Spania: Custodie alternativă pentru animalele de companie în caz de divorţ

Spania: Custodie alternativă pentru animalele de companie în caz de divorţ

Cine păstrează câinele sau pisica în caz de divorţ? O lege spaniolă clarifică începând de miercuri acest tip de contencios şi acordă foştilor parteneri de viaţă o custodie alternativă pentru animalele lor de companie, considerate de acum "fiinţe vii înzestrate cu sensibilitate", nu doar simple "lucruri", informează AFP.

În cazul unui divorţ care nu este amiabil, judecătorul va trebui să aibă în vedere "viitorul animalelor de companie, ţinând cont de interesul membrilor familiei şi de bunăstarea animalului, repartizarea timpilor de custodie şi de îngrijirile necesare", precizează textul de lege spaniol, sprijinit de coaliţia aflată la putere, alcătuită din socialişti şi Podemos (stânga radicală), şi intrat în vigoare miercuri.

O pisică, un câine, o broască ţestoasă, un peşte sau o pasăre domestică vor putea astfel să facă obiectul unei custodii alternative.

Până la această lege, custodia animalelor de companie în caz de divorţ "reprezenta obiectul unor controverse în tribunale", fapt care a motivat această modificare a Codului Civil spaniol.

Noua lege îi obligă, de asemenea, pe proprietari "să garanteze bunăstarea" animalelor de companie. În caz contrar sau dacă una dintre persoanele vizate are antecedente în materie de maltratare a animalelor, custodia poate de acum să îi fie refuzată sau retrasă de un judecător.

Bunăstarea animalelor de companie trebuie avută în vedere de instanţele spaniole şi în cazul unor succesiuni litigioase, dacă mai mulţi moştenitori solicită custodia acestora.

Podemos, care face pare din Guvernul de la Madrid, doreşte să meargă şi mai departe în această direcţie şi speră să adopte în 2022 un proiect de lege ce vizează, mai ales, interzicerea vânzărilor de animale de companie în magazine.

Mai multe ţări europene şi-au modificat deja codurile civile pentru a recunoaşte caracterul viu şi sensibil al animalelor, aşa cum s-a întâmplat în Franţa în 2015, precum şi în Germania, Elveţia, Austria şi Portugalia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”