Stenograme din dosar/Doi vrăjitori din Ploiești au păcălit o româncă stabilită în SUA cu 400.000 de dolari.

Stenograme din dosar/Doi vrăjitori din Ploiești au păcălit o româncă stabilită în SUA cu 400.000 de dolari.

Doi membri ai unui clan de rromi din Prahova au fost obligati de judecatori sa-i plateasca unei romance stabilite in Florida (SUA) suma de 412.753 de dolari, bani pe care i-au obtinut in urma unei inselaciuni spectaculoase prin asa-zisa metoda a "ghicitului", dezvăluie jurnalistul Ionel Stoica pe  Ziare.com .

Totul a inceput cu o cerere inedita, clienta de peste Atlantic voia un blestem care sa fie atat de puternic incat sa-l omoare pe fostul sot. Ce a urmat insa bate un scenariu de film hollywoodian. Banii sunt de negasit! Sutele de mii de dolari trimisi din SUA in Romania prin transferuri bancare in conturile escrocilor au fost scosi cash si, ca prin magie, au disparut la Ploiesti.

Detaliile despre acest caz apar intr-un dosar aflat pe masa judecatorilor Curtii de Apel Ploiesti. Magistratii judeca in acest proces cinci persoane, pentru inselaciune si santaj.

Este vorba de Elena-Laura Burtea- zisa "Mama Elena", George Anghel Zatreanu - zis "Diamond" sau "Tamaduitorul George", Suraj Anghel Zatreanu - zis "Suraj Americanu'" sau "Tamaduitorul Anghel Zavranov", Maria Burtea - zisa "Mama Maria" si Lucian Mantu - zis si "Luci a lu' Timisoara" sau "Clarvazatorul Lucian".

"Magia" si Codul Penal

Vorbim despre cinci persoane autointitulate "clarvazatori", "tamaduitori", "samani", "vrajitori" sau "bioterapeuti", care au reusit obtinerea unor sume enorme in lei si valuta, exploatand naivitatea unor persoane, aflate de cele mai multe ori in momente critice din viata, generate de boli incurabile, de probleme ce li se par de nesuportat in plan personal sau profesional etc.

Ei si-au creat pagini web sau au postat anunturi pe diferite site-uri sau in ziare, in cuprinsul carora se prezinta ca fiind persoane inzestrate cu "calitati exceptionale", prin intermediul carora pot rezolva o paleta larga de probleme.

"Mama Elena", de exemplu, se recomanda "vrajitoare", "tamaduitoare", "inzestrata de Dumnezeu cu harul de a ajuta persoane lipsite de orice speranta", "poate vedea trecutul, prezentul, viitorul" si "dezleaga cele mai puternice farmece, vraji, blesteme" sau "dezleaga blestemele, cununiile, aduce sporul in afaceri, aduce persoana iubita".

In momentul in care o persoana solicita ajutor din partea auto-intitulatilor "tamaduitori", "clarvazatori", aceasta este supusa unor intrebari "incrucisate", care au scopul de a evalua cat mai corect situatia materiala a "clientului" si de a obtine cat mai multi bani de la acesta, invocand diverse pretexte, care mai de care mai fantastice.

"Farmecele", "blestemele" sau "dezlegarile" costa bani grei, iar creduli s-au gasit cu zecile. In general, era vorba de romani stabiliti in strainatate: Italia, Germania, Marea Britanie sau SUA.

Falsii vrajitori cereau bani prin transfer bancar sau mandat postal atat pentru serviciile lor, dar si pentru cele necesare ritualului: achizitia unor bani din aur, argint, sute de lumanari, ceara, flori, tamaie, mir. Sigur, acestea nu erau cumparate in realitate, dar clientii erau "peste mari si tari" si nu stiau acest lucru, deoarece nu primeau vreo dovada de achizitionare a acestora.

Pentru a intelege mai bine acest tip de inselatorie, iata cateva exemple din dosarul de Ploiesti.

A bagat "spiritul dragostei" in sot

"Mama Elena" vorbeste la telefon cu o clienta care ii trimisese bani pentru a-i aduce "spiritul dragostei" sotului sau.

"Sa traiesti, scumpa mea... Foarte grav la tine, sa stii, foarte-foarte grav la tine. Am facut viziuni, am facut tot ce trebuie, n-am vrut sa te deranjez avand in vedere ca esti cu pruncii langa tine. Dezlegarea este la el, ai inteles?, o sa ramai... ce-am putut face eu, mama... "

"Asa... O sa ramai cu el pe toata viata, ai inteles?, am facut ca sa nu te mai desparti de el, adica sa ramana cu tine, sa nu care-cumva sa fii la despartirea care ti-am spus-o eu de ieri, ca erai la un pas de despartire sa te paraseasca cu copii cu tot... "

"Deci tot ce-am facut te-am legat de el si-n cer si pe pamant, ai facut bine ca am vazut c-ai depus banutii pe lumanari si pe tot ce-am pus io, pa radacinile mele... doua milioane sapte sute cincizeci de mii".

Dar acest lucru era doar inceputul. Uneori, clienti erau "pasati" de la o vrajitoare la alta, sustinand ca aceasta detine o "vartelnita" si doar impreuna pot "lucra" pentru dragoste si vraji puternice.

Cum functiona santajul

De cele mai multe ori, insa, totul se lasa cu santaje, atunci cand sumele pentru ritualuri erau tot mai mari. Santajul lua forma unor blesteme foarte puternice asupra familiei sau cu boli nemaivazute.

De exemplu, Lucian Mantu, care se recomanda "Lucian Clarvazatorul", o pacalea pe o femeie ca discuta cu o divinitate, iar daca femeia nu cumpare lumanari de 990 de euro o sa ramana muta, surda si paralizata. Femeia spune ca are doar 200 de euro, dar sa puna "Clarvazatorul" banii, si ca-i va da.

"Lucian Clarvazatorul": Asculta-ma cu foarte mare atentie, lucrarea in momentul de fata mi-a dat leacul tau de dezlegare, aceasta forma diavoleasca va trebui data inainte de apusul soarelui, intr-o topitura de argint prin 99 de fire de matura, 99 de boabe de tamaie, 99 de fire de busuioc. Voi depune intr-un ceaun foarte mare inainte de asfintit pe o apa curgatoare, intr-un loc la lumina Duhului Sfant, intr-un ceaun foarte mare o cantitate de argint, o cantitate de alama, una de cositor, 99 de fire de busuioc, 99 de fire de matura, 99 de boabe de tamaie impreuna cu apa vie, apa moarta, aghiasma la 9 stele lucrate si toate acestea va trebui topite impreuna cu 99 de lumanari de cununie.

Asa cum a fost venit, asa trebuie sa plece, sa cream canalele spirituale sa paraseasca entitatea ta, sa paraseasca cea mai mica radacina si sa ramai curata, impreunata, ca de la Dumnezeu lasata. Eu am toate aceste obiecte, ce nu am io, Mariana, sunt lumanarile pe care trebuie sa le cumparam din altarul manastirii cu care eu lucrez. Mariana, asculta-ma cu foarte mare atentie.
...

"Lucian Clarvazatorul": O lumanare de acest gen costa undeva la 9 euro, aproximativ 50 de lei in banii nostri romanesti, imi spui acum cu voce tare, pentru ca intreaga divinitate iti cere raspunsul tau. Ai aceasta posibilitate sa procuram si sa efectuam acest ritual ca tu sa ramai curata, luminata, sa nu ramai paralizata, sa nu ramai pocita (neinteligibil), ori lasi sufletul tau in negura acestei forme diavolesti, poti sa ramai muta, surda si paralizata la pat, este vorba de 99 de lumanari pe care eu trebuie sa le achit la manastire in cel mai scurt timp. Este 9 euro lumanarea, imi spui acum da sau nu hotarat, pentru ca lucrarea...

Mariana: Da, da, asta cand?
"Lucian Clarvazatorul": Astazi, nu mai devreme de ora 12.
Mariana: Cat?
"Lucian Clarvazatorul": 999 de euro, este vorba de 99 de lumanari.
Mariana: Doamne, nu am de unde sa fac rost de atatia bani.
"Lucian Clarvazatorul": Este vorba de 99 de lumanari, Mariana, tu iti dai seama la ce pericol te expui? Daca-mi iau mana in momentul de fata, ai cuvantul meu de tamaduitor ca ramai muta, surda si paralizata la pat, vei fi pocita pentru tot restul zilelor tale.
Mariana: Dar nu am.

