Stephen Hawking despre Donald Trump și Brexit: ''Suntem în cel mai periculos moment în dezvoltarea umanității''
Reputatul om de știință Stephen Hawking, a rupt tăcerea în privința victoriei lui Donald Trump în cadrul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, dar și pe tema Brexit.
Sursa foto: www.hawking.org.uk
Fizicianul, cosmologul, autorul și profesorul Stephen Hawking a declarat că ar fi o ''greșeală teribilă'' să fie ignorat populismul din spatele voturilor în favoarea Brexit și a alegerii lui Trump la Casa Albă.
Omul de știință în vârstă de 74 de ani a mai declarat că ''ne aflăm în cel mai periculos moment în dezvoltarea umanității'' având ''tehnologia de a distruge planeta''.
Hawking, unul dintre pionierii în cosmologie, a făcut aceste declarații într-un editorial de 1.100 de cuvinte publicat în The Guardian.
''Orice părere am avea despre decizia electoratului britanic de a respinge apartenența la Uniunea Europeană și despre cea a americanilor de a-l accepta pe Donald Trump ca următor președinte, nu este nici o îndoială în mintea comentatorilor că acesta a fost un strigăt de supărare din partea oamenilor care s-au simțit abandonați de conducători'', susține omul de știință care consideră că voturile lor nu trebuie catalogate drept ''o efuziune de populism''. ''Consider că aceasta ar fi o greșeală teribilă'', subliniază el.
Director de cercetare în cadrul Universității Cambridge, Hawking nu a dorit să facă până acum nici un comentariu public referitor la Donald Trump, acesta limitându-se la a declara, într-un interviu acordat în luna mai postului britanic ITV, că nu înțelege popularitatea magnatului american.
Aceasta este pentru prima oară când astrofizicianul se exprimă în mod public.
''Pentru mine, aspectul cu adevărat îngrijorător este că acum, mai mult decât oricând în istorie, specia noastră are nevoie de conlucrare. Ne confruntăm cu provocări de mediu uluitoare: schimbări climatice, producția hranei, suprapopularea, decimarea altor specii, epidemii, acidificarea oceanelor'', susține Stephen Hawking. ''Împreună, acestea ne amintesc că ne aflăm în cel mai periculos moment în dezvoltarea umanității. Avem tehnologia de a distruge planeta pe care trăim și nu am dezvoltat încă capacitatea de a ne salva'', mai arată fizicianul în editorial. ''Poate că peste câteva sute de ani vom putea stabili colonii umane printre stele, însă acum nu avem decât o planetă și trebuie să conlucrăm pentru a o proteja. Pentru a face acest lucru, trebuie să dărâmăm nu să construim barierele între națiuni. Dacă vrem să avem o șansă de a face acest lucru, liderii lumii trebuie să înțeleagă faptul că i-au dezamăgit și îi dezamăgesc pe mulți'', subliniază omul de știință.
Profesorul Stephen Hawking își începe editorialul pe o notă personală spunând că din cauza ''izolării impuse de boală, simt că turnul meu de fildeș devine din ce în ce mai înalt''.
Cercetătorul suferă de o boală degenerativă gravă paralizantă, iar longevitatea sa a depășit toate așteptările medicilor.
Tată a trei copii, el comunică folosind un singur mușchi din obraz atașat unui computer sofisticat care generează vorbirea.
Hawking s-a aflat internat într-un spital din Roma de joi până sâmbătă, timp în care i s-au făcut mai multe controale medicale. Celebrul astrofizician, care a participat în capitala italiană la o conferință la Academia Pontificală de Științe și s-a întâlnit cu papa Francisc luni, a fost dus la spitalul Gemelli din Roma joi noaptea și a fost externat sâmbătă.
AGERPRES