Steven Sotloff, jurnalistul american decapitat de SI, ar fi fost vândut grupării de un rebel sirian pentru 50.000 de dolari
Familia jurnalistului american Steven Sotloff, decapitat de gruparea Stat Islamic (SI), crede că aceasta a plătit 50.000 de dolari rebelilor care au alertat-o atunci când jurnalistul a intrat în Siria, a declarat un purtător de cuvânt pentru CNN.
Steven Sotloff, jurnalistul american decapitat de SI, ar fi fost vândut grupării de un rebel sirian pentru 50.000 de dolari (Imagine: captură video)
Familia a aflat de la "surse de pe teren" că un membru al unei grupări rebele moderate a contactat SI, a declarat Barak Barfi luni pentru CNN. "Cineva de la punctul de frontieră a anunţat SI prin telefon, iar ei au înfiinţat un punct de control fals cu multe persoane", a povestit Barfi. "Steve şi oamenii lui nu au putut scăpa", a continuat el.
Barfi susţine că cel care a transmis informaţia era unul dintre "rebelii aşa-numiţi moderaţi pe care oamenii vor ca administraţia noastră să îi susţină".
Sotloff, un jurnalist în vârstă de 31 de ani, a dispărut în timpul unei călătorii în Siria în august 2013. Barfi a declarat că a vorbit ultima dată cu prietenul lui în ziua în care acesta a dispărut. "Cu câteva minute înainte de a fi răpit, m-a sunat din Siria ca să-mi spună că a intrat", a explicat Barfi.
O înregistrare cu decapitarea lui Sotloff de către un militant al grupării Stat Islamic a provocat un val de revoltă în lumea întreagă. Dar aceasta nu era prima dată când jurnalistul apărarea într-o înregistrare video a SI. El a apărut şi în înregistrarea cu decapitarea lui James Foley, un alt jurnalist american. În acestă înregistrare, difuzată la 19 august, militantul afirma că viaţa lui Sotloff depinde de ce va face preşedintele Barack Obama.
"Odată ce Steve a apărut în acea înregistrare, familia Sotloff a făcut o cerere simplă către administraţie - şi a fost refuzată", a declarat Barfi. El a refuzat să ofere detalii, invocând siguranţa celor care încă mai sunt ţinuţi ostatici.
Barfi a criticat, de asemenea, publicarea informaţiei cu privire la un raid al unui comando american fără succes, din această vară, care a avut ca scop eliberarea lui Foley, Sotloff şi a altor ostatici. "Dacă vor mai fi scurgeri de informaţii, familia Sotloff va trebuie să vorbească pentru a restabili corectitudinea lucrurilor".
Sursa: mediafax.ro