SPAŢIU/IMAGINEA SĂPTĂMÂNII O gaură neagră cu discul de acreţie înclinat, în urma interacţiunii gravitaţionale cu o stea pe care o devorează

SPAŢIU/IMAGINEA SĂPTĂMÂNII O gaură neagră cu discul de acreţie înclinat, în urma interacţiunii gravitaţionale cu o stea pe care o devorează

Această imagine este o interpretare, realizată de un artist plastic, a datelor culese de telescoapele ESA despre gaura neagră V404 Cygni, care devorează o stea din apropierea sa şi care are discul de acreţie înclinat în urma interacţiunii gravitaţionale cu steaua respectivă, conform ESA.

Datele în baza cărora a fost realizată această imagine au fost obţinute prin intermediul Integral High-Energy Observatory, aparţinând ESA.

Gaura neagră vizată face parte dintr-un sistem binar, V404 Cygni, şi îşi distruge steaua companion. Această gaură neagră este localizată în Calea Lactee la aproximativ 8.000 de ani lumină distanţă de Pământ. Ea a fost descoperită în 1989, când a început să emită niveluri ridicate de radiaţii.

După 26 de ani de latenţă, gaura neagră a devenit din nou activă în 2015, când, pentru scurt, timp, a devenit cea mai strălucitoare sursă de raze-X de pe cer. Pornind de la analiza datelor culese de ESA, cercetătorii au ajuns la concluzia că partea interioară a discului de acreţie format în jurul orizontului evenimentului acestei găuri negre este înclinată, probabil din cauza planului de rotaţie al găurii negrii faţă de orbita stelei companion.AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...