Sportivi turci, îngropați sub dărămături: Opt luptători, scoși astăzi. Bilanțul celor dispăruți
Opt luptători au fost salvaţi de sub dărâmături la Kahramanmaraş, în urma cutremurului care a zguduit luni Turcia, a anunţat Federaţia Turcă de Lupte, citată de cotidianul Sabah.
Turcia are o grămadă de luptători valoroși, având o tradiție în acest sport.
Multiplul campion mondial Taha Akgul a relatat în reţelele de socializare că o clădire care găzduia zeci de luptători la Kahramanmaraş s-a prăbuşit în timp ce 30-40 de sportivi se aflau înăuntru. Federaţia naţională a precizat că operaţiunile de salvare sunt în plină desfăşurare, dar opt luptători au fost salvaţi până acum.
''Eforturile de salvare continuă pentru luptătorii noştri, care se numără printre sportivii din Kahramanmaraş aflaţi sub dărâmături în urma cutremurului. Numărul luptătorilor salvaţi a ajuns la opt. Căutările continuă cu multă determinare şi credinţă în familia luptelor'', se arată în comunicatul federaţiei.
Din nefericire, notează Sabah, pentru un grup de sportivi din Malatya, soarta este incertă. Unsprezece voleibalişti şi patru fotbalişti amputaţi de la Malatya Metropolitan Belediyespor, care luau parte la un turneu din liga a doua de volei, sunt daţi dispăruţi, după ce Hotelul Kircuval din Battalgazi, unde erau cazaţi, este în ruine după cutremurul devastator.
Cutremurele de luni, urmate de replici puternice, au provocat moartea a peste 5.000 de persoane în Turcia şi Siria, lăsând, de asemenea, mii de răniţi şi persoane fără adăpost într-o perioadă marcată de un frig glacial, însă bilanţul este încă provizoriu.
Sursa: adevarul.ro