Specialist ANM: Luna decembrie va sta sub semnul precipitaţiilor mixte şi al temperaturilor în general apropiate de mediile multianuale

Specialist ANM: Luna decembrie va sta sub semnul precipitaţiilor mixte şi al temperaturilor în general apropiate de mediile multianuale

Luna decembrie va sta sub semnul precipitatiilor mixte si al temperaturilor in general apropiate de mediile multianuale, a declarat, pentru Agerpres, Mihai Tinu, meteorolog de serviciu la Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).

"La nivelul lunii decembrie, se anunta precipitatii consistente doar in centrul tarii, in Transilvania. In aceasta luna, precipitatiile sunt amestecate. Vorbim despre prima luna de iarna, de tranzitie, deci nu putem vorbi numai de ninsori. In partea de sud a tarii s-ar putea sa avem chiar mai putine precipitatii si va fi chiar mai cald decat in mod obisnuit, adica zile cu peste 8-10 grade Celsius. Deocamdata, dupa episoadele din 1 si 2 decembrie, semnalul este de usoara incalzire a vremii pana la finalul saptamanii, spre 6-7 decembrie. Se va reveni la un regim termic aproape normal in aproape toata tara, cu temperaturi pozitive ziua peste tot, iar noaptea sa nu mai coboare prea mult sub zero grade", a explicat Tinu.

Conform prognozei ANM, publicata la sfasitul lunii noiembrie, regimul termic pentru intervalul decembrie 2014 - februarie 2015 va fi unul apropiat de normele climatologice multianuale, cu excedent de precipitatii in majoritatea zonelor.

La nivelul lunii decembrie, temperaturile medii lunare vor fi, in general, apropiate de mediile multianuale in aproape toata tara, iar local in sud-estul si sudul tarii sunt posibile valori termice mai ridicate decat cele normale.

Temperaturile medii lunare se vor incadra intre -5 grade Celsius, in Transilvania si Moldova, si 3 grade Celsius, in Dobrogea. Valori pozitive medii se vor inregistra si in Banat (2 grade Celsius), Oltenia, Muntenia si Crisana (1 grad Celsius).

In ceea ce priveste cantitatile lunare de precipitatii, in ultima luna a anului, acestea vor fi normale in cea mai mare parte a regiunilor, local in centrul tarii fiind posibile valori peste mediile climatologice, iar in sud, sub norme.

Cantitatile de precipitatii vor oscila intre 20 de litri/metrul patrat in Dobrogea si 92 de litri/metrul patrat in Maramures.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…