Spania: Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy, condamnat într-un mega-proces pentru corupţie
Partidul Popular (PP, conservator), la putere în Spania, a fost condamnat pentru îmbogăţire ilegală într-un vast proces de corupţie în care 29 de acuzaţi, între care şi foşti oficiali ai PP, au fost condamnaţi în total la 351 de ani de închisoare, a anunţat joi instanţa de judecată, relatează AFP.
Partidul Popular, al premierului Mariano Rajoy, a anunţat imediat într-un comunicat că va face apel la hotărârea Audienţei Naţionale, tribunal însărcinat cu dosare complexe, care a condamnat formaţiunea politică la rambursarea a 245.492 de euro pentru 'participare cu caracter lucrativ' la un sistem tentacular de luare de mită în schimbul unor contracte publice.
Cei doi principali responsabili ai reţelei, fostul trezorier al Partidului Popular, Luis Barcenas, şi antreprenorul Francisco Correa, au fost condamnaţi la 33 de ani şi patru luni în închisoare şi, respectiv, 51 de ani şi 11 luni de închisoare.
Din cei 37 de acuzaţi, 29 au fost condamnaţi în total la 351 de ani de închisoare pentru corupţie, delapidare şi spălare de bani.
La sfârşitul unui mega-proces care s-a desfăşurat între octombrie 2016 şi noiembrie 2017, Audienţa Naţională a constatat existenţa unei reţele care a atribuit contracte publice în schimbul unor comisioane în municipalităţi din regiunile Madrid şi Castilia-Leon între 1999 şi 2005.
Aceste fapte 'au generat beneficii cuantificabile Partidului Popular, constând în finanţarea ilegală a mai multor mitinguri politice', a decis instanţa de judecată.
În hotărârea sa de 1.700 de pagini, Audienţa Naţională a menţionat de asemenea existenţa unei 'casierii negre' în PP, 'o structură financiară şi contabilă paralelă cu conturile oficiale ale formaţiunii cel puţin începând cu 1989'.
Luis Barcenas, responsabilul acestei 'casierii negre', suspectat că ar fi delapidat şi ascuns o avere, a fost condamnat la plata a 44 de milioane de euro.
Cazul Gürtel, numele de cod dat de anchetatori, este unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie care a zdruncinat ani de zile imaginea partidului lui Mariano Rajoy şi care, împreună cu politica sa de austeritate pentru ieşirea din criză, au contribuit la pierderea majorităţii absolute la sfârşitul anului 2015.
AGERPRES