Statele Unite interzic accesul pe teritoriul lor ministrului cubanez al forţelor armate

Statele Unite interzic accesul pe teritoriul lor ministrului cubanez al forţelor armate

Departamentul de Stat a anunţat joi interzicerea accesului ministrului cubanez al forţelor armate pe teritoriul Statelor Unite, oficial pe care îl acuză că a comis încălcari ale drepturilor omului prin sprijinul acordat preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, informează AFP.

Din punctul de vedere al Washingtonului, generalul Leopoldo Cintras Frias "poartă responsabilitatea pentru acţiunile Cubei de a sprijini" regimul liderului socialist Nicolas Maduro, pe care SUA doresc să înlăture de la putere.

"Alături de agenţii militari şi de informaţii ai lui Maduro, MINFAR (ministerul forţelor armate revoluţionare din Cuba) a fost implicat în abuzuri şi încălcari grave ale drepturilor omului în Venezuela, inclusiv tortură, tratamente şi pedepse crude, inumane sau degradante pentru luările de poziţie anti-Maduro", a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo.

Măsura interzice accesul pe teritoriul SUA şi copiilor oficialului cubanez, Deborah Cintra Gonzalez şi Leopoldo Cintra Gonzalez.

SUA se numără printre cele aproximativ 50 de state care îl recunosc drept lider legitim al Venezuelei pe adversarul lui Maduro, Juan Guaido, în timp ce Cuba, Rusia şi China continuă să acorde sprijin actualului şef de stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin