SRI: Doi cetăţeni apatrizi care făceau propagandă teroristă, declaraţi indezirabili 10 ani pe teritoriul României

SRI: Doi cetăţeni apatrizi care făceau propagandă teroristă, declaraţi indezirabili 10 ani pe teritoriul României

Doi cetăţeni apatrizi, acuzaţi de propagandă teroristă, au fost declaraţi, de Curtea de Apel Bucureşti, indezirabili în România pe o perioadă de 10 ani, a anunţat vineri Serviciul Român de Informaţii (SRI).

La sesizarea Serviciului Român de Informaţii, Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoane indezirabile pentru România a cetăţenilor apatrizi F.A, şi B.M., pentru o perioadă de 10 ani.

Potrivit portalului instanţelor, este vorba de Faraj Amir şi Bazm Mohammed.

Conform SRI, cei doi au manifestat un interes crescut pentru accesarea de materiale de propagandă teroristă, fiind implicaţi în promovarea acestora cu intenţia de a convinge şi a atrage noi adepţi.

De asemenea, ei au un comportament, atitudini şi opinii specifice persoanelor aflate în proces de radicalizare.

Având în vedere aspectele menţionate, SRI a acţionat în scopul prevenirii materializării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, rezultate din prezenţa şi activităţile desfăşurate pe teritoriul României de către cetăţenii străini.

Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti nr. 1112/2021, străinii au fost luaţi în custodie publică la data de 9 iulie, de către Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.

În calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, SRI are ca misiune prioritară prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând constant în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT, precum şi cu partenerii externi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin