Stenograme în dosarul azilurilor groazei: „Ăla cre' că trebuie strâns de gât”/„I-am bătut p-ăștia de dimineață!”

Stenograme în dosarul azilurilor groazei: „Ăla cre' că trebuie strâns de gât”/„I-am bătut p-ăștia de dimineață!”

Noi dezvăluiri ies la suprafață în cazul azilurilor groazei. Victimele erau bătute de angajați, după cum reiese din stenogramele de la dosar. Personalul le fura bătrânilor chiar și mâncarea și hainele trimise de familii. Doi dintre suspecții cercetați în cazul căminelor de bătrâni de lângă București au fost arestați preventiv. Alți șapte au primit arest la domiciliu, iar doi inculpați se află sub control judiciar. Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a anunțat că va retrage oficial acreditările pentru două dintre cele trei azile din Ilfov.

Potrivit referatului procurorilor, angajații îi exploatau pe vârstnicii de care ar fi trebuit să aibă grijă „supunându-i la executarea de activități (munci) în cadrul centrelor, prin exercitarea de acte de violență fizică, prin lipsirea acestora de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, lipsa îngrijirii și asigurarea igienei persoanelor ce nu au capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, aceste persoane fiind ținute în stare de aservire față de membrii grupului infracțional organizat, în vederea obținerii de către liderul grupării și a apropiaților acestuia a unor sume de bani, pe nedrept”.

Scopul real urmărit de membrii grupului infracțional, prin exploatarea beneficiarilor în modalitățile enumerate mai sus, a fost de a obține sume de bani necuvenite, prin decontarea unor servicii fictive sau neconforme (servicii de cazare, masă, îngrijire, servicii medicale și de recuperare sau de reintegrare socială, etc.) din fondurile alocate îngrijirii persoanelor cu dizabilități în bugetele direcțiilor și serviciilor de asistență socială, mai spun procurorii.

„Există date că membrii grupului infracțional au dispus în mod discreționar de sumele de bani obținute și prin alte fluxuri, respectiv: indirect de la beneficiari (prin cheltuirea veniturilor acestora din pensii și ajutoare sociale/ de handicap) și din sumele de bani plătite în baza contractelor încheiate cu aparținătorii acestor persoane, pentru îngrijirea acestora în cadrul centrelor”, potrivit referatului.

„Membrii grupării cu rol de execuție sunt implicați în infracțiuni de furt al produselor alimentare destinate hrănirii beneficiarilor, atât din hrana achiziționată din fondurile centrelor dar și din hrana adusă de aparținătorii beneficiarilor. De altfel, aceștia sunt implicați și în furtul articolelor de îmbrăcăminte și a medicamentelor aduse acestora de către familii.

Beneficiarii sunt ținuți în condiții inumane de cazare, aceștia fiind nevoiți să poarte articole de îmbrăcăminte suplimentare sau mai groase din cauza faptului că spațiile interioare nu sunt încălzite corespunzător pe perioada sezonului rece, în camere cu iluminare insuficientă, lipsite de mobilier, în afara patului care este prevăzut cu saltele neconforme (burete învelit cu pânză)”, mai spun procurorii.

Stenograme din dosar

În referatul procurorilor apar și mai multe înregistrări telefonice, în care suspecții vorbesc între ei despre cum îi bat pe vârstnici și îi înjură și jignesc pe beneficiari:

-Și esti pe (neinteligibil)?

-Da, i-am bătut p-ăștia de dimineață! I-am dat una lu’ unu...

-Poate-ți trage...

-Ce să dea, că le e frică de mine!

-De îți sparge fața...

-I-am dat eu lui!

-Treaba ta...

-M-am săturat, dar dă-i dracu, țipă cu noaptea în cap! Te chinui să le faci să mănânce, te chinui...ai dracu, țipă, i-am dat eu, na, să țipi, fir-ai al dracu, să ai de ce să țipi, să te satur! Mă doare un cap, așa, sunt obosită, nu știu dracu...am băi de făcut, am...

-Dar când ai intrat, azi?

-Ieri, dimineață!

-Sau când?

-Ieri!

-Ieri...ieri de dimineață?

-Îhm...am astăzi, tre’ să fac curat peste tot, am băi, am...

-Și esti singură, singură?

-Păi, da! Singură, singură, eu și cu nebunii, adică!

*

-Am uitat să-ţi zic că la Martin… şi-a scos cearşaful de protecţie de pe saltea. Trebuie pus înapoi!

-Ăla cre că trebuie strâns de gât, mai repede, decât…

-Cu cearşaful, eventual…(râde)…

*

-De ce nu te ștergi mă, arde-te-ar focul, să te ardă pe mațe! Nesimțitul dracu’ ce ești! Ce e aicea, bă!

-Lasă-l dracu'….ho…ho…

-Ce bă, animalu' dracu'! Ce… (pe fundal se aude un zgomot specific unei lovituri) fir-ați ai dracu', să fiți cu plămânii voștrii!

-Aoleu…

-De nenorociții dracului ce…-Adă-i altă pereche, nu vezi că s#a murdărit?!...Hai tată, că vorbim!

-Când vorbim?

-Nu știu!

-Păi nu pot să mai vorbesc.

-Hai, că am treabă!

-Ai treabă…bine.

-Hai!..-Ce dracului e mă pe tine, măi animalu' dracu'! Mă, javră ce ești!


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii

4 Foarte interesant!

5 „Un pas foarte mare spre începerea celui de-al Treilea Război Mondial”. Reacția Rusiei după ce Biden a permis Ucrainei să utilizeze rachete americane