Speculații că SUA ar urma să testeze o rachetă hipersonică în vestul Pacificului

Speculații că SUA ar urma să testeze o rachetă hipersonică în vestul Pacificului

Forțele aeriene ale SUA au publicat o imagine cu o rachetă hipersonică pentru lansare reală AGM-183 sub aripa unui bombardier B-52H, la baza aeriană din Guam, stârnind speculații că ar urma să facă un test în vestul Pacificului.

SUA au testat o racheta hipersonica la mijlocul lunii martie FOTO captură

Baza Aeriană Andersen din Guam a publicat recent imaginea cu prototipul armei aeriene de tip ARRW ((Air-launched Rapid Response Weapon) care poate atinge viteze supersonice (peste 5 mACH) explicând că este vorba de un „antrenament de familiarizare cu arme hipersonice” în cadrul căruia „echipele s-au concentrat pe elementele fundamentale ale hipersonicii, pe considerente operaționale și logistice și pe discuții tactice aprofundate”.

SUA au efectuat mai multe teste ale AGM-183, o rachetă începând din 2021, cu rezultate mixte, și anunțase anul trecut închiderea programului.

Andrew Hunter, secretarul adjunct al Forțelor Aeriene pentru Achiziții, Tehnologie și Logistică, declara în 2023: „Forțele Aeriene nu intenționează în prezent să continue achizițiile de ARRW odată ce programul de prototipare se va încheia."

Astfel, s-au iscat speculații privire la motivul oficial pentru care rachetele au fost transportate la Guam, relatează The Sun.

De pildă, s-a observat că aducerea rachetelor pentru lansare reală în Guam doar pentru antrenament este foarte neobișnuită.

Costul ridicat al transportului armelor prin SUA i-a determinat pe mulți să speculeze că este un semn clar că aceste arme vor fi testate în viitorul apropiat.

Totodată, au fost înregistrate mai multe avertismente care sugerează că testul ar putea începe chiar de săptămâna viitoare.

O serie de anunțuri publice pentru piloți și navigatori au fost trimise la sfârșitul săptămânii trecute.

Acestea indicau faptul că SUA ar fi testat o armă lansată din aer deasupra Pacificului de Vest.

Un test reușit va fi un semnal clar de forță atât față de Putin în Rusia, cât și față de China.

Anterior, SUA au fost considerate la mare distanță de rivalii lor în ceea ce privește armele hipersonice, dar recuperează rapid decalajul, spun rapoartele.

Armata Chinei și-a prezentat deja capabilitatea hipersonică prin racheta DF-17.

Și se crede că acum lucrează activ la o serie de proiecte care ar putea fi cruciale pentru apărarea țării.

De asemenea, Rusia lucrează din greu la dezvoltarea propriilor rachete hipersonice, potrivit unor rapoarte din țară.

Anterior, Rusia a lansat o rachetă nucleară hipersonică Zircon cu o viteză de 7.000 km/h, într-un avertisment înfricoșător pentru Occident.

Imagini arată arma prezentată ca fiind „de neoprit” înainte de a fi desfășurată pe navele de război.

De asemenea, Rusia susține că a testat trei rachete hipersonice „invincibile" Satan 2.

Rachetele AGM-183 ARRW

Sunt singurele arme hipersonice americane care au fost testate cu succes până în prezent.

Fostul președinte Donald Trump s-a referit odată chiar și la o „rachetă super duper" în timpul mandatului său - și se crede că ar fi vorba de AGM-183 ARRW.

Puternicele rachete sunt o priveliște spectaculoasă atunci când se înalță pe cer.

Transportat de o rachetă masivă, ARRW este alcătuit dintr-un booster și un vehicul planor nealimentat.

Racheta rămâne intactă până când atinge o anumită altitudine și viteză în aer, înainte ca vehiculul să fie eliberat.

Forțele aeriene americane au declarat: „Sistemul de arme este conceput pentru a oferi comandanților combatanți capacitatea de a distruge ținte de mare valoare, sensibile la timp. ARRW va extinde, de asemenea, capacitățile sistemelor de arme de lovituri de precizie, permițând lovituri de răspuns rapid împotriva țintelor terestre puternic apărate".

Dezvoltat de Lockheed Martin, ARRW, care cântărește aproximativ 3.000 kg, este extrem de greu de detectat, ceea ce înseamnă că este aproape imposibil de doborât.

Forțele aeriene lucrează de ceva timp la aceste rachete.

De asemenea, au mai spus că mai au de efectuat doar o singură lansare reală în cadrul programului actual, precizează The War Zone.

„S-a subliniat că distanța aproximativă dintre Guam și China continentală este de aproximativ 3.000 de kilometri și că, pe baza notelor de avertizare, racheta AGM-183A ar putea acoperi o distanță de aproape 2.150 de kilometri după lansare. Se pare că B-52H care transportă racheta ar trebui să zboare mai întâi mii de kilometri spre est până la un punct de lansare, ceea ce ar reflecta, de asemenea, o misiune operațională reală.

Ținând cont de toate acestea, ar fi logic ca Forțele Aeriene să folosească oportunitatea unui ultim test complet pentru a efectua o demonstrație reprezentativă din punct de vedere operațional într-o parte extrem de strategică a lumii. Baza Andersen Air Force Base din Guam este principala bază a Forțelor Aeriene pentru desfășurarea operațiunilor cu bombardiere cu rază lungă de acțiune în Pacificul de Vest, iar insula este un centru important pentru restul armatei SUA”, scrie publicația de specialitate The War Zone.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri