Stare de REVOLTĂ la DIICOT/Procurorii ACUZĂ un TROC POLITIC/Kovesi MÂRÂIE și ea
Stare de revoltă în rândul structurii centrale a DIICOT după ce CSM a avizat propunerea ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, de numire a procurorului Daniel Horodniceanu la conducerea instituției. Iar informațiile care au circulat pe fondul scandalului de la Iași, în care primarul PSD Nichita folosea poliția locală pe post de serviciu secret, au amplificat suspiciunile legate de o numire cu adresă PSD la șefia Anti-Mafia. Colegii lui Horodniceanu spun că acesta era la curent cu ceea ce făcea primarul. Dar, pentru că n-a vrut să-și strice apele pentru numire, n-a mișcat un deget.
Nu este întâmplătoare nici implicarea directă a DNA, structura centrală, în acest dosar. Șefa DNA a avut o ieșire nervoasă la aflarea situației de la Iași. Mai ales că ea ar fi dorit-o pe actuala interimară, Georgiana Hossu la șefia DIICOT.
Însă, din păcate, în prezent, CSM-ul este dominat de ceea ce a fost USL. Grupul așa-zișilor băsiști este acum în minoritate. Nu mai poate influența deciziile. Singura care a încercat să ia cât de cât poziție a fost fosta președintă, Oana Hăineală. Care l-a întrebat pe față pe Horodniceanu dacă s-a întâlnit cu Nichita și Liviu Dragnea.
Noi, aici la Comisarul.ro am scris că Horodniceanu este rodul unui blat PSD-PNL. Și tot noi am scris că Horodniceanu este implicat în dosarul Gruia Stoica-CFR Marfă/Șova.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc a trimis la semnare, la președintele Klaus Iohannis, ordinul de numire al lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT.
-----------------------
Comisarul.ro va face în zilele următoare o serie de dezvăluiri despre ce se întâmplă în aceste zile în România. S-a ajuns la porțile SISTEMULUI. Care a DECLANȘAT LUPTA! Iar MARIONETA Ponta, în fruntea OMULEȚILOR VERZI din Parlament, EXECUTĂ ORDINELE.