Spitalul Universitar: Femeia căreia i s-a făcut o transfuzie greşită la Spitalul CF2 este în stare gravă, dar staţionară

Spitalul Universitar: Femeia căreia i s-a făcut o transfuzie greşită la Spitalul CF2 este în stare gravă, dar staţionară

„Pacienta este în Terapie Intensivă, intubată şi ventilată mecanic. Este în stare gravă, dar staţionară, fiind continuu monitorizată”, a declarat, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Dragoş Daviţoiu, fost director medical, anunţă news.ro.

Acesta a mai precizat că, de la transferarea pacientei la Spitalul Universitar, nu a fost nevoie să i se administreze sânge total pentru că i-a crescut hemoglobina, dar i se administrează trombocite şi plasmă.

Femeia a fost mutată, vineri, de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar, la cererea familiei.

Soţul femeii a declarat că urmează să se consulte cu un avocat pentru a stabili pe cine va da în judecată, respectiv pe medicii care au comis eroarea sau unitatea spitalicească.

„Sâmbătă când m-am reîntâlnit cu băiatul meu, pe care l-am adus înapoi de la munte, copilul a făcut o criză de plâns şi prin ce-am trecut aseară nu doresc nimănui să treacă. Pentru toate aceste chestii şi probabil altele, pe care o să le aflu în perioada următoare, cred că aceia care se fac vinovaţi de lucrurile astea vor trebui să plătească”, a declarat bărbatul pentru Digi24.

Femeia a fost operată pe 26 iulie, la Spitalul CF2, de cancer în fază incipientă, iar informaţia privind transfuzia greşită ar fi fost comunicată medicilor chirurgi abia în seara zilei 28 iulie, când pacienta a avut o hemoragie puternică.

Ce spune DSP Bucureşti

Inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti au arătat, în raportul transmis Ministerului Sănătăţii după controlul de la Spitalul Clinic CF2, că femeii de 39 de ani operate de cancer la colul uterin i s-a administrat o grupă de sânge greşită din cauza unei erori de etichetare a asistentei care i-a prelevat sânge pentru testul pretransfuzional.

„Documentele puse la dispoziţia inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv şi etichetată cu numele pacientei de 39 de ani - transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti - care are grupa de sânge O I pozitiv. Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deşi grupa acesteia de sânge este O I pozitiv”, arată un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Ancheta inspectorilor sanitari arată clar existenţa unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale. Există semne paraclinice evidente care indică un diagnostic de hemoliză severă în urma administrării unei unităţi de sânge dintr-o grupă greşită.

„Cu toate acestea, din documente nu poate fi confirmată hemoliza severă pentru că nu a fost efectuat testul COOMBS, nefiind trimisă o probă la Centrul de Transfuzii Sanguine al Municipiului Bucureşti”, potrivit sursei citate.

Spitalul amendat, pentru că unitatea de transfuzii nu este autorizată

În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei. Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unităţii de transfuzii, în termen de 15 zile, având în vedere că deficienţele de dotare sunt minore, iar restul de măsuri ce trebuie luate se referă la procedurile interne. La expirarea termenului de 15 zile, inspectorii sanitari vor face o nouă verificare a UTS.

Filmul evenimentelor, descris de DSP

În data de 26 iulie, o pacientă în vârstă de 39 de ani a fost operată la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti. Diagnosticul la internare al acesteia a fost cancer col uterin, mai precis neoplasm de col uterin în stadiu incipient. În timpul operaţiei a existat o sângerare în limitele normale ale procedurii aplicate de echipa de chirurgi (operaţia Wertheim), iar pacientei i s-a efectuat o transfuzie.

La aproximativ o oră şi jumătate după intervenţia chirurgicală s-au instalat primele semne de şoc hemoragic şi hematurie. Pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare şi a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. Pacienta era conştientă la acel moment şi a indicat ea însăşi faptul că are grupa sanguină O I pozitiv. Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă. Echipa de chirurgi şi ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei.

Pacienta a fost transferată

Femeia căreia i-a fost făcută transfuzia de sânge greşită la Spitalul CF 2 a fost mutată, vineri, la Spitalul Universitar, la cererea familiei, pe timpul transferului ea fiind în comă indusă, sedată şi ventilată mecanică. În acest caz, toate indiciile duc către ideea unei erori umane, iar reprezentanţii spitalului voiau să raporteze cazul abia luni, la şase zile de la transfuzie, declara, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu.

Soţul femeii a declarat, vineri, că nu e interesat să obţină despăgubiri din partea unităţii sanitare, ci vrea ca persoanele din spital care au greşit să nu mai pună mâna niciodată pe vreun pacient.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”