Spectacolul ''Aici nu-i de joacă'' deschide reprezentaţiile cu public la Teatrul Nottara

Spectacolul ''Aici nu-i de joacă'' deschide reprezentaţiile cu public la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara se redeschide pentru public sâmbătă cu spectacolul "Aici nu-i de joacă", o întâlnire cu actriţele Catrinel Dumitrescu şi Victoria Cociaş.

Potrivit unui comunicat al Teatrului Nottara, spectacolul va fi prezentat sâmbătă şi duminică, de la ora 18,00, la Sala George Constantin, "pentru a da ocazia cât mai multor persoane să se bucure de această încântătoare comedie care vorbeşte simplu despre noţiuni aproape uitate: tandreţe, optimism, dragoste, prietenie".

"Condiţiile de redeschidere sunt aceleaşi cu care ne-am obişnuit, 30 la sută din capacitate, un loc se vinde, un loc nu, un rând liber între rândurile vândute, igienizare, declaraţii pe propria răspundere. Le ştim pe toate, şi publicul le ştie, redeschidem sâmbătă cu 'Aici nu-i de joacă'. Noi suntem pregătiţi, pentru că aici nu-i de joacă, în orice moment putem să jucăm", a declarat, pentru AGERPRES, Marinela Ţepuş.

În luna mai, la Teatrul Nottara sunt programate reprezentaţii cu spectacolele "O haită de sfinţi" la Sala George Constantin, pe 15 şi 23 mai, de la ora 18,00; "Martha şi George" la Sala Horia Lovinescu, pe 15 mai, de la ora 19,00; "Praf de stele" la Sala George Constantin, pe 16 mai, de la ora 18,00; "Thailanda", la Sala Horia Lovinescu, de la ora 19,00; "Mitică Popescu" la Sala Horia Lovinescu, pe 22 mai, de la ora 19,00; "Nijinski", la Sala George Constantin, pe 22 mai, de la ora 18,00; "Lecţia" pe 28 şi 29 mai, la Sala George Constantin, de la ora 18,00; "Magnificul" la Sala Horia Lovinescu, pe 29 mai, de la ora 19,00; "Oglinda neagră" la Sala Horia Lovinescu, pe 30 mai, de la ora 19,00; "Aici nu-i de joacă", la Sala George Constantin, pe 30 mai, de la ora 18,00.

Biletele se pot cumpăra de la agenţia teatrului sau online pe www.nottara.ro .

Reprezentaţiile se vor desfăşura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecţie împotriva COVID-19, sala de spectacol funcţionând cu o capacitate redusă la 30 la sută, precizează organizatorii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor