SPAŢIU - IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Hubble a fotografiat un roi stelar globular din Marele Nor al lui Magellan
Numeroase stele aflate la distanţe relativ mici unele de altele formează roiul stelar globular NGC 1805, ce poate fi observat în această imagine obţinută de Telescopul Spaţial Hubble, operat de NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA).
Acest roi se află localizat în apropierea marginii Marelui Nor al lui Magellan, o galaxie satelit a Căii Lactee. Aceste stele au orbite foarte apropiate una de cealaltă, apărând privitorului ca nişte albine ce roiesc în stup. În centrul roiului se află o mare densitate de stele, acestea aflându-se la distanţe de 100 până la 1.000 de ori mai mici unele de altele decât distanţa dintre Soare şi cea mai apropiată stea de acesta, Proxima Centauri (aproximativ 4,24 ani lumină). Conform astronomilor, distanţele foarte mici dintre aceste stele fac improbabilă existenţa de planete pe orbitele lor.
După cum se poate observa din imagine, stelele are formează acest roi au culori diferite, de la stele cu străluciri albastre, vizibile cel mai bine în spectrul aproape-ultraviolet, până la stele roşii, vizibile în spectrul aproape-infraroşu.
Telescoapele spaţiale, aşa cum este Hubble, pot observa cu uşurinţă stelele în spectrul ultraviolet pentru că sunt poziţionate pe orbită, deasupra atmosferei terestre care absoarbe cea mai mare parte din lumina ultravioletă, ce devine imposibil de detectat de telescoapele optice terestre.
Acest roi stelar relativ tânăr poate fi observat din emisfera sudică în Constelaţia Dorado. De obicei, roiurile globulare sunt formate din stele ce s-au născut în aceeaşi perioadă de timp. Din acest punct de vedere, roiul NGC 1805 este deosebit. Acest roi este format din două populaţii distincte de stele, a căror vârstă diferă cu câteva milioane de ani.
Observarea unor astfel de roiuri stelare îi ajută pe astronomi să înţeleagă modul în care stelele se nasc şi evoluează, precum şi care sunt factorii care determină moartea stelară şi transformarea acestor aştri în stele pitice albe sau sfârşitul lor fulminant în starea de supernove. AGERPRES