Statele Unite au emis primul paşaport cu ''genul X''
Statele Unite au anunţat miercuri eliberarea primului paşaport cu ''genul X'' unei persoane care nu se recunoaşte în niciunul din genurile masculin sau feminin, conform promisiunilor preşedintelui Joe Biden de a susţine mai mult drepturile minorităţilor sexuale, relatează AFP.
Departamentul de Stat american a ''adăugat căsuţa X pentru persoanele non-binare, intersexuale'' şi, mai general, pentru cele care nu se regăsesc în criteriile de gen propuse până în prezent, a declarat Ned Price, purtător de cuvânt al acestei instituţii.
Această nouă opţiune va fi propusă de la începutul anului viitor tuturor solicitanţilor de paşaport, a adăugat el, reafirmând angajamentul diplomaţiei americane de a ''promova libertatea, demnitatea şi egalitatea tuturor persoanelor''.
Potrivit ONG-ului londonez Employers Network for Equality and Inclusion, cel puţin 11 alte ţări acceptă pe documentele de identitate o opţiune ''X'', ce indică un al treilea gen. Printre aceste state se numără Germania, Canada şi Argentina, dar şi India, Nepal şi Pakistan, în cazul acestora trei din urmă fiind vorba despre recunoaşterea comunităţii hijra ca aparţinând unui al treilea gen.
Secretarul de stat american Antony Blinken relaxase din iunie regulile pentru ca cetăţenii SUA să-şi poată alege genul pe paşaport. Anterior, cei care doreau ca pe paşaportul lor să fie înscris un gen diferit de cel din certificatul de naştere trebuiau să prezinte un certificat medical.
Preşedintele democrat Joe Biden a semnat încă din prima sa zi de mandat un decret menit ''să prevină şi să combată discriminarea pe baza identităţii de gen sau a orientării sexuale''.
El a făcut din drepturile minorităţilor sexuale în lume una dintre priorităţile preşedinţiei sale, mai mult decât oricare alt preşedinte american înaintea lui, disociindu-se clar în această chestiune de predecesorul său republican Donald Trump. Secretarul de stat al acestuia din urmă, Mike Pompeo, a interzis ambasadelor SUA să arboreze drapelul curcubeu simbol al comunităţii LGBT.AGERPRES