Spania: FC Barcelona, invincibilă în La Liga; catalanii au învins pe FC Valencia, ocupanta locului 3

Spania: FC Barcelona, invincibilă în La Liga; catalanii au învins pe FC Valencia, ocupanta locului 3

FC Barcelona, liderul din La Liga, a învins, sâmbătă, pe Nou Camp, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa FC Valencia, într-un meci din etapa a 32-a a campionatului Spaniei.

Golurile catalanilor au fost marcate de Luis Suarez (15) şi Samuel Umtiti (51). Pentru Valencia a înscris Daniel Parejo, în minutul 87, din penalty.

FC Barcelona a semnat al 39-lea meci fără înfrângere în La Liga, doborând recordul iniţial, al echipei Real Sociedad, care avea 38 de meciuri fără înfrângere, în sezonul 1979-1980.

Ultima înfrângere a echipei blaugrana datează din 8 aprilie 2017, scor 0-2 cu Malaga.

FC Barcelona este lider detaşat în La Liga, cu 82 de puncte, cu 14 puncte peste ocupanta locului 2, Atletico Madrid, care va juca duminică cu Levante. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 De citit...

4 „A început spectacolul /

5 Foarte interesante amănunte...