Statuia lui David, de Michelangelo, în pericol să se prăbuşească

Statuia lui David, de Michelangelo, în pericol să se prăbuşească

Statuia lui David, sculptată în marmură de Michelangelo, la începutul secolului al XVI-lea, este în pericol să se prăbuşească din cauza greutăţii exercitate asupra "gleznelor sale fragile", potrivit cercetătorilor italieni.

Statuia lui David, de Michelangelo, în pericol să se prăbuşească (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sculptura, care are o greutate de 5,5 tone, arată semne de microfisuri la nivelul picioarelor, iar cercetătorii din Florenţa avertizează că s-ar putea prăbuşi sub propria greutate, potrivit cotidianului La Repubblica, informează bbc.co.uk .

Buşteanul sculptat din spatele piciorului drept al lui David, care poartă aproape toată greutatea statuii, s-ar putea fisura de asemenea, au arătat testele efectuate de Consiliul naţional al cercetării şi de Universitatea din Florenţa.

Fisurile au fost acoperite cu ghips de-a lungul anilor, însă au tendinţa să iasă din nou la suprafaţă.

Puncte fragile au fost descoperite şi la nivelul gleznelor statuii, după o serie de teste efectuate asupra unor imitaţii din ghips ale sculpturii, care au fost introduse într-o centrifugă şi expuse unor niveluri ridicate de presiune.

Cercetătorii suspectează că acestea au apărut în timp ce statuia lui David a fost expusă, timp de peste 350 de ani, în Piazza della Signoria din Florenţa, înainte de a fi mutată în 1873 în Galleria dell'Accademia. Între timp, a fost realizată şi o copie a statuii, care este expusă în prezent în faţa primăriei florentine din perioada Renaşterii, Palazzo Vecchio.

De asemenea, un efect negativ asupra statuii l-ar putea avea vibraţiile produse de milioanele de turişti care vizitează această operă de artă în fiecare an, dar şi traficul din centrul oraşului Florenţa.

Statuia, care are o înălţime de 5 metri, este fragilă încă de la realizarea sa, din cauză că Michelangelo a ales pentru capodopera sa o marmură de calitate inferioară, dar şi din cauza greutăţii imense şi a poziţiei descentrate a acesteia.

Experţii susţin că un cutremur şi chiar o simplă lucrare de construcţii de drumuri, realizată în apropiere de Galleria dell'Accademia, ar putea duce la prăbuşirea statuii, recomandând ca David să fie mutat fie într-o sală antiseismică, fie într-un alt loc din afara oraşului.

Michelangelo l-a sculptat pe David - eroul biblic ce l-a ucis pe Goliat cu o piatră aruncată cu o praştie - timp de trei ani, între 1501 şi 1504.

Capodopera a fost comandată de conducătorii republicii Florenţa, ca simbol al puterii sale comerciale şi militare.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”