În anii '60, ținutul sălbatic și aproape inaccesibil al Munților Lotru, cuprinși în masivul Parâng, trecea prin transformări ample, datorate lucrărilor la complexul hidroenergetic Lotru, însă regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu țintea planuri mult mai ambițioase în aceste locuri.

Jocurile Olimpice de iarnă au o istorie de un secol, prima ediție a evenimentului sportiv fiind organizată în 1924, în Franța. România nu a găzduit, însă, niciodată Jocurile Olimpice de Iarnă și nu va face nici la următoarele trei ediții, programate în Italia (2026), Franța (2030) și SUA (2034).

La sfârșitul anilor ‘60, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu anunțase intenția de a organiza în România, în deceniile următoare, o ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Locul propus pentru găzduirea evenimentului de anvergură se afla în Munții Lotrului, unde peste coloniile muncitorești din jurul noilor hidrocentrale urmau să fie construite stațiunile Voineasa, Vidra, Alba și Mura.

Zona urma să fie devină accesibilă pe șoselele montane DN 7C Sebeș - Novaci (Transalpina) și Drumul Național 7A Brezoi - Petroșani, drumuri care se intersectează aproape perpendicular la Obârșia Lotrului din masivul Parâng.

În anii ‘60, atât Transalpina (video), drumul înființat în anii ‘30, pe cele mai înalte culmi ale masivului Parâng, cât și drumul alpin care se desprindea din ea urcând pe valea Lotrului, spre Voineasa, erau impracticabil cu autoturismele, iar ghidurile turistice informau că puteau fi parcurse, cu greutate, doar de către motocicliștii antrenați să înfrunte muntele și bolovănișurile.

Plănuită odată cu hidrocentralele de pe Lotru

Din 1966, odată cu începerea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică Lotru - Ciunget, de 510 MW, cea mai mare de pe râurile interioare ale României, situația ținutului sălbatic din masivul Parâng avea să se schimbe.

Drumurile care duceau spre șantierele din munți au fost amenajate, iar în zonele alpine, unde temperaturile scădeau iarna până la minus 30 de grade Celsius au fost înființate primele clădiri pentru cazarea muncitorilor.

La mijlocul anilor '60, peste 8.000 din oameni au ajuns în zona unde urma să fie amenajat lacul de acumulare Vidra, barajul și hidrocentralele de pe Lotru.

Regimul comunist a văzut în ținutul alpin, animat pentru prima dată de atâția oameni și mărginit de creste de peste 2.000 de metri, un loc care putea fi exploatat turistic, în ciuda infrastructurii rutiere aproape inexistente în acea vreme.

„Zona Lotru este situată în plin centrul ţării. Prin organizarea ei turistică ar deveni accesibilă pentru 65 la sută din populaţia ţării, cu un maximum de trei - patru ore de mers cu maşina, şi pentru 40 la sută din populaţia ţării, pentru un maxim de două ore de mers cu maşina. Noua şosea naţională — variantă a şoselei Europa 15 — care este în curs de realizare, legând Valea Oltului cu Valea Jiului prin Brezoi- Voineasa, Petroşeni, trecând prin cataractele Lotrului şi peste masivul Parâng, împreună cu alte 200 kilometri de drumuri noi, ce vor asigura accesul şi pe văile cele mai sălbatice, sunt argumente elocvente de polarizare a turismului intern în această zonă. Racordurile cu reţeaua naţională de comunicaţii sunt multiple şi divergent direcţionate, asigurînd legături cu toate zonele geografice ale ţării noastre”, informa revista Contemporanul, în 1969.

Construcția șoselei montane de pe malul lacului Vidra numită atunci Europa 15, urma să deschidă calea turiștilor străini spre Valea Lotrului, locul unde urmau să fie amenajate noile stațiuni din jurul lacului Vidra.

„Prin faptul că Valea Lotrului este orientată de la est la vest, fiind încadrată de patru munţi paraleli care controlează strict influenţele microclimatului, versanţii nordici ai acestei văi prezintă fenomenul de persistenţă îndelungată a zăpezilor — circa opt luni pe an, — iar forma podişurilor alpine, cât şi a reliefului în general, asigură organizarea a sute de kilometri de pârtii turistice şi pentru sporturi de iarnă de toate tipurile de dificultăţi”, informa revista Contemporanul.

Comuna Voineasa din județul Vâlcea se afla atunci în plin șantier, datorat coloniilor muncitorești de la Lotru.

Planurile regimului comunist propuneau transformarea ei într-o stațiune climaterică, cu circa 5.000 de locuri. La mai puțin de 30 de kilometri de ea, urmau să fie construite stațiunile „olimpice” de pe malul Lacului Vidra - Vidra, Alba și Mura - cu o capacitate totală de peste 5.000 de locuri. Primele lucrări au început în 1967, la Voineasa și pe malul stâng al lacului Vidra.

Localitatea Voineasa, care găzduia atunci în coloniile sale muncitorești, sute de oameni care munceau la amenajarea hidroenergetică de pe Lotru, se afla în curs de sistematizare pentru a fi transformată într-un orășel turistic.

„Cele două platforme ale acropolei Voineasa: prima platformă, de la cota 625 metri, cuprinde un mare hotel cu 350 paturi pentru preluarea turiştilor în tranzit, mari restaurante, baruri, o sală de spectacole, club-cazino, spaţii pentru comerţ, prestaţii, servicii, birouri, oficii O.N.T. şi de voiaj, un bazin de înot. Toate aceste obiective formează o unitate compoziţională perceptibilă de la distanţă din direcţiile de intrare în staţiune, integrată în frontul estetic al staţiunii. Acesta cuprinde şi hoteluri cu volum mare de 250—370 paturi, din cadrul celei de a doua platforme de la cota 640— 700, orientate spre valea Voineşiţei. Spre vest, staţiunea este mărginită de o serie de hoteluri mai mici şi de vile, încadrate în frumosul parc natural, după care începe zona dotărilor de agrement şi sport”, arăta arhitectul Adrian Oprea, în revista Contemporanul, în 1969.

S-a făcut tot ce este posibil pentru a nu se tăia nici un brad, întrucât zona de dezvoltare a staţiunii se prezintă sub forma unui parc natural cu o valoare peisagistică unică. Astfel, s-a asigurat posibilitatea încadrării obiectelor de arhitectură în acest cadru entuziasmant, completa autorul planurilor.

Alte trei stațiuni urmau să fie construite două în jurul lacului Vidra și a treia în zona alpină din vecinătatea lacului de acumulare. Amenajat în anii ‘70, la aproape 1.300 de metri, lacul Vidra se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de hectare şi are o lungime de nouă kilometri, fiind înconjurat de păduri de molid. Lacul este principala sursă de apă pentru alimentarea hidrocentralei Subterane Ciunget.

La sfârșitul anilor ‘60, au început lucrările la primele construcții ale ansamblului turistic de la Vidra, plănuit la o capacitate de peste 2.200 de locuri de cazare pentru turiștii sezonului de iarnă, dar și pentru cei atrași de sporturile nautice.

„Staţiunea, prima trecută la execuție, este compusă urbanistic din trei ramuri, desfăşurate pe relief, ce se întâlnesc pe o dominantă — un ansamblu compus dintr-un mare hotel de tranzit de 350 paturi, restaurante, spaţii pentru comerţ şi servicii, recepţie generală şi dotări orăşeneşti. Fiecare ramură este formată din câteva hoteluri cu capacităţi variind de la 150 la 270 paturi. Planul staţiunii este întregit şi de 20 de vile şi cinci case cu câte 18 paturi, precum şi de dotările speciale”, arăta arhitectul.

Deasupra stațiunii lacului Vidra, la cota 1.850 de metri, urma să fie amenajată stațiunea pentru sportivi și tineret Alba

„Soluţia propusă pentru această mică staţiune este aceea a unui mare han tradiţional, realizat din volume variate racordate între ele, cu acoperişuri înalte susţinute de masive ziduri din piatră. Această staţiune urmează a fi realizată odată cu complexul sportiv competiţional format din pârtii şi piste pentru coborâre olimpică, slalom bărbaţi şi femei, bobi, trambuline, săniuţe şi antrenamente, odată cu construcţiile şi amenajările cantonamentului sportiv. Aceste lucrări vor fi legate între ele şi cu staţiunile Vidra şi Alba printr-un teleferic magistral spre care duc şi linii de telescaune deservind câte două piste”, arăta arhitectul.

Telefericul avea traseul conceput în aşa fel, încât să asigure ca plimbarea cu el să fie în sine o atracție turistică, prin cuprinderea vizuală a întregului bazin Lotru.

A treia staţiune de la Vidra, denumită „Mura“, a fost proiectată pe malul drept al lacului, fiind destinată odihnei și recuperării sportivilor.

„Staţiunile ansamblului turistic de pe Lotru vor fi dotate cu toate amenajările sportive şi de agrement curente, cu mijloace de transporturi mecanice, cu heliporturi pentru comunicaţii rapide zonale şi extrazonale, cu reţea telefonică şi de televiziune, cu tot ceea ce este necesar pentru a asigura o exploatare la nivelul marilor staţiuni internaţionale, vor fi deci competitive în cadrul turismului mondial, capabile să găzduiască o viitoare Olimpiadă, cu toate amenajările grandioase pe care le presupune acest eveniment”, informa arhitectul.

Până în 1969 au fost date un grup de hoteluri de la Vidra și șoseaua de circa 30 de kilometri întra Vidra și Voineasa.

În anii următori, deși lucrările la stațiunile de la Vidra au continuat cu dificultate, ideea ca acestea să devină locuri ale unei viitoare olimpiade de iarnă nu a fost abandonată. În 1972, Almanahul turistic îi invita pe români să își imagineze cum vor arăta noile stațiuni „olimpice” în 1980.

„1980. De pe aeroportul internațional de la Sibiu pleacă din oră în oră elicoptere cu destinația munții Făgărașului, ai Oltului, ai Sebeșului, ai Lotrului. Cei sosiți pentru Lotru vor avea de ales între stațiunile Voineasa, Vidra, Alba și Mura. Prinse în ozalid și calc cu 10 ani în urmă, acestea au devenit adevărate perle montane, fiecare cu rostul său, asta însemnând specific și destinație”, informa revista Almanah Turistic, în 1972.

Unele stațiuni au rămas atunci, la stadiul de proiecte, însă publiciștii își imaginau că lucrurile se vor schimba.

„1980. Voineasa - altitudine 700 metri. În anii constructorilor, avea peste 1.900 locuri în vile și blocuri, acum acestea din urmă au devenit hoteluri, adăugându-li-se altele, totul însumând 3.000 paturi. Vidra — altitudine 1.400 metri: stațiune tipic sportivă, înconjurată din trei părți de apele lacului de acumulare, cățărată pe un versant unde mai mult de jumătate din antrenează zăpada. În hoteluri sunt peste 3.000 paturi. Alba - altitudine 1.850 m, sat sportiv așezat pe culmea munților Lotrului, având o capacitate de cazare de peste 1.500 locuri. Aici se unesc și se bifurcă liniile de transport mecanic ce fac legătura cu masivul Parâng, din culme în culme. Mura este amplasată de partea cealaltă a lacului, visà-vis de Alba. Are 2 500 locuri; stațiunea liniștii totale, Davos-ul nostru", oază de odihnă și relaxare, expusă cel mai mult razelor solare”, informa revista Almanah Turistic.

Transalpina a impulsionat turismul în zonă

Localitatea Voineasa a fost declarată stațiune turistică în 1981, odată cu deschiderea primelor hoteluri și moteluri, cu o capacitate de peste 1.100 de locuri, iar în iernile următoare s-a bucurat de un număr ridicat de turiști.

Primele moteluri din Vidra au fost date în folosință în toamna anului 1989, având o capacitate de circa 600 de locuri. Tot atunci, autoritățile comuniste anunțau că întreaga stațiune va avea 1.100 de locuri de cazare, o pârtie de schi și un telescaun.

În anii ‘90, dorința regimului Ceaușescu de a organiza aici stațiunile pentru Jocurile Olimpice de Iarnă s-a spulberat definitiv. Unele hoteluri au fost lăsate în paragină, iar investițiile au stagnat. La sfârșitul anilor 2000, odată cu modernizarea DN 67C (Transalpina) și DN 7A, atracțiile turistice ale Munților Parâng, Șureanu și Lotrului au revenit în atenția românilor, iar zonele de agrement pentru turismul de iarnă s-au dezvoltat, prin investiții publice și private.

De pe malul lacului Vidra turiștii pot urca cu telegondola, la Domeniul schiabil Transalpina, aflat la cota 1.800 de metri și apoi, pot continua ascensiunea cu teleschiul, spre pârtiile de pe Vârful Bora, de peste 2.000 de altitudine.

În timpul iernii, stațiunea de pe malul lacului Vidra nu este accesibilă de pe traseul Transalpinei, dar turiștii pot ajunge aici dinspre Sibiu și Râmnicu Vâlcea, prin Voineasa, ori, în funcțiile de condițiile meteo, de pe DN 7A, dinspre Petroșani și Alba Iulia.

La circa 30 de kilometri de Vidra, deasupra Lacului Oașa, turiștii găsesc Domeniul Schiabil Șureanu, accesibil iarna de pe Transalpina, tronsonul Sebeș - Lacul Oașa.

Ambele zone alpine, împreună cu stațiunea montană Rânca și cu stațiunea Parâng, aflate la câteva zeci de kilometri distanță, în Munții Parâng cuprind mai mulți kilometri de pârtii, care coboară, unele, de la peste 2.000 de metri altitudine, instalații de schi și numeroase locuri de cazare.