Spionajul rusesc l-a vizat pe Rudy Giuliani (presă)
Spionajul rusesc l-a vizat pe fostul primar al New Yorkului, Rudy Giuliani, scrie vineri ziarul Washington Post, citând ca surse patru foşti oficiali americani din domeniul informaţiilor.
Cotidianul, preluat de dpa, a detonat această bombă de presă după ce Giuliani a ajuns în atenţia publică în legătură cu o 'surpriză de octombrie', un scandal care ar putea influenţa în ultimul moment rezultatul alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie. Reprezentanţi ai serviciilor de informaţii americane i-au comunicat lui Trump că se tem de posibilitatea ca Giuliani să fi fost folosit de ruşi pentru a-l dezinforma. Fostul primar, considerat un erou al New Yorkului după atentatele din 11 septembrie 2001, este acum avocatul preşedintelui şi anchetator independent pentru Casa Albă.
Giuliani a susţinut că a găsit pe hard diskul unui laptop abandonat, descoperit într-un atelier de reparaţii din statul Delaware, un e-mail din aprilie 2015, în care un consilier al firmei ucrainene Burisma îi mulţumeşte lui Hunter Biden pentru aranjarea unei întâlniri cu Joe Biden - în momentul respectiv vicepreşedinte al Statelor Unite, iar acum contracandidat al lui Trump la preşedinţie, din partea Partidului Democrat.
Conform unuia din oficialii citaţi de Washington Post, avertismentul serviciilor de informaţii către Trump a avut sensul de 'faceţi ce vreţi, dar prietenul dv. Rudy a fost manevrat de agenţi ruşi din Ucraina'. Trump 'a ridicat din umeri' şi a respins bănuielile, spunând 'Ăsta e Rudy', afirmă sursa respectivă.
Washington Post scrie că în decembrie anul trecut, când Giuliani a mers în Ucraina pentru a ancheta legăturile dintre Burisma şi familia Biden, a interacţionat cu 'persoane având legături cu serviciile ruse de informaţii'.
Atât Joe Biden, cât şi fiul său au negat că ar fi avut loc vreo de întâlnire de genul celei implicate de dezvăluirile lui Giuliani. Hunter Biden a fost numit în consiliul de administraţie al Burisma în 2014, dar avocatul său, George Mesiers, susţine că 'nu avem idee de unde au venit astea şi cu siguranţă nu putem da crezare la nimic venit de la Rudy Giuliani. Ce ştiu sigur e că întâlnirea respectivă n-a avut loc niciodată'.
Experţi în dezinformare au pus la îndoială autenticitatea e-mailului promovat de Giuliani şi au remarcat mai multe motive de suspiciune, în primul rând lipsa unei dovezi clare că laptopul respectiv i-a aparţinut într-adevăr lui Hunter Biden. Se presupune că laptopul a fost lăsat la atelier în aprilie 2019, unde a rămas un an şi jumătate, până când Giuliani a făcut public conţinutul.
'Ar trebui să considerăm că este un produs de campanie pentru Trump', a declarat Nina Jankowitz de la institutul de studii independent politic Wilson Center din Washington. Thomas Rid, specialist în ştiinţe politice şi dezinformare la Universitatea Johns Hopkins, afirmă că e-mailurile pot fi piratate sau modificate - sau ambele: 'Este o caracteristică comună în aceste operaţiuni, se pot combina conţinut generic, conţinut autentic, cu conţinut falsificat'.
Reţelele sociale Facebook şi Twitter au restricţionat imediat distribuirea poveştii îndoielnice, ceea ce i-a făcut pe mai mulţi senatori republicani să ceară emiterea unor citaţii pentru conducerea celor două companii.
'Am văzut marile companii din domeniul tehnologic, am văzut Twitter şi Facebook amestecându-se activ în aceste alegeri într-un mod fără precedent în istoria ţării noastre. Comisia juridică a Senatului vrea să ştie ce naiba se întâmplă', a declarat Ted Cruz, senator de Texas. Alături de colegul său Lindsey Graham, el a recunoscut că nu are idee despre veridicitatea poveştii, însă a insistat ca directorul general al Twitter, Jack Dorsey, să dea explicaţii privind decizia reţelei. La rândul său, Graham a arătat că 'platformele media sociale ne domină vieţile - acestea sunt şi ziare, şi televiziuni, şi posturi de radio, şi editori. Mâine ai putea fi chiar tu (...) Puterea din spatele acestor platforme a fost adusă la un nivel într-adevăr periculos'.
Într-un ultim efort de a promova cazul, lui Giuliani i s-a alăturat Steve Bannon, fost consilier la cel mai înalt nivel al Casei Albe. Trump a promovat de câţiva ani o poveste în bună măsură discreditată despre presupusul lobby al lui Joe Biden pentru destituirea procurorului general al Ucrainei cu scopul de a-şi proteja fiul şi compania Burisma de o anchetă penală. Oficial, administraţia condusă de fostul preşedinte Barack Obama a fost în favoarea demiterii din cauză că procurorul respectiv era perceput ca lipsit de fermitate.
Bannon a fost arestat luna trecută pentru fraude informatice şi spălare de bani, fiind acuzat că şi-a însuşit un milion de dolari dintr-o campanie de strângere de fonduri pentru construcţia unui zid la frontiera dintre SUA şi Mexic. El a fost eliberat pe o cauţiune de cinci milioane de dolari. AGERPRES