SPAŢIU - IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Păienjeniş de câmpuri magnetice active pe Soare, într-o imagine NASA
Echipa de cercetători care coordonează misiunea Solar Dynamics Observatory (SDO), aparţinând NASA, a apelat la simulări computerizate pentru a obţine o imagine cât mai de ansamblu a câmpului magnetic solar.
Regiunea strălucitoare, activă din zona centrală a Soarelui în această imagine, prezintă o mare concentraţie de linii de câmp magnetic. Soarele, la fel ca orice altă stea, explodează în mod constant, iar în timp ce reacţiile violente de fuziune nucleară alimentează cu energie nucleul stelar temperaturile ajung la 15 milioane de grade Celsius.
În imaginea obţinută în spectrul ultraviolet al luminii şi completată cu datele obţinute din simulările computerizate, poate fi observat un model al liniilor de câmp magnetic ale Soarelui, aşa cum erau ele la data de 10 august 2018. După cum se poate observa şi în imagine, fluxuri de energie solară explodează la mari distanţe în spaţiu, generând vântul solar şi alte elemente care ţin de vremea spaţială, în timp ce altele se ridică de la suprafaţă formează bucle şi se prăbuşesc din nou pe suprafaţa solară. Aceste bucle închise de energie magnetică pot avea efectul intensificării dinamicii particulelor încărcate electric de la suprafaţa Soarelui, rezultând explozii solare şi mai violente, aşa cum sunt ejecţiile de masă coronală.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu încă de ce, dar câmpul magnetic solar urmează destul de fidel un ciclu de activitate care durează 11 ani, în cursul căruia acest păienjeniş de energie magnetică creşte şi apoi se resetează, iar Soarele intră într-o perioadă de relativ calm şi stabilitate magnetică. Spre finalul fiecărui astfel de ciclu, Soarele generează mai multe radiaţii, iar petele solare şi furtunile solare sunt mai frecvente. Odată ce câmpul magnetic solar atinge maximum de activitate - denumit şi maximum solar - polii magnetici ai Soarelui se inversează şi urmează o nouă perioadă de relativ calm magnetic (minimum solar).
Ultimul maximum solar s-a produs în aprilie 2014, conform NASA, dar a avut o intensitate destul de mică, prin comparaţie cu evenimente similare petrecute în urmă cu mai mult timp. Spre exemplu, una dintre cele mai puternice furtuni solare despre care există date ştiinţifice şi descrieri este aşa-numitul "eveniment Carrington", o perioadă de maximum a activităţii solare produsă în 1859. Atunci, un veritabil "tsunami" de energie solară a lovit Pământul, incendiind liniile de telegraf şi producând fenomene de auroră extrem de intense, ce au fost urmărite de la latitudini neobişnuite, din Cuba sau Hawaii.AGERPRES
