Sportul românesc a rămas fără bani: Elisabeta Lipă, anunț teribil într-un an preolimpic

Sportul românesc a rămas fără bani: Elisabeta Lipă, anunț teribil într-un an preolimpic

Șefa Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce nu mai are bani la buget şi aşteaptă rectificarea pentru a putea avea o activitate corespunzătoare.

Elisabeta Lipă, omul care conduce sportul românesc în acest moment dificil

Elisabeta Lipă, omul care conduce sportul românesc în acest moment dificil

''Nu avem soluţii să ne redresăm până la rectificare, pentru că împărţirea se face pe semestre şi trimestre, iar banii au fost mutaţi în primele trimestre pentru a acoperi nevoile federaţiilor şi cluburilor. Avem promisiune, susţinere pentru a primi un buget consistent şi să putem susţine activitatea federaţiilor. Obiectivul ANS nu este de a cuceri medalii, ci de a susţine federaţiile sportive naţionale ca ele să obţină prin sportivii lor din loturile olimpice, împreună cu COSR, să calificăm cât mai mulţi sportivi la Jocurile Olimpice, pentru a reprezenta ţara cum se cuvine'', a declarat Lipă.

''Ne dorim să facem lucruri bune pentru sportul românesc, care nu traversează o perioadă tocmai bună, iar când lucrurile merg în perioade tulburi, satisfacţia este cu atât mai mare. Nu-mi place să mă uit în spate, dar sunt situaţii în care trebuie să spui starea acestui minister şi încercăm să ieşim din impas, pentru că Jocurile Olimpice bat la uşă, iar sportivii noştri nu au nicio vină pentru aceste probleme'', a relatat Lipă în prima sa conferinţă de presă după numirea în funcţie.

''Am găsit un buget de 581 de milioane de lei, 'cel mai mare buget' din istoria Ministerului Sportului, după cum s-a exprimat ministrul Eduard Novak, dar nu nici pe departe aşa. Eu pot să spun că este cu vreo 30 de milioane mai mare decât în 2016 când am condus destinele ministerului ca ministru. Fiind buget mic, din punctul meu de vedere, cei mai mulţi bani s-au dus spre federaţii, fără a le satisface nevoile, în jur de 170 de milioane, către 68 din 80 de federaţii pe care le are în subordine ANS. În jur de 240 de milioane au mers către subordonate (cluburi, direcţii, complexuri sportive naţionale etc'', a mai precizat Elisabeta Lipă.

Fosta mare canotoare a dezvăluit că bugetul are şi o ''categorie de excelenţă, care a fost împărţită doar pe hârtie''.

''S-au dat comunicări către unele federaţii, dar au fost doar pe hârtie. Sunt nişte federaţii care şi-au asumat să organizeze competiţii internaţionale, respectiv ciclism, canotaj, tenis, gimnastică şi taekwondo, iar unele competiţii au trebuie amânate, iar altele vor fi susţinute după ce vine rectificarea'', a subliniat Lipă.

Elisabeta Lipă a dezvăluit că i-a promis fostului ministru, Eduard Novak, că va continua unele dintre proiectele demarate de acesta.

''Când am preluat de la ministrul Novak frâiele Agenţiei, i-am promis că voi continua proiectele. Primul dintre ele ar fi 'Hercules - sportul pentru toţi', să încercăm să scoatem copiii din faţa calculatoarelor, dar important este să vedem câţi se vor regăsi legitimaţi pentru marea performanţă. Următorul proiect este Strategia Naţională pentru Sport, care din punctul meu de vedere nu e completă, e o analiză a biroului de audit din MTS, discuţii cu circa 500 de subiecţi. Avem o analiză a sportului românesc, dar nu are norme de aplicare, ca să ştim de mâine cam ce trebuie să facem. L-am întrebat care ar fi viziunea de continuare a acestei strategii, iar dl ministru mi-a zis că trebuie să facem comisii, pe infrastructură, pe financiar, pe modificări de legislaţie, deci avem de muncă serios. Avem nevoie să vedem ce putem face în următoarele trei cicluri olimpice pentru a îmbunătăţi mişcarea sportivă, pentru că de la an la an baza de selecţie scade drastic, vedem asta prin cele 48 de cluburi ale ANS sau departamentale, iar noi trebuie să găsim soluţii pentru a aduce copiii către sport'', a comentat Lipă.

Un alt obiectiv pe care Lipă s-a angajat să îl ducă mai departe a fost Gala Sportivul Anului.

''Gala nu este inventată de dl ministru, eu am participat ca sportivă la această gală, şi, glumind, i-am spus că satisfacţia mare e când o organizezi fără bani. Cu banii statului, toată lumea ştie să organizeze. Aşa că eu promit că următoarea gală o vom organiza aşa cu merită sportul românesc, fără bani, din sponsorizări'', a promis Lipă.

Șefa Agenţiei Naţionale pentru Sport a afirmat că ''pentru întreg sportul românesc ar trebui un buget care să nu se mai învârtă la 600 de milioane, ci să se ducă de la mii, nu la sute''.

''Am avut discuţii cu premierul, cu secretarul general, cu şeful cancelariei prim-ministrului, avem promisiuni că ne ajută, aşteptăm rectificarea şi trebuie să ne ajute, pentru că ANS nu mai are bani pentru ultimele două trimestre'', a subliniat Elisabeta Lipă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…