Spania se întoarce la urne pentru a patra oară în patru ani

Spania se întoarce la urne pentru a patra oară în patru ani

Spania se va întoarce la urne la 10 noiembrie pentru a patra oară în patru ani, şeful guvernului socialist Pedro Sanchez nereuşind să obţină sprijinul necesar pentru menţinerea sa la putere, notează AFP.

"Ţara este sortită să organizeze noi alegeri la 10 noiembrie", a recunoscut marţi Pedro Sanchez după ce a fost primit de regele Spaniei, Felipe al VI-lea.

"Rezultatul consultărilor cu regele este clar: nu există nicio majoritate în Camera Deputaţilor care să poată garanta formarea unui guvern", a adăugat socialistul care a câştigat ultimul scrutin de la 28 aprilie, dar fără să obţină majoritatea absolută.

Anterior, palatul regal anunţase că suveranul nu va propune un candidat la funcţia de şef al guvernului, deoarece niciunul "nu beneficiază de spirjinul necesar pentru a obţine votul de încredere în Camera Deputaţilor".

Spania suferă de instabilitate de când sistemul bipartit s-a spart, în 2015, odată cu intrarea în Parlament a radicalilor de stânga din Podemos şi a liberalilor din Ciudadanos. Parlamentul este şi mai fragmentat după emergenţa formaţiunii de extremă dreapta Vox la ultimele alegeri.

Noul impas politic va conduce la dizolvarea automată a parlamentului la 23 septembrie, data limită fixată pentru învestirea unui şef al guvernului, şi convocarea celui de-al patrulea scrutin în patru ani.

În iulie, Pedro Sanchez a eşuat în obţinerea votului de încredere în Cameră, în lipsa unui acord cu stânga radicală Podemos asupra unui guvern de coaliţie.

Discuţiile cu Podemos au fost reluate între timp, dar a ieşi din impas. Stânga radicală a cerut constant să facă parte din guvern, dar socialiştii le-au propus doar un simplu program comun.

Partidul liberal Ciudadanos a venit cu o ofertă surpriză de ultim moment, dar sortită eşecului.

Liderul Ciudadanos, Albert Rivera, a propus abţinerea în anumite condiţii a formaţiunii sale şi a conservatorilor din Partidul Popular (PP) pentru a facilita învestirea lui Pedro Sanchez.

În schimb, el i-a cerut lui Sanchez săse angajeze că nu îi va graţia pe separatiştii catalani dacă vor fi condamnaţi de Curtea Supremă pentru rolul lor în tentativa de secesiune din 2017.

De asemenea, el a reclamat ca socialiştii să se retragă din guvernul regional pe care l-au format în Navarra (nord) şi să se alieze cu dreapta pentru ca majoritatea lor să nu mai depindă de partidul separatist basc Bildu.

În toate cazurile, PP, ale cărui voturi sunt esenţiale pentru ca ofertă să devină realitate, a respins propunerea.

Învingător la alegerile de la 28 aprilie şi europene din mai, Partidul Socialist al lui Pedro Sanchez rămâne favorit în sondaje şi ar putea câştiga mai multe mandate în Camera Deputaţilor unde deţine în prezent 123 din totalul de 350.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!