Stenograme. Operaţii estetice la Spitalul de Arşi. Cum ghida secretara de la cabinetul privat al medicului Antohi pacienţii către spitalul public
Din probele administrate până acum, procurorii au stabillit că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice contactau medicii Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, cu ajutorul site-urilor clinicilor sau cabinetelor private unde aceştia mai lucrau.
Încă de la prima întâlnire, medicii le comunicau pacienţilor că pot opta pentru efectuarea intervenţiei în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preţ mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenţia s-ar fi realizat în spitalul public.
În situaţiile în care pacienţii optau pentru efectuarea intervenţiei în spital se întocmea documentaţia medicală în care era trecut un diagnostic fals pentru a putea fi decontat de Casa de Asigurări.
Potrivit anchetatorilor, medicii practicau tarife chiar şi de zece ori mai mici decât cele de la clinicile private dacă efectuau intervenţiile la Spitalul de Arşi.
Din interceptările aflate la dosar reiese că lui Nicolae Antohi, şeful Secţiei de chirurgie plastică a Spitalului de Arşi, îi făcea programările pentru operaţiile de la spital angajata lui de la clinica pe care acesta o deţine.
Asistenta Carmen Florea: Asistenta doctorului Antohi. Bună ziua!
Pacient: Bună ziua! Aş dori să fac şi eu o programare, la rinoplastie, am fost la consultaţie şi a rămas să sun pentru o programare.
Asistenta Carmen Florea: Am înţeles. Deci aţi fost deja la consultaţie. Spuneţi aveţi o dată anume care v-ar avantaja? [...]
Asistenta Carmen: Nu, staţi aşa, că e… e cam îngrămădită treaba, staţi un pic să mă uit.
Pacient: Eu am mai încercat mai demult şi mi-a spus că nu se poate a trebuit să ajung si la nişte examene, şi, cum mă recuperez…
Asistenta Carmen: Staţi aşa să văd cum reuşesc să vă ajut. Nu, din păcate săptămâna asta peste puteri, peste puteri, aaaa….
Pacient: să fie acolo că sunt ale mele, două, trei…
Asistenta Carmen Florea: Ştiţi cum aş putea să fac o încercare pentru săptămâna viitoare.
Pacient: Aşa
Asistenta Carmen Florea: aaa….miercuri.
Pacient: miercuri ok!
Asistenta Carmen Florea: pe 9 [...] Cu analizele cum sunteţi?
Pacient: Nu le-am facut, aştept să le fac in spital, mă gandesc…
Asistenta Carmen Florea: Sunteţi din Bucureşti?
Pacient: Da
Asistenta Carmen Florea: Bilet de trimitere… puteti să obţineţi?
Pacient: Nu ştiu sigur, dar încerc…
Asistenta Carmen Florea: Deci, încercaţi să obţineţi un bilet de trimitere de la medicul de familie către spitalul de chirurgie plastică şi reparatorie cu diagnosticul deviaţie de sept.
Pacient: ÎhÎ!
Asistenta Carmen Florea :Adeverinţă de salariat sau de student, ceva?
Pacient: …de student.
Asistenta Carmen Florea: Aşa o adeverinţă de student şi cu aceste două hârtiuţe… asta ar însemna pe opt, marţi dimineaţa să mergeţi la analize.
Pacient: Ok!
Asistenta Carmen Florea: Dar sunaţi-mă în momentul când obţineţi biletul de trimitere ca să vedem cum procedăm, da?
Pacient:Îhî! păi da, păi atunci… ramâne pe săptămâna viitoare şi eu fac rost de foile astea două.
Asistenta Carmen Florea: Intervenţia rămâne stabilită pe data de nouă şi între timp dumneavoastră faceţi rost de aceste două hârtiuţe şi va trebui să ne vedem pe luni după amiaza, o să incerc, să mai staţi de vorbă cu domnul Antohi şi eventual să rezolvăm atunci şi latura financiara, da?
Pacient: A! da se plăteşte şi înainte, am înţeles.
Asistenta Carmen Florea Păi da, adică mă rog…
Pacient: Ok!
Asistenta Carmen Florea: Cu o zi înainte. [...]
Pacient: Şi atunci voi stabili eu unde să mă operez adică în clinică sau în spital, nu?
Asistenta Carmen Florea: Păi nu staţi un pic, dacă mi-aţi spus deja de analize făcute în spital atunci opţiunea este către spital.
Pacient: Ok!
Asistenta Carmen Florea:Da?
Pacient: Şi vroiam să mai întreb cât durează spitalizarea….dupa operatie….
Asistenta Carmen Florea: Este ziua intervenţiei şi a doua zi vă dă drumul acasă.
Pacient: Aha, am înţeles.[...]”.
Ulterior, pe 7 octombrie, pacienta o sună din nou pe asistenta doctorului Antohi pentru a stabili întlnirea cu medicul şi pentru a afla cu exactitate costul operaţiei.
„Asistenta Carmen Florea: Asistenta doctorului Antohi. Bună ziua!
Pacient: Buna ziua! Am şi eu o programare pentru marţi.. nu.. miercuri la operaţie..
Asistenta Carmen Florea: Da.
Pacient:.. şi cred că astăzi ar trebui să vă aduc banii.
Asistenta Carmen Florea: Staţi două secunde, staţi un pic să mă uit în agenduţă, că eu ..(neinteligibil)...
Pacient:..(neinteligibil).. Pacient
Asistenta Carmen Florea: A... Ce face-ţi?
Pacient: E, bine.
Asistenta Carmen Florea: Bine? E...facem aşa. Mâine dimneaţă am zis la 7 şi jumătate, la spital pentru analize, cu biletul de trimitere..
Pacient: Da.
Asistenta Carmen Florea: Şi mâine după-amiază ne vedem la cabinet, astăzi doctorul Antohi nu poate trece pe la cabinet are un alt program. Vă deranjează?
Pacient: Mâine după amiază. E ok şi mâine după - amiază nu am probleme.
Asistenta Carmen Florea: Bun. Păi atunci mâine după - amiază să vă spun aşa începând cu ora 5 sunt acolo şi mai devreme sunt acolo.
Pacient:Îhî.Şi...
Asistenta Carmen Florea: Când puteţi să treceţi dvs.?
Pacient: Şi.. să-mi spuneţi şi preţul dacă este să vin şi cu banii după mine.
Asistenta Carmen Florea: Aoleu... Păi nu v-a spus doctorul Antohi?
Pacient: Păi dacă aduc şi trimitere de la... de la şcoală...
Asistenta Carmen Florea: Ia staţi un pic să mă uit în fişă să văd....
Pacient: Da, uitaţi-vă în fişă că nu ştiu exact.
Asistenta Carmen Florea: Trebuie să lămurim.
Pacient:Da... (râde)...
Asistenta Carmen Florea: Sunt confuză ...(neinteligibil)... aici rezolvăm. Eu la dvs. văd aici că am două fişe de două ori.
Pacient: Da, că am fost de două ori la consult.
Asistenta Carmen Florea: Deci.. o dată... să văd unde găsesc.. o dată aşa.. şi pe urmă încă o dată.. în prima fişă nu văd. Da, în a doua fişă văd aici 2000.
Pacient: 2000?
Asistenta Carmen Florea: Da, nu aşa va spus?
Pacient: Da, rinoplastie simplă cu deviaţie de sept şi aduc adeverinţă de student şi trimitere de la medicul de familie..
Asistenta Carmen Florea: Exact, exact.. da, da, da.
Pacient: Şi spitalul ...(neinteligibil).. 2000.
Asistenta Carmen Florea: Păi aşa văd aici.
Pacient:Da, da, da.
Asistenta Carmen Florea: Aveţi vreo nelămurire? Dacă aveţi vreo nelămurire mâine după- amiază va fi şi doctorul Antohi la cabinet şi mai puteţi vorbi cu dânsul.
Pacient:Da, păi nu voiam să ştiu câţi bani să iau la mine, asta era problema.
Asistenta Carmen Florea: Am înţeles.
Pacient: Costuri suplimentare ar mai fi, nu ştiu pentru...?
Asistenta Carmen Florea: Nu, nu, nu nimic absolut nimic.
Pacient:Nimic? La analize?
Asistenta Carmen Florea: Nu, nici la analize.
Pacient:Nici la analize. Am înţeles.
Asistenta Carmen Florea: Nu, nu, nu deci nu mai aveţi nicio grijă este întreaga echipă cuprinsă.[...]”.
În cadrul unei alte discuţii telefonice, asistenta Carmen Florea îi explica unei rude a unei viitoare paciente că o operaţie de rinoplastie la Spitalul de Arşi costă cu 1.000 de euro mai puţin decât la o clinică privată, respectiv 2.400 de euro. Această pacientă urma să fie operată tot de echipa de chirurgi condusă de medicul Nicolae Antohi, medicul Vătămesku implicându-se în pregătirea operaţiei.
Asistenta Carmen Florea: Asistenta doctorului Antohi. Bună ziua!
Pacient: Alo, Bună ziua! Am şi eu o rugăminte la dumneavoastră. Aş vrea să mă programez pentru o operaţie de rinoplastie, vă rog mult.
Asistenta Carmen Florea: Aţi fost deja la consultaţie.
Pacient: Da, am fost de fapt nu este pentru mine.. este pentru sora mea..a fost la o consultaţie la dumneavoastră şi a rămas.. i s-a dat lista de analize care trebuie să... cu care trebuie să se prezinte...
Asistenta Carmen Florea: Îhî.
Pacient: Şi aş dori să fac o programare în locul ei.
Asistenta Carmen Florea: Am înţeles. Staţi două secunde să ajung la agenduţă şi să vă spun... în ce perioadă ar fi propice pentru dumneaei?
Pacient: Ăăăăă..ar vrea în jur de 31 octombrie.
Asistenta Carmen Florea: Da pentru că a luat în calcul menstruaţia sper.
[…] Pacient: 30, 31. Este programată la analize pe data de 29 şi am înţeles că i se dau în 24 de ore... dar am zis eu o zi.
Asistenta Carmen Florea: Păi da, da nu. Staţi un pic. Şi unde s-a programat la analize?
Pacient: La Sinevo.
Asistenta Carmen Florea: Este un pic periculos că dacă programăm... deci ca să vă explic, eu la sfârşitul lui octombrie singura zi liberă am acest 30.
Pacient: Am înţeles.
Asistenta Carmen Florea: Acum analizele ar trebui făcute mai din timp, măcar cu vreo 2 zile înainte.
Pacient: Am înţeles. Dar ea pe 28 abia ajunge în ţară, că nu este în ţară.
Asistenta Carmen Florea: Am înţeles. Atunci facem altceva, fiţi atentă. Intervenţia unde doreşte să aibă loc?
Pacient: Ă....adică ca locaţie? spuneţi
Asistenta Carmen Florea: Da, da, da.
Pacient: Nu cred....
Asistenta Carmen Florea: În domeniul privat sau la spital.
Pacient: În domeniul privat.
Asistenta Carmen Florea: A, în domeniul privat, că asta e foarte important. Ă...
Pacient: Care este diferenţa?
Asistenta Carmen Florea: De cost, evident.
Pacient: De cost. Îmi puteţi spune ambele variante, nu ştiu....
Asistenta Carmen Florea: Păi dacă dumneaei a fost la consultaţie presupun că doctorul Antohi i-a spus, e o diferenţă de aproape 1000 de euro.
Pacient: Am înţeles.
Asistenta Carmen Florea: Putem discuta deschis?
Pacient: Ă... da.
Asistenta Carmen Florea: O dau banii afară din casă? ..(râde)... sau munceşte pentru ei?
Pacient: A...munceşte greu pentru ei.
Asistenta Carmen Florea: În cazul acesta sincer haideţi să adoptăm varianta spital pentru că e vorba de o noapte de stat. Şi...
Pacient: Am înţeles.
Asistenta Carmen Florea: .. aici la doctorul Antohi este un spital de chirurgie plastică şi reparatorie, nu sunt decât cazuri similare rinoplastie, implant nu are motive să fie îngrijorată.
Pentru a strânge cât mai multe probe, anchetatorii au trimis la medicul Antohi inclusiv un investigator sub acoperire. Acestuia i s-a spus că operaţia de rinoplastie care i se potriveşte l-ar costa 1.400 de euro. Anchetatorul a purtat o discuţie inclusiv cu medicul Nicolae Antohi.
Doctorul Nicolae Antohi: Bună seara. Spuneţi, vă ascult. Aşa...spuneţi.
Anchetator: Deviaţie de sept operată o dată, când eram mic am făcut box, s-a îngroşat aşa nasul...
Doctorul Nicolae Antohi: Neinteligil.
Anchetator: Păi da, de la box.
Doctorul Nicolae Antohi: Se vede, e şi îngroşat.
Anchetator: Nu s-a lucrat estetic deloc, decât...
Doctorul Nicolae Antohi: Şi după deviaţie de sept se mai lasă.[...] Ar trebui intrat pe sept, operaţia facută cu simţ de răspundere... şi aici ai o cicatrice mică şi totodată de remodelat... (neinteligibil) oricum o să faci o radiografie şi dacă îţi sunt atrofiate cornetele...
Anchetator: În aceeaşi operaţie.
Doctorul Nicolae Antohi: În aceeaşi operaţie trebuie rezolvate şi cornetele. Nu văd de ce ar trebui să facem două operaţii. [...] După consultaţie vedem în funcţie de cât de complex este septul, între 3 şi 5 zile (internare – n.r.), dar avantajul este că vă permite să respiraţi şi nu sunt deranjante. Aşa...o să aveţi pe nas şi o atelă. Acuma eu ce să vă zic...poate fi îngustată şi partea asta...nu ştiu...vă interesează remodelarea profilului?
Anchetator: Sincer să fiu, nu prea că sunt...
Doctorul Nicolae Antohi: Eu vă întreb.
Anchetator: Acuma haide să vă întreb direct. Partea financiară în primul rând, dar cea mai simplă, cât ar fi? Deviaţia de sept şi cât se poate ceva simplu, de imbunătăţit aspectul.
Doctorul Nicolae Antohi: Staţi un pic. Eu v-am explicat. Partea cea mai simplă e deviaţia de sept...sunt cornetele, sunt cartilajele...
Anchetator: Da, da, da...
Doctorul Nicolae Antohi: Remodelajul... deci asta e partea cea mai complexă...şi dacă ar fi fost ceva pe lângă...fractură...deja asta e partea un pic mai simplă...cu fractură...depinde unde vreţi să faceţi, la spital, la privat...
Anchetator: Unde e mai ieftin...acum ştiu că...ce am văzut atunci în salon mai erau...care îşi făceau nu ştiu cum...am impresia că le făcea rinoplastie, dar erau trecuţi deviaţie de sept...nu ştiu cum făceau...
Doctorul Nicolae Antohi: Îhî,da. Lucraţi, nu lucraţi, aveţi bilet de trimitere, adeverinţă?
Anchetator: Aduc, da...deci îmi iau bilet de trimitere de la medicul de familie.
Doctorul Nicolae Antohi: Medicul de familie...cu deviaţie de sept şi adeverinţă de la locul de muncă.
Anchetator: Dacă fac asigurare d-asta privată? E bună?
Doctorul Nicolae Antohi: Da, asigurare.
Anchetator: Ok, asigurare.
Doctorul Nicolae Antohi: Bun, şi atunci în total ar fi 1.500 de euro.
Anchetator: Da? Cu adeverinţă şi deviaţie de sept.
Doctorul Nicolae Antohi: Cu adeverinţă şi deviaţie de sept.
Anchetator Şi operaţia va fi...aa...aici? La dumneavoastră aici?
Doctorul Nicolae Antohi: Nu, la spital. La spital e bine, condiţiile sunt civilizate, cu tot ce trebuie.
Anchetator: Ce spital?
Doctorul Nicolae Antohi: Spitalul de Arşi. De chirurgie plastică.
Anchetator: Aa, ok.
Doctorul Nicolae Antohi: Pe Calea Griviţei.
Anchetator: 1.500 de euro. Alte costuri pe lângă asta?
Doctorul Nicolae Antohi: Nu, nu.
Anchetator: Nu.
Doctorul Nicolae Antohi: Nici înainte, nici în timpul, nici după. Dar o să am o rugăminte la dumneavoastră...deci eu vreau să vă fac o radiografie, o să veniţi într-o zi la spital să vă faceţi o radiografie şi vreau să mă uit în nas cu lampa că asta...cu asta nu văd aşa cum trebuie. La spital am o lampă bună. Deci vreau să văd exact ce se întâmplă acolo.
[…]
Anchetator: Da, ok, deci asta mai trebuie o dată consultaţia, iar partea financiară o mie jumătate.
Doctorul Nicolae Antohi: O mie jumate, bine, dacă rămâne doar septul...dar repet ...e mai complicată treaba decât la rinoplastie. Bine, haideţi, când veniţi mai vorbim, da? Deci nu plătiţi consultaţia şi mai vorbim. Da?
Anchetator: Ok. Mulţumesc frumos.
Asistenta către anchetator după discuţia cu medicul: „Chiar vă felicit, sincer”
La ieşirea din cabinetul medicului Antohi, anchetatorul este felicitat de asistenta Carmen Florea care îi explică paşii pentru ca acesta să poată fi operat la acel spital:
Asistenta Carmen Florea: Gata?
