Ştafeta flăcării olimpice, interzisă pe drumurile publice în tot departamentul Osaka (guvernator)

Ştafeta flăcării olimpice, interzisă pe drumurile publice în tot departamentul Osaka (guvernator)

Ştafeta flăcării olimpice pentru Jocurile de vară de la Tokyo nu va fi autorizată pe drumurile publice în tot departamentul Osaka, din cauza unei noi creşteri a numărului de infectări cu Covid-19, a declarat, miercuri, guvernatorul local, citat de AFP.

"Astăzi, noi cerem locuitorilor din tot departamentul Osaka să se abţină de la orice ieşire care nu este necesară sau urgentă şi vom anula ştafeta flăcării pe drumurile publice", a declarat guvernatorul Hirofumi Yoshimura.

Guvernatorul a precizat, totodată, că se studiază posibilitatea de a organiza ştafeta într-un parc închis publicului.

"Ştafeta flăcării olimpice atrage mulţimile chiar dacă luăm măsuri, întrucât oamenii vor să o vadă", a justificat acesta.

Ştafeta flăcării olimpice a debutat pe 25 martie la Fukushima (nord-estul Japoniei), organizatorii sperând că aceasta va contribui la creşterea entuziasmului faţă de Jocurile afectate de criza sanitară globală.

Flacăra urmează să treacă prin departamentul Osaka pe 13 şi 14 aprilie, începând cu oraşul Sakai şi terminând cu metropola Osaka.

Guvernatorul unui alt departament a sugerat, de asemenea, că ar putea cere ca ştafeta să nu treacă pe acolo, dacă măsurile de combatere a virusului nu vor fi întărite.

Numărul infectărilor cu coronavirus a crescut în departamentele Osaka, Hyogo (vest) şi Miyagi (nord-est).

Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate cu un an din cauza pandemiei, vor avea loc în perioada 23 iulie - 8 august.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…