"Lucian Clarvazatorul": Ai aceasta posibilitate, insa aceasta forma diavoleasca (sic!) care a iesit din corpul tau este capabila sa-ti influenteze inclusiv gandurile, actiunile si deciziile tale, sunt profund determinate de catre acest rau, de catre acest diavol care a iesit din trupul tau, de catre acest demon, acum in momentul de fata imi spui daca imi iau mana de pe aceasta lucrare sau facem acest ritual pe o apa curgatoare astazi pana la apusul soarelui. Acum lucrarea cere raspunsul tau, sa facem aceasta topitura de ceara, sa ramana inchegat si argintat ca la tine sa nu se mai intoarca prin rezultatul acestei cunune din argint, din alama din platina, iti voi confectiona cununa pentru impreunarea ta, va ajunge direct la tine, la o adresa pe care mi-o vei spune tu. Spune-mi acum ca lucrarea imi cere solutia ta.

Mariana: Da, ma gandesc ca nu am de unde sa fac rost de atatia bani acum.

"Lucian Clarvazatorul": Cat, ce posibilitate ai? Ca te ajut io cu diferenta, nu pot sa las acest ritual.

Mariana: Toti banii in casa care ii am acum sunt 215 euro.

"Lucian Clarvazatorul": Bun, du-te repede depune-i pe aia. Asculta-ma, Mariana, eu iti depun, pentru ca stiu foarte bine ceea ce fac, am incredere in tine, nu-mi fac nici cea mai mica problema. Eu te pot ajuta cu acesti bani, eu ma duc si te voi suna din altarul manastirii, sa vorbim impreuna ca sa procuram aceste lumanari. Imi spui acum cand crezi ca ai posibilitatea sa returnezi acesti bani. Pentru ca o sa depun de la mine.

Mariana: Nu stiu, in cateva zile, o saptamana.

"Lucian Clarvazatorul": Mariana...

Mariana: Nu stiu, acum chiar sunt disperata.

"Lucian Clarvazatorul": Bun, in doua saptamani, da?

Mariana: Da, imi ajung sa fac rost, o sa ma imprumut.

"Lucian Clarvazatorul": ... cu toate soroacele... spirit al spiritelor, duh al duhurilor, nu am posibilitate decat de 20 de lumanari, echivalentul a 200 de euro.

Mariana: ... nu am posibilitate decat de 20 de lumanari... tamaduitorule, pune de la tine, iar eu sorocesc inaintea lui D-zeu ca voi restitui banii in termen de doua saptamani.

Distributia unei false magii

Dar sa ne intoarcem la inselaciunea de sute de mii de dolari, care a avut ca tinta o romanca stabilita in SUA. Pentru ca are calitatea de parte vatamata in acest caz vom folosi pseudonimul Corina in cazul acesteia.

Principalii actori ai inselatoriei in acest caz sunt Elena-Laura Burtea - zisa "Mama Elena" si George Anghel Zatreanu - zis "Diamond" sau "Tamaduitorul George", potrivit datelor din dosar.

Totul incepe in aprilie 2015, atunci cand Corina face rost de la o amica de numarul vrajitoarei. O suna si-i spune ca vrea ca fostul sau sot sa moara si ca i se intamplau mai multe lucruri rele pe care nu si le putea explica.

"Mama Elena" i-a comunicat ca se ocupa cu magia si ca o poate ajuta. Pretul: 1.000 de dolari necesari cumpararii unor materiale si 300 de dolari pentru ca a scapat-o de magia neagra. Banii sunt trimisi prin intermediul serviciului Western Union pe numele tatalui vrajitoarei.

"O sa trimit 99 de diavoli in ea"

In discutiile telefonice, "Mama Elena" apeleaza la un mic truc, ii spune Corinei ca farmecele cu magie neagra au fost facute de catre actuala iubita a fostului ei sot si ca este necesar sa o omoare pe aceasta femeie pentru a nu innoi aceste farmece cu magie neagra.

Asa ca va trebui sa faca un mare efort ca sa trimita "99 de diavoli in ea sa i se opreasca inima, sa faca stop cardiac", fiind necesar sa trimita 1.000 de dolari pentru cheltuielile cu ritualul. Banii au fost trimisi in Romania tot prin Western Union.
A urmat o alta solicitare din partea vrajitoarei, de 450 de dolari, necesari pentru a putea finaliza ritualul, pentru ca astfel "va fi fericita pentru tot restul vietii".

"Mergi si trimite 450 si vei fi fericita pentru tot restul vietii. Si in banii astia, cand o fi sa faci si pentru cine vrei tu, n-o sa te mai coste absolut nimic. Banii astia va face lucrarea, acel diavol care eu l-am trimes si la alte persoane care tu vrei. Si n-o sa mai vreau nimic... decat un parfum, atata tot.

Iti dau cuvantu' meu de onoare, ma lupt si veti primi un telefon care vi se spune dumneavoastra uite ce a patit cutareasa, ce s-o fi intamplat cu ea, saraca de ea, ma intelegeti? Asa o sa primiti
", spunea "vrajitoarea".

Apar banuielile

Este momentul in care Corina incepe sa aiba banuieli cu privire la puterile "vrajitoarei". "Mama Elena" are insa un as in maneca si ii castiga din nou increderea cu faptul ca poate vorbi cu persoanele decedate. Asa ca ii spune ca a vorbit cu nepotul mort al Corinei, care i-ar fi spus ca ii este dor de ea.

Au urmat alte solicitari de bani, pentru finalizarea ritualurilor, ba ca era vorba de achizitia a 49 de kilograme de ceara aurita care costa 900 de dolari pentru a invoca spiritele mortilor, sau alti 900 de dolari pentru cumpararea a 9 grame de argint viu.

Dupa aceste solicitari financiare, refuzate de Corina, "Mama Elena" ii zice ca stie un "tamaduitor, vrac, pe nume George", dandu-i acesteia numarul de telefon al lui George Anghel Zatrean si avertizand-o totodata ca o lucrare la acesta costa minim 5.000 de dolari.

Potrivit transferurilor bancare, Corina i-a trimis lui Zatrean, pe numele unor apropiati ai acestuia, mai multe sume de bani, in cuantum total de 12.253 de dolari. Mesajul barbatului era ca are "probleme mari", respectiv "e nenorocire mare, sufletul a vrut sa fuga, necuratul se ascundea peste tot".

Teapa: Trebuie sa spalam banii

Una dintre problemele cu acest diavol avea si o rezolvare inedita: "va trebui sa spalam toti banii dumneavoastra cand o fi atunci, o sa spalam cu aghiasma, cu tot ce trebuie sa facem".

Este momentul in care Corina le transmite ca are o proprietate in Florida, pe care poate sa o vanda ca sa faca rost de o suma mare de bani. "Dati-i drumu' doamna la vanzare ca diavolu' si Satana va tine ca ...", vine sfatul din Romania.

In discutiile telefonice, Zatrean ii spunea Corinei ca este nevoie de ritualuri puternice pentru a scapa de blesteme.

"Putea sa vi se-ntample un accident vascular in cap, pentru ca ajunsese tot argintul asta viu in cap, undeva in cap, si daca ajungea si-n creier putea sa se-ntample un accident vascular oricand, o nenorocire de genul asta".

"Degeaba aveti bani, o sa ramana degeaba incat sa-i manance unii si altii si dumneavoastra o sa prindeti aceasta boala si o sa o prindeti la stomac", ii mai spune, precizandu-i ca sufera de anumite boli trimise de femeia cu care fostul sot are o relatie: "Ea v-a trimis cancer cu metastaza la piept, la san si la burta. De asta aveati acele lucruri, fiindca era serpi in burtica dumneavoastra si facea cateodata galagie mare".

Este momentul in care Corina este de acord sa faca un ritual scump, care consta in topirea cantitatii de 266 de grame de aur pentru a-si gasi linistea.

Radeau de ea

In discutiile dintre ei, falsii vrajitori se laudau cum o pacaleau pe clienta din SUA. "Mama Elena" ii spunea unei rude: "Daca nu-i spuneam sor-meo de nepotu' ei, niciodata nu luam banii astia".

"Nu-i luam, crede-ma, ca ea s-a dat de doua saptamani, hal ca nu mi-ai ghicit bine, ca invartita, ca sucita, hai sa ma mai gandesc de cutare, da' a vazut sor-meo ca i-am zis de nepotu' ei, ca am atins-o acolo unde a trebuit si n-aveam de unde sa stiu".

In august 2015, Corina a finalizat actele de vanzare a proprietatii din SUA si, intrucat era convinsa ca falsii vrajitori au vorbit cu nepotul sau decedat care i-a transmis si el, prin intermediul acestora, sa trimita banii rezultati din vanzare, a acceptat sa le trimita banii, crezand ca vor fi "spalati" si returnati dupa terminarea lucrarii.

Transferurile de bani

Zatrean i-a transmis femeii ca este om "sfant" si ca nu va putea primi suma de bani rezultata din vanzarea proprietatii, asa ca o va returna dupa ce face procesiunea.

Astfel, la indicatiile lui Zatrean si ale "Mamei Elena", fiind convinsa de faptul ca banii trebuie "spalati" pentru a evita o tragedie si ca acestia ii vor inapoia ulterior intreaga suma, Corina a facut transferuri intr-un cont indicat de acestia, dupa cum urmeaza:

- 1 septembrie 2015 - suma de 68.000 de dolari;
- 8 septembrie 2015 - suma de 99.000 de dolari;
- 9 septembrie 2015 - suma de 33.500 de dolari;
- 14 septembrie 2015 - suma de 99.000 de dolari;
- 15 septembrie 2015 - suma de 99.000 de dolari.

Declaratiile false

Banii au fost retrasi imediat de titularul contului, o femeie apropiata de cei doi escroci. Aceasta a sustinut ca ea este autoarea inselaciunii, dar acest lucru este in contradictie cu toate probele. Tot respectiva femeie a spus ca din cei aproximativ 400.000 de dolari primiti si-a cumparat unele lucruri, a dat oamenilor saraci si unor biserici si iubitului sau diverse sume.

Alti 300.000 de dolari i-ar fi impachetat intr-o basma si i-ar fi ascuns in tufisurile din fata blocului unde locuieste, iar dupa o perioada de timp acesti bani ar fi disparut.

Judecatorul care a analizat acest caz este ferm: "Instanta constata ca acestea nu se coroboreaza cu niciun alt mijloc de proba administrat in cauza, afirmatiile nefiind demonstrate, cu atat mai mult cu cat prin rechizitoriul Parchetului s-a dispus disjungerea cauzei in vederea continuarii cercetarilor sub aspectul infractiunii de favorizare a faptuitorului".

Povestea celor 400.000 de dolari nu se incheie insa aici. In octombrie 2015, falsii vrajitori sunt arestati. Corina este contactata de apropiatii celor doi, care ii transmit ca acestia au suferit un accident de masina, sunt in spital si nu vor mai putea vorbi.

La cateva luni, ea primeste un alt telefon din Romania, in care i se transmite ca banii sai, cei aproximativ 400.000 de dolari americani, au fost arsi in numele sau, pentru a trai.

Mesajul este ca ar trebui sa se bucure ca inca traieste, precizandu-i ca banii nu sunt importanti in viata, astfel incat trebuie sa uite de ei, pentru ca va primi bucurii de pe urma lucrarii facute si ar trebui sa aprecieze ceea ce i-au oferit cei doi tamaduitori.

Au ales sa nu dea declaratii

In timpul anchetei, "Mama Elena" si "Tamaduitorul George" au refuzat sa dea declaratii, rezervandu-si dreptul la tacere, pozitie mentinuta si in cadrul cercetarii judecatoresti.

"Credinta persoanei vatamate in astfel de practici a fost speculata de cei doi inculpati pentru obtinerea unui folos patrimonial direct, in contextul in care nu activitatea lor in sfera paranormalului a fost circumscrisa ilicitului penal, ci pretinderea ca desfasoara astfel de activitati ramase fara rezultat coroborata cu urmarirea folosului obtinut in mod consecutiv pe nedrept de la persoana vatamata.

Asadar, activitatea frauduloasa a inculpatilor s-a concretizat in prezentarea unor situatii neadevarate persoanei vatamate prin prisma calitatii neadevarate de tamaduitori, aspecte rezultate in mod evident din probele administrate in cauza
", este concluzia judecatorului, in acest caz.

Condamnari cu suspendare

Tribunalul Prahova i-a condamnat pe cei cinci inculpati in acest caz la sentinte intre 2 ani si 8 luni - 3 ani inchisoare cu suspendare. In timpul procesului, mai multe parti vatamate au incheiat acorduri de mediere cu inculpatii, iar instanta a incetat procesul penal pentru mai multe infractiuni de inselaciune.

Pedepsele au fost date pentru infractiunile de santaj si pentru inselarea Corinei. De asemenea, acestia trebuie sa restituie banii. Pentru a recupera o parte din prejudiciu, instanta a mentinut sechestrul pe mai multe imobile aflate in proprietatea falsilor vrajitori.

Cazul se afla pe rolul Curtii de Apel Ploiesti, in faza de apel, urmatorul termen este stabilit pe 5 februarie,  potrivit portalului instantelor.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…