Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a primei bombe atomice. Iată o listă de concepte și termeni științifici, pentru a înțelege mai bine filmul.

Proiectul Manhattan a fost un program de cercetare secret al Statelor Unite, desfășurat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, creat cu scopul de a dezvolta prima armă nucleară. Proiectul a fost numit astfel deoarece sediul principal al echipei se afla în Manhattan (New York).

Proiectul a fost lansat în 1942 și a fost condus de fizicianul american J. Robert Oppenheimer. Programul a reunit unii dintre cei mai mari oameni de știință ai vremii, inclusiv fizicieni precum Enrico Fermi (descoperitorul fisiunii nucleare), Richard Feynman și Niels Bohr. Proiectul a avut mai multe faze: de cercetare teoretică intensă, apoi construirea și testarea primei bombe atomice.

Pe 16 iulie 1945, în cadrul Proiectului Manhattan, a avut loc prima detonare experimentală a unei bombe nucleare, în cadrul Testului Trinity. Apoi, în august 1945, Statele Unite au lansat două bombe atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, accelerând sfârșitul războiului și marcând începutul erei nucleare.

Deși Proiectul Manhattan a avut consecințe devastatoare, pierderi umane și distrugeri masive a orașelor, a fost, în același timp, un pas semnificativ în dezvoltarea tehnologiei nucleare și a avut un impact profund asupra istoriei și geopoliticii lumii în secolul al XX-lea.

Iată o listă de concepte, idei și termeni științifici, utili pentru a înțelege mai bine povestea creată de Christopher Nolan în „Oppenheimer“, după cum relatează Insider.

Boson

Bosonii sunt particule subatomice elementare, iar această categorie include fotonii, particulele care formează lumina. Descoperirea acestor particule a fost cheia dezvoltării calutronilor (descriși mai jos), ceea ce a permis cercetătorilor să creeze combustibilul necesar pentru bomba atomică.

Calutron

Un calutron este un separator electromagnetic de izotopi, conceput și utilizat inițial pentru separarea izotopilor uraniului. A fost dezvoltat de Ernest Lawrence în cadrul Proiectului Manhattan și s-a bazat pe invenția sa anterioară, ciclotronul. Dispozitivul îmbogățește uraniul, iar acesta devine combustibilul potrivit pentru bomba atomică.

Fisiunea și fuziunea nucleară

Fisiunea și fuziunea sunt sunt fenomene nucleare prin care se eliberează cantități uriașe de energie, dar sunt reacții total diferite.

Fisiunea este o reacție nucleară care are ca efect divizarea nucleului unui atom în două fragmente de masă aproximativ egală. Fuziunea este o reacție nucleară prin care are loc contopirea a două nuclee atomice, pentru a forma un nou nucleu, mai greu (cu masă mai ridicată) decât nucleele inițiale.

Fuziunea produce mult mai multă energie decât fisiunea și produce mai puține deșeuri radioactive. Cu toate acestea, este dificil de realizat deoarece procesul necesită presiune foarte mare și temperaturi ridicate.

Bomba cu hidrogen se bazează pe fuziune, făcând-o mult mai puternică decât bomba atomică. Oppenheimer s-a opus construirii bombei cu hidrogen, de către SUA.

Izotopi radioactivi

Izotopii radioactivi sunt esențiali pentru reacțiile de fuziune și fisiune. Fiecare element chimic are un număr stabilit de neutroni, protoni și electroni. Un izotop radioactiv are un număr diferit de neutroni, dar același număr de protoni, ceea ce face nucleul său instabil și, prin urmare, mai reactiv. Uraniul (folosit pentru crearea bombeni nucleare) este radioactiv în mod natural și are un nucleu instabil, iar cei mai comuni izotopi sunt U-238 (cel mai stabilă și, prin urmare, cea mai frecventă formă de uraniu) și U-235 (are trei neutroni mai puțini și este forma folosită în bombele nucleare, inclusiv în cele detonate în orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki, în cel de-al doilea Război Mondial).