SRI: Biroul Executiv a hotărât ca dialogul interinstituțional să se realizeze exclusiv prin Cabinetul Directorului

SRI: Biroul Executiv a hotărât ca dialogul interinstituțional să se realizeze exclusiv prin Cabinetul Directorului

Biroul Executiv al Consiliului Director din SRI a hotărât, în ședința de marți, ca dialogul interinstituțional să nu se mai realizeze prin Secretariatul General, ci exclusiv prin Cabinetul Directorului, informează un comunicat al Serviciului transmis AGERPRES.

''Serviciul Român de Informații a luat act de declarația făcută în mass-media de către președintele Comisiei parlamentare de control asupra activității SRI, domnul senator Claudiu Manda, privind posibila solicitare de demisie a unui ofițer cu atribuții administrative din cadrul SRI. (...) Pentru a elimina suspiciunile menționate de președintele comisiei, domnul Claudiu Manda, în ceea ce privește corespondența între SRI și comisie, Biroul Executiv a hotărât, în ședința de azi, 28 noiembrie 2017, ca dialogul interinstituțional să nu se mai realizeze prin Secretariatul General, ci exclusiv prin Cabinetul Directorului'', se arată în comunicat.

Biroul Executiv al Consiliului Director din SRI solicită tuturor membrilor comisiei parlamentare ''să nu implice Serviciul în niciun fel de joc politic" și își manifestă totodată "determinarea de a continua cooperarea corectă și de bună credință în conformitate cu cadrul normativ care reglementează relaționarea interinstituțională''.

Reacția vine după ce președintele Comisiei pentru controlul activității SRI, Claudiu Manda, a anunțat că este posibil să solicite demisia lui Dumitru Dumbravă din funcția de secretar de general al Serviciului Român de Informații.

''O să discutăm și o să analizăm aspectele spuse de domnul Dumbravă în cadrul comisiei și lucrurile spuse în plus, apărute de la acea audiere. Eu am avut inclusiv o discuție cu o parte dintre cei care au prezentat în spațiul public diferite lucruri. Spun că le confirmă și le vor confirma ca mărturie în fața comisiei. Probabil că o să îi cerem demisia domnului Dumbravă, pentru că nu putem să continuăm această analiză cu domnul Dumbravă în poziția de secretar de general al Serviciului Român de Informații", a precizat el, în cadrul unei declarații acordate presei la Palatul Parlamentului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin