Atunci când o stea așa cum este Soarele începe să rămână fără combustibilul necesar continuării reacțiilor de fuziune nucleară intră în ultima etapă a vieții stelare și începe să se umfle, crescând de sute de ori față de dimensiunile ei normale, înghițind eventualele planete aflate pe orbite prea apropiate. Un nou studiu a ajuns la concluzia că planetele aflate la distanță suficient de mare pentru a nu fi înghițite direct de stelele care intră în acest stadiu de gigantă roșie ar putea ajunge să întrunească condițiile necesare apariției și dezvoltării vieții, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Astrophysical Journal, transmite SPACE.com.

Sursa foto: Science@NASA / www.space.com

Peste aproximativ 7,5 miliarde de ani Soarele va ajunge în această situație și va începe să se umfle. Conform oamenilor de știință Soarele ar putea ajunge de 200 de ori mai mare decât este în prezent, înghițind direct planetele Mercur și Venus, aflate pe orbite prea apropiate și transformând Pământul într-o planetă incompatibilă cu viața. În acest viitor îndepărtat însă, locații în prezent înghețate din sistemul solar, așa cum sunt numeroasele luni ale planetelor gigantice Saturn și Jupiter, ar putea deveni adevărate paradisuri pentru viață.

Foarte multe stele din Univers ajung la un moment dat să se transforme în gigante roșii, iar unele dintre ele pot rămâne în această stare din anticamera morții stelare timp de câteva miliarde de ani. Noul studiu propune o analiză a perioadei de timp în care o planetă aflată pe orbita unei stele gigante roșii poate rămâne ospitalieră pentru viață, iar în anumite cazuri această perioadă poate ajunge la 9 miliarde de ani — o perioadă semnificativ de mare dacă ne gândim că vârsta Pământului este de doar 4,5 miliarde de ani, iar oamenii moderni din punct de vedere anatomic au apărut abia în urmă cu aproximativ 200.000 de ani.

În prezent, orbita Pământului se află în așa-numita "zonă de aur" a Soarelui — distanța la care planeta primește suficientă căldură pentru ca apa de la suprafața sa să se mențină în stare lichidă (prea puțină căldură și apa îngheață, prea multă și se evaporă). Această "zonă de aur" este determinată de luminozitatea stelei — de cât de multă lumină emite în timp. Atunci când stelele de tipul Soarelui rămân fără hidrogenul pe care-l folosesc în procesul de fuziune nucleară (transformându-l în heliu) ele încep fuziunea heliului obținând elemente din ce în ce mai grele. Heliul este un combustibil de fuziune mai puternic decât hidrogenul, rezultând o creștere a potențialului energetic al unei stele care începe practic să se umfle ca un aluat de pâine pus în cuptor, transformându-se într-o gigantă roșie.

În timp ce steaua se transformă într-o gigantă roșie și luminozitatea sa crește. În cazul Soarelui, luminozitatea sa va crește de peste 4.000 de ori atunci când se va transforma într-o gigantă roșie.

"Pământul va deveni un deșert fierbinte. Soarele se va afla foarte aproape de planeta noastră. Va fi extrem de fierbinte", a comentat Lisa Kaltenegger, profesor de astronomie și director al Institutului Carl Sagan. Lisa Kaltenegger este coautoare a noului studiu.

În aceași perioadă de timp însă, zone mai îndepărtate ale sistemului nostru solar vor deveni propice pentru viață. Conform studiului, "zona de aur" se va deplasa spre exteriorul sistemului solar, incluzând orbitele planetelor Jupiter și Saturn. Sateliți acoperiți de calote glaciare sub care ar putea exista oceane lichide, așa cum sunt Enceladus, luna lui Saturn sau Europa, luna lui Jupiter, se vor dezgheța și vor oferi noi șanse pentru viață.

Cu cât o stea este mai masivă, cu atât perioada de gigantă roșie se va încheia mai rapid. În cadrul studiului, cele mai masive stele luate în considerare sunt cele din categoria "A5", care sunt stele mai masive decât Soarele dar nu cele mai masive stele din Univers. O astfel de stea ar putea rămâne în stadiul de gigantă roșie timp de aproximativ 200 de milioane de ani. Stele mai mici ar putea rămâne însă mai mult în această fază, planetele aflate în "zona de aur" după ce o astfel de stea s-a transformat în gigantă roșie dispunând de până la 9 miliarde de ani, timp suficient pentru apariția și evoluția vieții (care a avut nevoie de mai puțin de 4 miliarde de ani pentru a ajunge în stadiul actual de evoluție pe Terra).

Lisa Kaltenegger și colegul său de cercetare, Ramses M. Ramirez, cercetător la Carl Sagan Institute, au realizat recent și o listă de 23 de stele gigante roșii aflate la cel mult 100 de ani lumină de Pământ, care dispun de sisteme planetare și implicit de planete pe care ar putea exista condiții pentru apariția vieții sau chiar viață.

AGERPRES