STB: Autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele vor fi scoase joi pe traseu, începând cu ora 4:00
Autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele vor fi scoase joi pe traseu, începând cu ora 4:00, în vederea asigurării transportului public la nivelul Capitalei, afectat de greva de avertisment declanşată de angajaţii de la metrou, a anunţat, miercuri, Societatea de Transport Bucureşti (STB).
"Ca urmare a grevei de avertisment a angajaţilor Metrorex SA, programată pentru ziua de 15.11.2018, între orele 4:00 şi 6:00, în vederea asigurării serviciului public de transport la nivelul Capitalei, STB SA va scoate în traseu liniile urbane de
tramvai, troleibuz şi autobuz începând cu ora 4:00", precizează societatea într-un comunicat remis AGERPRS.
Pe de altă parte, Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA, sindicat reprezentativ, cu peste 8.500 membri, a anunţat miercuri într-o postare pe Facebook că este solidar cu Sindicatul Liber din Metrou - Unitatea (USLM), care a decis ca joi, 15 noiembrie 2018 să declanşeze o grevă de avertisment, urmare a faptului că nu s-au putut finaliza negocierile cu conducerea Metrorex legate de Contractul Colectiv de Muncă.
"Suntem solidari cu colegii de la metrou alături de care activăm în cadrul Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, TRANSLOC şi Servicii Publice ATU-România şi înţelegem foarte bine în ce condiţii grele, stres şi responsabilităţi îşi desfăşoară activitatea. Urmărim în continuare cu deosebită atenţie evoluţia negocierilor în care aceştia sunt implicaţi, cu speranţa că decidenţii vor găsi soluţii pentru a evita o grevă generală cu efecte imprevizibile, nefaste, pentru toţi cetăţenii Capitalei, pentru că transportul public de suprafaţă nu va putea face faţă. Le dorim sindicaliştilor de la Metrou succes în toate demersurile lor şi sperăm ca totuşi, în cele din urmă, dialogul social să fie cel care va avea de spus ultimul cuvânt şi în cadrul acestui conflict colectiv de muncă", scrie sindicatul menţionat.
Trenurile de metrou nu vor circula joi dimineaţa, în intervalul orar 4:00 - 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM), informează Metrorex.
"Administraţia Metrorex a fost notificată de Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) cu privire la decizia declanşării grevei de avertisment joi, 15.11.2018, între orele 04:00-06:00. În această perioadă trenurile de metrou nu vor circula. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor (la timp şi în siguranţă) este prioritară", precizează sursa citată.AGERPRES