Anchetator: Trebuie să vă plătesc consultaţia.
Asistenta Carmen Florea: Da, imediat.
Anchetator: Nu ştiu dacă...deci mi-a zis că trebuie să vin cu adeverinţă de asigurat...
Asistenta Carmen Florea: Bilet de trimitere...
Anchetator: Bilet de trimitere, da. Şi mă duc la cabinet...şi suma e de 1500.
Asistenta Carmen Florea: Super. Ca să înţelegeţi. Biletul de trimitere vă va ajuta să nu plătiţi spitalizarea. Spitalizarea este vreo 300 de euro. Da? În această sumă, 1500 de euro, care, credeţi-mă, este o sumă extraordinară pentru dumnealui, intră anestezist, asistentele, deci toată echipa care...
Asistenta Carmen Florea: Chiar vă felicit, sincer. De acum încolo, în momentul în care vă hotărâţi...
Anchetator: Trebuie să mai vin la o consultaţie şi o să trebuiască să sun. Îmi daţi...
Asistenta Carmen Florea: Nu e o problemă. Nu mai aveţi numărul meu?
Anchetator: Aa...rămân cu...acela e numărul...ok şi vă sun pentru programare. Trebuie să îmi fac şi curaj şi să mă hotărăsc...[…]
Carmen Florea le explica ca pacienţilor paşii pe care trebuiau să îi urmeze
De asemenea, în luna noiembrie 2013, o doctoriţă din Craiova a căutat-o pe asistenta Carmen Florea pentru a se interesa de o rinoplastie pentru fiica sa. Ulterior, după ce s-a programat, a mai căutat-o pe asistentă pentru a afla detalii despre procedurile de internare.
Mama pacientei: Alo!
Asistenta Carmen Florea: Bună ziua! Gata, vă ascult.
Mama pacientei: Iertaţi-mă, eu vroiam să… eu să vin şi eu duminică în Bucureşti şi vroiam să întreb, că am înţeles că este programată la 7 jumate operaţia, la 7 jumate începe sau cum?
Asistenta Carmen Florea: Nu, la 7 şi jumătate trebuie să fie la spital.
Mama pacientei: Daa…
Asistenta Carmen Florea: Ăăă…până se fac formalităţile, până…
Mama pacientei: Aha.
Asistenta Carmen Florea: Stă de vorbă cu anestezistul şi undeva în jur de ora 9 intră în operaţie.
Mama pacientei: Da, da, da, şi noi când ajungem acolo unde trebuie să mergem? Pe cine trebuie…că, vă căutăm pe dvs. sau…
Asistenta Carmen Florea: Nu, nu mă căutaţi pe mine pentru că eu nu am treabă cu spitalul. Când ajungeţi la spital, la recepţie spune că urmează să aibă o intervenţie la doctorul Antohi.
Mama pacientei: Da.
Asistenta Carmen Florea: Eu acolo deja am anunţat, în mod normal ştie toată lumea. În cazul în care…
Mama pacientei: Da.
Asistenta Carmen Florea: …întâmpinaţi greutăţi, nu vă descurcaţi, mă sunaţi şi eu cu un simplu telefon deschid toate drumurile.
Mama pacientei: Deci la recepţia de la spital de-acolo trebuie să vorbesc.
Asistenta Carmen Florea: Da, exact, exact.
Mama pacientei: Îl căutăm pe doc…întrebăm de domnul doctor?
Asistenta Carmen Florea: Nu, spuneţi pur şi simplu că urmează o intervenţie la doctorul Antohi…
Mama pacientei: Da.
Asistenta Carmen Florea: …pentru că fetele se ocupă, fac formele de internare, vine rezidentul doctorului Antohi care o preia pe fetiţă să o ducă la anestezist, să o ducă la domnul doctor în cabinet, ca să nu rătăcească singură pe acolo. Da?
Mama pacientei: Da. Am înţeles.
Asistenta Carmen Florea: Aşa.
Mama pacientei: Da. Şi încă ceva mai vroiam să întreb.
Asistenta Carmen Florea: Vă rog.
Mama pacientei: După operaţie ea, probabil că în ziua aceea rămâne în spital?
Asistenta Carmen Florea: Obligatoriu.
Mama pacientei: Sau vine acasă?
Asistenta Carmen Florea: Obligatoriu. Nu, nu.
Mama pacientei: Rămâne în spital?
