„Temperaturi excepţionale, posibil record sunt preconizate pentru luni, apoi din nou marţi'', a anunţat Met Office pe pagina sa de internet.
„Nopţile ar putea de asemenea să fie excepţional de călduroase pentru Regatul Unit, în special în zonele urbane. Această situaţie ar putea avea impact pe scară largă asupra oamenilor şi infrastructurii”.
Până în prezent, cea mai ridicată temperatură din Marea Britanie a fost de 38, 7 grade Celsius, pe 25 iulie 2019, în grădina botanică a Universităţii Cambridge.
Agenţia pentru securitate sanitară a Marii Britanii împreună cu Met Office au emis la începutul acestei săptămâni o alertă de nivel trei pentru regiuni din ţară. Serviciile sociale şi sanitare trebuie să ia măsuri suplimentare pentru protejarea persoanelor vulnerabile.
Potrivit Met Office, alerta roşie, de nivel patru, este declarată „când un val de căldură este atât de sever sau prelungit, încât efectele sale depăşesc sistemul sanitar şi de asistenţă socială. La acest nivel, boli sau decese pot surveni şi în rândul persoanelor într-o formă fizică bună şi sănătoase, nu doar în rândul grupurilor de risc”.