Ştiinţa a găsit răspunsul: Ce pretenţii au bărbaţii bogaţi de la femei
Cercetătorii din China au examinat influenţa stării materiale asupra comportamentului romantic în cadrul a două experimente, unde au fost analizate "primele" sentimente ale participanţilor în raport cu informaţia despre partenerul lor: dacă acesta are mai mulţi sau mai puţini bani.
Potrivit Descoperă, studiul sugerează că oamenii se angajează în "strategii condiţionate de împerechere" bazându-se pe alegerile lor romantice în condiţiile factorilor de mediu.
În cadrul studiului, cercetătorii au recrutat studenţi chinezi care erau implicaţi în relaţii heterosexuale pe termen lung. Participanţii au fost apoi repartizaţi aleatoriu în grupuri: un grup ”relativ bogat” şi un grup ”relativ sărac”.
"Ne-am dorit o mai bună înţelegere a importanţei psihologice a banilor în dezvoltarea unor relaţii romantice, deoarece despre acest subiect se cunoaşte foarte puţin. În acest fel, oamenii ar avea o mai bună perspectivă a relaţiilor în care se află”, a explicat profesorul Darius Chan, de la Departamentul de Psihologie a Universităţii din Hong Kong.
Pentru primul experiment, cercetătorii au cerut studenţilor să răspundă la întrebări cu privire la starea lor financiară, folosind o scală diferită în funcţie de starea atribuită. Acest lucru a fost realizat în conformitate cu aşteptările că cei din grupul "bogat" ar alege probabil cea mai mare sumă de bani enumerată, în timp ce cei din grupul "sărac" ar face selecţii din partea de jos a grilei.
Apoi, au fost rugaţi să indice satisfacţia în raport cu finanţele lor personale, printr-o "măsură de satisfacţie" privind partenerul lor romantic, inclusiv întrebări cu privire la atractivitatea fizică şi resurse.
Cercetătorii au descoperit că bărbaţii care erau ”programaţi” să se simtă bogaţi au fost mai puţin mulţumiţi de aspectul partenerei lor decât cei care au făcut ”programaţi” să se simtă săraci. Cei bogaţi au fost mai interesaţi de relaţii pe termen scurt.
Acest lucru sugerează că preferinţele de împerechere, pentru bărbaţi, sunt influenţate de percepţia lor asupra stării financiare, explică cercetătorii. La femeile bogate, însă, nu a existant o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte satisfacţia faţă de partener în comparaţie cu celălalt grup.
Al doilea experiment a examinat efectul bogăţiei perceput asupra interacţiunilor participanţilor cu membrii sexului opus. Cu ajutorul unui exerciţiu separat, unul de stimulare mentală, cercetătorii le-au propus să-şi imagineze că au un partener fie ”relativ bogat”, fie ”relativ sărac”.
Apoi, au fost aranjate întâlniri fictive cu câte un membru atractiv al sexului opus, iar cercetătorii în acest timp au analizat distanţa la care participanţii au ales să stea pe scaun în raport cu scaunul pe care trebuia să se aşeze cealaltă persoană.
Cele mai ieftine insule scoase la vânzare în Grecia
Cercetătorii au descoperit că participanţii bogaţi (bărbaţi şi femei) au prezentat o mai mare "tendinţă de abordare comportamentală", lor le era mai uşor să se apropie de un membru atractiv al sexului opus. Cei programaţi ca fiind ”mai săraci” nu s-au comportat la fel de sigur. În acelaşi timp, atât bărbaţii, cât şi femeile din toate nivelurile de ”avuţie” au ales un loc mai aproape de oamenii care i-au cotat ca fiind mai atractivi.
Cercetătorii spun că aceste constatări sugerează că indivizii adoptă strategii de împerechere condiţionate, ajustându-se după situaţiile de mediu, inclusiv după posesia averii.
"Am remarcat că oamenii bogaţi acordă o importanţă mai mare atractivităţii fizice a partenerului, stabilind standarde mai înalte şi preferă să se angajeze în relaţii pe termen scurt, decât cei care au mai puţini bani. Cu toate acestea, pentru femei, banii pot duce la mai puţine variaţii în strategiile lor de împerechere", a declarat Chan.
Sursa: mediafax.ro