Asistenta Carmen Florea: Obligatoriu, peste noapte rămâne în spital. Sigur că da.
Mama pacientei: Da. Şi a doua…
Asistenta Carmen Florea: Trebuie să rămână sub supraveghere, a doua zi în jurul prânzului îi dă drumul acasă.
Mama pacientei: Da, şi ea…
Asistenta Carmen Florea: Nu ştiu ce planuri aveţi dvs. că mie Craiova mi se pare cam departe.
Mama pacientei: Nu, nu, păi nu plecăm. Cel puţin 3 zile, am înţeles că după trei zile sau aşa ceva…[...].
Mama pacientei: E o situaţie neplăcută. Am uitat să-i dau banii medicului
Ulterior, după operaţie, mama pacientei o sună din nou pe asistenta Florea pe care o anunţă că a uitat să îi dea banii medicului Antohi şi nu ştie cum să procedeze.
Asistenta Carmen Florea: Asistenta doctorului Antohi, bună ziua!
Mama pacientei Bună ziua! Sunt Grigorescu, mama Ioanei, Iertaţi-mă!
Asistenta Carmen Florea: Bună ziua, doamnă!
Mama pacientei: că vă deranjez!… Ioana a ieşit din operaţie, dar eu am o mică problemă cu…că n-am reuşit să-i dau banii domnului doctor că mereu eram pe hol şi…ăăă…am găsit… nu ştiu cum să procedez.
Asistenta Carmen Florea: Nu mergeţi la dânsul la cabinet?
Mama pacientei: Nu. Nu ştiu cum să procedez, ce tre’ să…
Asistenta Carmen Florea: Unde sunteţi? Unde sunteţi?
Mama pacientei: Eu sunt în salonul în care este ea…ăăă…
Asistenta Carmen Florea: Staţi acolo cuminţică că vă trimit pe cineva să vă conducă la dânsul la cabinet.
Mama pacientei: Şi mai spuneţi-mi o dată este 2.400 ca să nu fac vreo greşeală.
Asistenta Carmen Florea: Şi…staţi un pic, că nu mai ştiu nici eu, să nu fac vreo greşeală. Staţi un pic. Staţi două secunde.
Mama pacientei: Că ea aşa mi-a zis, da’ n-aş vrea să…sau să-l întreb pe dânsul…mă…mă rog.
Asistenta Carmen Florea: Staţi un pic, staţi un pic, ăăă…aşa, e, am o problemă că nu ştiu să vă spun.
Mama pacientei : Poate dacă-l întrebaţi dvs…
Asistenta Carmen Florea: Ăăă…da, lăsaţi-mă două secunde că vă rezolv, oricum o să trimit pe cineva să vă conducă la dânsul la cabinet şi o să vă sun să vă spun exact.
Mama pacientei: Să mă sunaţi înainte să-mi spuneţi…
Asistenta Carmen Florea: Da, da, da. [...]
Mama pacientei: Că e o situaţie neplăcută şi n-aş vrea… La revedere! [...]
Contabilul îi ţine locul managerului arestat
Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că sarcinile managerului Spitalului de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Vitalie Stan, au fost preluate, de astăzi, pe durata arestării preventive, de directorul financiar-contabil, Liliana Pârvu, arată Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, activitatea Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri se desfăşoară normal, fiind asigurate serviciile de gardă, dar şi activitatea curentă.
De asemenea, atribuţiile şefului Secţiei de chirurgie plastică, Nicolae Antohi, au fost preluate de un medic neimplicat în anchetă, a precizat MS.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declara sâmbătă, că la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri nu sunt, cel puţin deocamdată, probleme privind acoperirea urgenţelor, după reţinerea a nouă medici, însă analizează ce soluţii ar exista în cazul în care situaţia va deveni critică.
„Am trimis acolo Direcţia de Sănătate Publică, încă de vineri, şi mi s-a comunicat că, deocamdată, unitatea sanitară se încadrează în parametri. Analizez, însă, împreună cu profesorul Ioan Lascăr (şeful Secţiei de chirurgie plastică, reparatorie şi arsuri de la Spitalul Floreasca - n.r.) ce soluţii ar exista în cazul în care vor apărea situaţii de urgenţă care să necesite personal medical suplimentar", a spus ministrul.
[<a href="//storify.com/Alinavasile123/spitalul-de-ar-i" target="_blank">View the story "Spitalul de Arşi " on Storify</a>]
Sursa: adevarul.ro