Starea sănătăţii lui Navalnîi, ''satisfăcătoare'', potrivit serviciului penitenciar rus

Starea sănătăţii lui Navalnîi, ''satisfăcătoare'', potrivit serviciului penitenciar rus

Sănătatea lui Aleksei Navalnîi este "satisfăcătoare", a declarat Serviciul Federal al Penitenciarelor din Rusia (FSIN), a doua zi după alerta lansată de apropiaţi ai opozantului rus, care afirmă că starea sănătăţii acestuia s-a deteriorat după sosirea sa în această colonie penitenciară , relatează AFP.

"În 24 martie, examinări medicale au fost efectuate la cererea deţinuţilor", a indicat filiala FSIN din regiunea Vladimir (nord-est de Moscova) pentru agenţiile de presă ruse, adăugând că starea sănătăţii lui Aleksei Navalnîi a fost "considerată stabilă şi satisfăcătoare".

Condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă datând din 2014, Navalnîi - cel mai virulent critic din partea opoziţiei ruse la adresa preşedintelui Vladimir Putin - este încarcerat de la începutul lunii martie într-o colonie penitenciară de la periferia oraşului Pokrov, situat la aproximativ 100 km de capitala rusă şi cunoscută ca fiind foarte dură.

Avocata opozantului, Olga Mihailova, a afirmat miercuri că nu a avut acces la Aleksei Navalnîi (44 de ani), adăugând că acesta se plângea de o vreme de "dureri puternice de spate" şi începea să nu-şi mai simtă picioarele, dar că nu i s-a prescris decât Ibuprofen, un antiinflamator obişnuit.


Foto: (c) YURI KOCHETKOV / EPA


Militantul anticorupţie a supravieţuit anul trecut unei otrăviri cu Noviciok, agent neurotoxic dezvoltat în epoca sovietică, în urma căreia a intrat în comă.

Substanţa respectivă a fost identificată de trei laboratoare europene, dar Moscova a respins întotdeauna aceste concluzii care acreditau teza unei tentative de asasinat orchestrată de puterea rusă.

Revenit în Rusia în ianuarie, după mai multe luni de convalescenţă în Germania, el a fost arestat imediat şi condamnat într-un dosar pe care susţinătorii săi, organizaţii neguvernamentale şi numeroase ţări îl consideră motivat politic.

De la sosirea sa la Pokrov, Navalnîi a descris pe reţelele de socializare condiţiile în care este deţinut, afirmând că viaţa sa cotidiană de deţinut este comparabilă cu cea a unui Stormtrooper (soldat-robot din "Războiul stelelor") din cauza disciplinei rigide de la faţa locului şi comparând colonia cu un "lagăr de concentrare". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”