Statele Unite acuză Rusia şi China că îşi coordonează strategia de "dezinformare"

Statele Unite acuză Rusia şi China că îşi coordonează strategia de "dezinformare"

Statele Unite au acuzat vineri China şi Rusia că şi-au "accelerat" cooperarea în materie de "propagandă" şi "dezinformare" pe subiectul pandemiei noului coronavirus, într-o escaladare a războiului verbal sino-american despre originea pandemiei, informează AFP.

"Înaintea crizei COVID-19, constatasem deja un anumit nivel de coordonare propagandistică între Rusia şi Republica Populară Chineză", a declarat Lea Gabrielle, coordonatoarea centrului pentru analiză şi contracarare a propagandei străine din cadrul Departamentului de Stat.

"Dar odată cu această pandemie, cooperarea s-a accelerat rapid", a adăugat Lea Gabrielle în timpul unei discuţii cu jurnaliştii.

Această "convergenţă este rezultatul pragmatismului celor doi actori, care doresc să modeleze viziunea opiniei (publice) asupra pandemiei COVID în propriul lor interes".

La sfârşitul lunii martie, când preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping au încheiat un armistiţiu informal în războiul verbal dintre cele două mari puteri privind originea bolii, Washingtonul a salutat faptul că Beijingul nu mai propagă teorii conspiraţioniste pe internet despre implicarea americană.

Dar acest armistiţiu a fost de scurtă durată.

Administraţia Trump acuză autorităţile chineze că au alertat cu întârziere comunitatea internaţională cu privire la epidemie şi că au ascuns amploarea acesteia. Şi, prin urmare, că sunt responsabile de răspândirea globală a noului virus, de moartea a sute de mii de oameni şi de actuala criză economică fără precedent.

Mai mult, preşedintele Trump şi secretarul de stat Mike Pompeo suspectează acum în mod deschis că Beijingul ar fi ascuns un accident de laborator care ar fi fost la originea pandemiei. Şeful diplomaţiei americane a declarat că deţine "dovezi imense" care arată că virusul, de origine naturală, provenea dintr-un laborator din oraşul chinez Wuhan, deşi a recunoscut că nu are o "certitudine" în acest sens. Pompeo nu a dezvăluit însă niciuna din aceste dovezi, aşa că această teză, care nu a fost confirmată public de serviciile de informaţii americane, se bazează deocamdată doar pe aceste suspiciuni.

Diplomaţia chineză a răspuns afirmând că este vorba de o dezinformare. Mike Pompeo "nu poate prezenta dovezi", "pentru că nu le are".

"În spatele atitudinii 'acuzaţi China mereu' se ascunde un joc politic murdar controlat de o mână de oameni care deturnează atenţia dintr-un interes politic", a protestat ambasadorul chinez la Washington Cui Tiankai într-o articol apărut în Washington Post. "În manipularea lor, China trebuie neapărat să greşească", acuză diplomatul chinez.

La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat vineri, într-o convorbire telefonică cu preşedintele chinez Xi Jinping, "încercările unor forţe de a folosi epidemia ca pretext pentru a învinovăţi China". Rusia "va sprijini ferm China", a adăugat liderul de la Kremlin, conform agenţiei de presă China Nouă.

Departamentul de Stat consideră că Beijingul şi-a intensificat din nou "campania agresivă de dezinformare" pentru a apăra modul în care autorităţile sale au gestionat epidemia şi pentru a critica SUA.

În opinia lui Lea Gabrielle, autorităţile chineze "se adaptează în timp real şi folosesc din ce în ce mai mult tehnici utilizate de mult timp de către Moscova", "pentru a induce confuzie şi a încerca să convingă oamenii că nu a apărut în China COVID-19". "Constatăm că Partidul Comunist chinez adoptă tactici ruseşti" deoarece "apreciază că acestea funcţionează", a insistat ea.
Este vorba, conform serviciilor de informaţii americane, de aceleaşi tehnici utilizate de Rusia pentru a se amesteca în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Diplomata americană descrie o utilizarea mult mai mare de către Beijing a "software-ului pentru a-şi dezvolta tezele pe reţelele de socializare", cu o nouă reţea "artificială" de conturi false de Twitter create cu scopul de a amplifica propaganda şi dezinformarea chineză".

Fenomenul a fost deja remarcat de Washington în timpul protestelor în favoarea democraţiei din Hong Kong, dar acum a devenit mai puternic, a spus Lea Gabrielle.

"Numeroase conturi de Twitter ale unor diplomaţi chinezi au înregistrat o creştere majoră de noi abonaţi începând cu luna martie", tendinţă care s-a accelerat până în luna mai, a explicat oficialul american. Numărul de noi abonaţi ale acestora conturi ale ministerului chinez de externe, ale purtătorilor de cuvânt sau ale ambasadelor a crescut recent în medie cu 720 pe zi, faţă de 30 pe zi în perioada anterioară, Lea Gabrielle apreciind că o conexiune cu Partidul Comunist este "foarte probabilă". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”