Stelian Ion a preluat mandatul de ministru al Justiţiei
Stelian Ion a preluat, miercuri seara, mandatul de ministru al Justiţiei de la predecesorul său Cătălin Predoiu.
Stelian Ion a venit la sediul MJ după ce a participat la prima reuniune a noului Guvern la Palatul Victoria.
Înainte de a-i preda mandatul, Cătălin Predoiu a făcut o scurtă declaraţie presei, în care a explicat că îndeplinirea obiectivelor în domeniul Justiţiei nu se poate face fără o cooperare între Guvern şi Parlament, dar şi din partea asociaţiilor magistraţilor.
"Trebuie să ne concentrăm pe realizarea unor aşteptări din partea cetăţenilor. Fără o cooperare între Legislativ şi Executiv obiectivele Justiţiei nu pot fi atinse, indiferent câte eforturi fac Ministerul Justiţiei şi domnul ministru Stelian Ion. Este nevoie de suport din partea Parlamentului. Această condiţie este acum întrunită, de ieri avem o majoritate pro-justiţie în Parlamentul României, avem o unitate de obiective între Executiv şi majoritatea din Legislativ, o unitate de obiective care nu a existat până ieri. Se ştie bine că obiectivele Guvernului Orban în justiţie nu erau şi obiectivele majorităţii PSD din Parlament. Dar acest impediment este acum înlăturat prin voinţa cetăţenilor. Aş mai adăuga faptul că pentru un mandat de succes este nevoie şi de sprijinul Ministerului Finanţelor şi de foarte multă cooperare din partea sistemului judiciar. Nu mă refer doar la CSM, mă refer şi la asociaţiile magistraţilor", a spus Predoiu, după ce l-a primit pe Stelian Ion la sediul MJ. AGERPRES