Spania: Purtarea măştii pe stradă devine obligatorie în Baleare

Spania: Purtarea măştii pe stradă devine obligatorie în Baleare

Arhipelagul spaniol Baleare, o destinaţie turistică foarte populară, a decis joi să impună purtarea obligatorie a măştii de protecţie, la fel ca în regiunea Catalonia, într-o perioadă în care în Spania apar noi focare de contagiune cu coronavirus, transmite AFP.

Purtarea măştii este deja obligatorie în spaţiile publice închise şi pe străzi în toată Spania dacă nu poate fi respectată distanţa de securitate de 1,5 metri faţă de alte persoane.

Dar, începând de luni, în insulele Baleare masca va fi obligatorie 'pe drumurile publice şi în aer liber' de îndată ce este posibil 'să fie întâlnită o altă persoană', precum şi 'în spaţiile publice închise', a anunţat o consilieră a guvernului regional, Marga Frontera.

Aceasta înseamnă, practic, purtarea tot timpul a măştii pe stradă.

În schimb, ea nu va fi obligatorie la plajă, la piscină sau în timpul unei activităţi sportive, a precizat consiliera.

Decizia urmează celei din Catalonia , unde guvernul regional a impus de joi ca masca să fie purtată chiar şi atunci când distanţa de securitate poate fi respectată, după apariţia unui focar important în jurul oraşului Lerida, unde peste 200.000 de locuitori sunt izolaţi începând de sâmbătă.

Şi în Catalonia sunt exceptaţi de la această regulă sportivii şi oamenii aflaţi la plajă.

Spania, una din ţările europene cele mai afectate din Europa, cu peste 23.800 de decese, supraveghează îndeaproape peste 70 de noi focare epidemice. Pe lângă focarul din Lerida (Catalonia), autorităţile sunt îngrijorate şi de cel din Galicia, unde 70.000 de persoane sunt în carantină.

Potrivit consilierei Marga Frontera, în Baleare 'situaţia epidemiologică este bună', dar 'este vorba despre a ne proteja şi mai mult populaţia'.

În arhipelag există în prezent 130 de cazuri active de COVID-19 şi zece 'focare active' noi, majoritatea pe insula Mallorca, a precizat dr. Javier Arranz, purtătorul de cuvânt al comitetului pentru boli infecţioase din Baleare.

Joi, ministrul spaniol al sănătăţii, Salvador Illa, a dat asigurări la televiziunea Antena 3 că nu vede nicio problemă ca regiunile să ia astfel de iniţiative de a impune purtarea măştii de protecţie.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit...

2 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

3 VIDEO Ucraina a lovit pentru prima dată Rusia cu rachete americane ATACMS!

4 Amante ale liderului celui mai periculos clan interlop din Capitală s-au bătut într-un club de fițe din Herăstrău

5 Ce se întâmplă în Europa? / Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat, alte două țări afectate