Spectacol fascinant pe cerul nopții, pe 29 septembrie. Cum ne afectează Luna Recoltei, ultima Superlună din 2023

Spectacol fascinant pe cerul nopții, pe 29 septembrie. Cum ne afectează Luna Recoltei, ultima Superlună din 2023

Pe 29 septembrie 2023 are loc Luna Recoltei, ultima superlună din acest an. Evenimentul cosmic aduce un adevărat spectacol pe cerul nopții: o lună plină strălucitoare și mai mare decât de obicei, dar aduce și schimbări pentru mai multe zodii.

Spectacol pe cer pe 29 septembrie 2023 EPA EFE

Spectacol pe cer pe 29 septembrie 2023 EPA EFE

Superlunile au loc atunci când astrul ajunge în punctul din orbita sa cel mai apropiat de Pământ, ceea ce o face să apară mai aproape, mai strălucitoare și mai mare decât de obicei.

Sunt evenimente rare, care au lor loc doar de trei sau patru ori pe an. Super Luna Recoltei din 29 septembrie este ultima din 2023. Superluna din septembrie este considerată a fi o Lună de Recoltă, datorită faptului că are loc la scurt timp după echinocțiul de toamnă. Se spunea că evenimentul le oferea celor de pe câmp câteva seri în plus de lumină înainte de începutul oficial al toamnei, astfel încât aceștia să se poată ocupa de strângerea recoltei, relatează Antena 1 .

În timp ce majoritatea anilor au 12 Luni pline, anul 2023 are 13. Au fost două superluni în luna august, inclusiv o lună albastră, care a fost cea mai apropiată Lună de Pământ în acest an, potrivit The Old Farmer's Almanac.

Cea de-a patra și ultima superlună din 2023 va răsări pe 29 septembrie.

Luna este mai aproape de Pământ

Superlunile au loc din cauza faptului că orbita lunii în jurul Pământului nu este un cerc perfect, ci o elipsă. Acest lucru înseamnă că în timpul celor 27,3 zile ale orbitei sale, există momente în care Luna este mai aproape de Pământ și momente în care este mai departe. Diferența vizibilă de dimensiune a lunii între punctul cel mai apropiat, perigeu, și cel mai îndepărtat, apogeu, este de aproximativ 14%.

O Superlună are loc atunci când Luna se află atât în faza plină a ciclului lunar de 29,5 zile, cât și în perigeu. Acest lucru înseamnă că termenul oficial pentru o superlună este "lună plină perigeeană". Pentru ca o superlună să aibă loc, luna nu trebuie să fie exact în momentul cel mai apropiat de Pământ.

„O superlună este atunci când luna apare un pic mai mare pe cerul nostru”, a declarat Dr. Shannon Schmoll, director al Planetariului Abrams de la Universitatea de Stat din Michigan. „Pe măsură ce Luna se deplasează în jurul Pământului, nu este un cerc perfect. Așadar, există puncte pe orbita sa în care este puțin mai aproape sau puțin mai departe de Pământ”.

Atunci când globul ajunge în faza de lună plină î ntr-un punct din traiectoria sa în care este mai aproape de Pământ, acesta pare să fie puțin mai mare și apare o Superlună, a explicat Schmoll. În timp ce diferența de mărime dintre o superlună și o lună plină obișnuită poate să nu fie imediat evidentă cu ochiul liber.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”