Sprijin dat României pentru Schengen. Comisia propune un Plan de Acțiune pentru fluxul de migranți / Reacția Guvernului

Sprijin dat României pentru Schengen. Comisia propune un Plan de Acțiune pentru fluxul de migranți / Reacția Guvernului

Comisia Europeană a prezentat, cu doar trei zile înainte de Consiliul JAI, planul de combatere a migrației ilegale pe ruta Balcanilor de Vest, o încercare de a convinge Austrie să nu se opună primirii în Schegen a României și Bulgariei

Comisia Europeană sprijină statele aspirante la Schengen FOTO gov.ro

Comisia Europeană sprijină statele aspirante la Schengen FOTO gov.ro

Înaintea reuniunii la nivel înalt UE-Balcanii de Vest din 6 decembrie 2022 și a Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie, Comisia prezintă un plan de acțiune al UE privind Balcanii de Vest. Acest plan de acțiune vine în urma Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne (Afaceri Interne) din 25 noiembrie, în cadrul căruia miniștrii s-au angajat să pună în aplicare Planul de acțiune al UE privind Mediterana Centrală, propus de Comisie la 21 noiembrie” se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Planul de acțiune privind Balcanii de Vest identifică 20 de măsuri operaționale structurate pe 5 piloni: (1) consolidarea gestionării frontierelor de-a lungul rutelor; (2) accelerarea procedurilor de azil și sprijinirea capacității de primire; (3) combaterea contrabandei cu migranți ; (4) consolidarea cooperării în materie de readmisie și a returnărilor, precum și (5) realizarea alinierii politicii în materie de vize. Măsurile se concentrează pe sprijinul acordat partenerilor din Balcanii de Vest sau pe acțiunile întreprinse de aceștia, precum și pe acțiunile din UE. Obiectivul este de a consolida cooperarea în materie de migrație și de gestionare a frontierelor cu partenerii din Balcanii de Vest, având în vedere statutul lor unic în perspectiva aderării la UE și eforturile lor continue de aliniere la normele UE.

Planul de acțiune stabilește o serie de măsuri pentru a consolida sprijinul UE pentru statele membre care se confruntă cu o presiune migratorie crescută de-a lungul rutelor din Balcanii de Vest. Mișcările neregulamentare de-a lungul rutelor din Balcanii de Vest au crescut semnificativ în acest an din cauza mai multor factori, printre care se numără presiunile economice și insecuritatea rezultată din conflictele actuale. Nealinierea regimului de scutire de vize cu politica UE în materie de vize contribuie, de asemenea, la creșterea numărului de persoane care sosesc direct pe calea aerului în țările din Balcanii de Vest și se deplasează mai departe către UE. Cooperarea strânsă cu partenerii noștri din Balcanii de Vest este esențială pentru a aborda aceste provocări comune în materie de migrație”, potrivit sursei citate.

Reacția Guvernului

Guvernul României salută prezentarea astăzi, de către Comisia Europeană, a Planului de Acțiune pentru Balcanii de Vest, ca rezultat al angajamentului formulat la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne desfășurată la 25 noiembrie 2022. România apreciază caracterul cuprinzător al documentului prezentat de Comisia Europeană, care include măsuri concrete și paliere de acțiune importante ca răspuns la provocările legate de fenomenul migrației ilegale pe ruta Balcanilor de Vest”, a precizat Dan Cărbunaru, într-o conferință de presă.

În acest context, Guvernul României își exprimă încrederea că setul de măsuri și instrumente propuse de către Comisia Europeană în Planul publicat astăzi sunt de natură să răspundă inclusiv preocupărilor exprimate recent de Austria cu privire la evoluțiile din acest an pe ruta Balcanilor de Vest, oferind soluții pragmatice în direcția gestionării eficiente a acestei situații. România reiterează întreaga sa disponibilitate de a contribui activ și consistent la implementarea măsurilor și acțiunilor propuse de Comisia Europeană în deplin spirit european de solidaritate și responsabilitate, în colaborare strânsă cu restul partenerilor europeni”, mai arată sursa citată.

5 piloni principali

Aceste măsuri vizează sprijinirea acțiunilor partenerilor din Balcanii de Vest, concomitent cu acțiunile UE, precum și întărirea cooperării pe migrație și controlul frontierelor cu partenerii din regiune, în lumina perspectivelor acestor state de aderare la UE și a eforturilor lor de aliniere la regulile UE. Totodată, Planul de Acțiune vine în completarea obiectivelor propuse privind principalele rute de migrațiune înspre Europa și poate servi drept model pentru dezvoltarea unor planuri similare și pentru alte rute migratorii, cu adaptarea la specificul fiecăreia”, completează reprezentantul Guvernului. Tema migrației e esențială pentru tranșarea problematicii Schengen

Vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european a subliniat că extinderea spațiului Schengen va duce „la controale mai multe şi mai bune”, în contextul în care anumite state însă se opun aderării României și Bulgariei.

„Cred că aceasta este o parte a dezbaterii care trebuie să iasă la lumină acum, că se apropie momentul critic al deciziei. Este un mit, şi este nedrept să se proiecteze argumentul că (...) extinderea presupune mai puţine controale. Este vorba despre mai multe controale şi controale mai bune” din punct de vedere calitativ, a insistat Schinas, potrivit Agerpres.

Precizarea vicepreședintelui european vine în contextul în care Austria se opune aderării României la Schengen, invocând valul de migranți cu care se confruntă, dar și în contextul în care atât Guvernul de la Viena, cât și cel al Țărilor de Jos se opun aderări Bulgariei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!