Spania va administra vaccinul de la Johnson & Johnson cu prioritate persoanelor între 70-79 de ani

Spania va administra vaccinul de la Johnson & Johnson cu prioritate persoanelor între 70-79 de ani

Spania va imuniza cu prioritate cu vaccinul de la Johnson & Johnson, în următoarea perioadă, persoanele din grupa de vârstă 70-79 de ani, a anunţat luni ministrul sănătăţii, Carolina Darias, transmite Reuters.

Primele 300.000 de doze din acest vaccin, care se administrează într-o singură doză, vor sosi în Spania miercuri dimineaţă, le-a declarat ministrul reporterilor prezenţi pe aeroportul din Gran Canaria, după o vizită în insulele Canare.

Compania Johnson & Johnson a început luni livrările către statele Uniunii Europene, cu o oarecare întârziere provocată de probleme de producţie, au indicat oficiali ai celor două părţi.

După un început lent al campaniei sale de imunizare, Spania mizează pe o creştere substanţială a cantităţilor de vaccinuri ce vor fi livrate în trimestrul al II-lea pentru a-şi atinge obiectivul de a vaccina jumătate din populaţie până în iulie.

Între lunile aprilie şi septembrie, guvernul aşteaptă 87 milioane de doze de vaccin.

În condiţiile în care majoritatea rezidenţilor din centrele de îngrijire şi personalul medical din prima linie a fost vaccinat cu ambele doze, iar 80% dintre spaniolii de peste 80 de ani au primit prima doză, prioritari sunt de acum cei între 70 şi 79 de ani.

Creşterea imunizării persoanelor vulnerabile devine tot mai presantă, dat fiind că un nou val de infectări începe să se intensifice.

Vineri, rata de infectare calculată ca medie pe ultimele 14 zile a numărului de cazuri la 100.000 de locuitori a ajuns la 182, o creştere cu circa 50% în trei săptămâni, dar mult sub vârful de 900 consemnat în ianuarie.AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod