Spitalul Universitar: Personalul chirurgical a fost instruit pentru utilizarea echipamentelor medicale
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a precizat miercuri că în trimestrul al patrulea al anului trecut s-au derulat activităţi de prezentare şi instruire a personalului medical de profil chirurgical, inclusiv ortopedie, pentru utilizarea echipamentelor medicale.
Precizarea vine în contextul în care deputatul USR Emanuel Ungureanu a semnalat că la Spitalul Universitar s-a operat în patru săli din noul blocul operator, timp de 30 de zile, fără ca personalul medical să fie instruit cu privire la modul în care trebuie folosită aparatura, el solicitând ministrului Sănătăţii să trimită Corpul de control la această unitate medicală şi să îl demită pe managerul SUUB .
"În trimestrul IV al anului 2019, în funcţie de graficul de livrare şi instalare a echipamentelor medicale, s-au derulat şi activităţi de prezentare şi instruire a personalului medical de profil chirurgical, inclusiv ortopedie, pentru utilizarea acestora, dovada fiind toate procesele verbale care au fost întocmite cu această ocazie şi unde asistentele coordonatoare şi personalul Blocului Operator au semnat. În cursul lunii decembrie s-a insistat ca, în perioadele libere din timpul programului de lucru, întreg personalul medical responsabil să vină în Blocul Operator ca să amenajeze, să cunoască şi să pregătească utilizarea sălilor de operaţie în funcţie de specificul fiecare specialităţi chirurgicale", afirmă Biroul de presă al SUUB.
Potrivit sursei citate, toate acestea s-au desfăşurat sub supravegherea "strictă" a asistentei medicale coordonatoare pe specialităţi, care a şi semnat procesul verbal de instruire alături de alţi medici şi asistenţi ai secţiilor chirurgicale.
Conform aceleiaşi surse, în Blocul Operator Central, în luna decembrie, s-au folosit sălile cu profil de chirurgie generală, neurochirurgie, chirurgie cardiovasculară, precum şi cele cu profil de urgenţă.
"Conform planificării agreate cu şefii secţiilor Ortopedie - Traumatologie I şi II, încă din a doua parte a lunii decembrie, aceştia trebuiau să organizeze transferul activităţii în Blocul Operator Central, lucru ce nu s-a întâmplat şi a fost reprogramat pentru luna ianuarie 2020", afirmă aceeaşi sursă. AGERPRES