Peste 200 de percheziții au avut loc în București și în 34 de județe, la o grupare care ar fi falsificat și vândut diplome de studii și certificate de calificare profesională. Anchetatorii au descoperit peste 300 de astfel de documente falsificate. Conform unor surse judiciare, atestatele profesionale erau vândute cu 500 de lei, iar prețul pentru diplome de studii variau între 4.000 și 8.000 de lei.
Conform Poliției Române, polițiștii de la transporturi, cu sprijinul altor forțe din MAI, sub supravegherea Parchetului Curții de Apel Constanța, au făcut miercuri 221 de percheziții în 34 de județe și în Bucureşti, la o grupare bănuită că ar fi falsificat diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi vândut. Anchetatorii au găsit peste 300 de astfel de documente.
Dosarul penal este instrumentat de Parchetul Curții de Apel Constanța, pentru infracțiunile de contituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale.
Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane s-ar fi organizat într-o grupare, care ar fi falsificat, prin contrafacere, diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat.
Conform unor surse judiciare, atestatele profesionale erau vândute cu 500 de lei, iar prețul pentru diplome de studii variau între 4.000 și 8.000 de lei.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite 346 de înscrisuri, reprezentând diplome de studii, certificate de absolvire, certificate de calificare profesională, suplimente, foi matricole, traduceri legalizate, licențe de pescuit, autorizații de pescuit calcan și atestate, toate falsificate. De asemenea, au fost găsite la percheziții un revolver și 59 de cartușe cu bile metalice, deținut ilegal.
Perchezițiile au fost făcute în București și în județele Arad, Arges, Bacau, Bihor, Bistrita Nasaud, Botosani, Braila, Brasov, Buzau, Calarasi, Caransebes, Cluj, Constanta, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Harghita, Ialomita, Iasi, Maramures, Mehedinti, Mures, Olt, Prahova, Salaj, Sibiu, Suceava, Releorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Vrancea.
Percheziție la o adresă greșită
În acest dosar, mascații au descins miercuri la o adresă greșită din Clinceni, județul Ilfov.O femeie și fiica ei au fost trezite cu noaptea în cap de mascați, care le-au distrus ușa și le-au imobilizat folosind violența, scrie realitatea.net . Proprietara i-a urmărit pe cei din forțele speciale în timp ce-i părăseau proprietatea și le-a cerut cu vehemență să-i explice ce s-a întâmplat. Unul dintre polițiștii care apar pe o filmare apărută în spațiul public se recomandă a fi comisar-șef la Poliția Transporturi.
Poliția Română a anunțat joi că au fost dispuse verificări în acest caz, pentru a se stabili dacă a fost respectată procedura. "Conducerea Poliției Române a dispus verificări, prin specialiștii Direcției Control Intern, urmând ca, în baza verificărilor efectuate, să fie dispuse măsurile legale care se impun", a transmis IGPR.