Spitalul Elias: Mario Iorgulescu a părăsit unitatea medicală; continuă tratamentul într-o ţară UE

Spitalul Elias: Mario Iorgulescu a părăsit unitatea medicală; continuă tratamentul într-o ţară UE

Spitalul Universitar de Urgenţă Elias anunţă că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a părăsit luni unitatea medicală, urmând a continua tratamentul în străinătate.

"În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE. Instituţiile abilitate au fost informate în acest sens", precizează un comunicat de presă transmis de spital.

În urmă cu două săptămâni, în timp ce se deplasa pe şos. Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, Mario Iorgulescu a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autovehicul condus din sens opus de un tânăr în vârstă de 24 ani. Ca urmare a impactului, tânărul de 24 de ani a murit. A fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!