea furtunii devastatoare, Guvernul nu a avut încă nicio reacție publică în care să explice dacă toate procedurile necesare în astfel de cazuri au fost îndeplinite și dacă putea fi prevenită tragedia decesului a opt persoane", a afirmat Știrbu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

El a adăugat că modul în care PSD a gestionat criza de amploare de duminică, prin "declarații pompoase care să ascundă lipsa crasă de responsabilitate și de acțiune", reprezintă temeiuri pentru a concluziona că, "alături de ineficiență, ticăloșia este al doilea principiu al acestei guvernări".

"În mod absolut șocant, persoanele decidente la nivel guvernamental întârzie să răspundă la întrebarea 'cine se face vinovat de moartea a opt persoane', arătându-și încă o dată disprețul față de dramele unor oameni și față de cetățenii pe care-i reprezintă. După 'bunul' obicei, așa cum s-a întâmplat și în trecut, guvernanții pasează responsabilitatea, încercând astfel să ascundă disfuncționalitățile sistemului pe care îl conduc. În astfel de cazuri de risc major pentru siguranța cetățenilor, nu poate fi tolerată nicio greșeală din partea reprezentanților autorității publice, tocmai de aceea o reacție care să explice care au fost cauzele care au condus la opt decese este absolut indispensabilă. Reprezentanții PSD trebuie să înțeleagă că datoria unei administrații publice nu este doar aceea de a repara dezastrele produse în urma unui astfel de fenomen, ci, în aceeași măsură, are obligația de a întreprinde toate măsurile de prevenție și securitate necesare, astfel încât să se evite astfel de evenimente dramatice", a arătat deputatul liberal.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

4 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron