Spania, condamnată la CEDO după ce o membră a Martorilor lui Iehova a primit transfuzii împotriva voinţei sale

Spania, condamnată la CEDO după ce o membră a Martorilor lui Iehova a primit transfuzii împotriva voinţei sale

Spania a fost condamnată marţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să plătească 26.000 de euro unei membre a Martorilor lui Iehova căreia i s-au făcut transfuzii împotriva voinţei sale, relatează AFP, transmite Agerpres.

CEDO a estimat în unanimitate că a fost încălcat articolul 8 al Convenţiei europene pentru drepturile omului, cel privind respectarea vieţii private şi de familie, în lumina articolului 9, cel privind libertatea de gândire, conştiinţă şi religie.

Reclamanta, Rosa Edelmira Pindo Mulla, o imigrantă din Ecuador în vârstă de 53 de ani, va trebui să primească din partea statului spaniol 12.000 de euro daune morale şi 14.000 de euro cheltuieli de judecată.

Când, în iulie 2017, Pindo Mulla a fost sfătuită să se opereze, ea a adus documente indicând că refuză orice transfuzie, chiar dacă viaţa i-ar fi pusă în pericol. În iunie 2018, ea a fost internată la un spital din Soria (nord), iar a doua zi transferată din cauza unei hemoragii la un spital din Madrid, unde, aflând că pacienta este martoră a lui Iehova, anesteziştii au cerut avizul unui judecător, care a autorizat toate intervenţiile medicale necesare pentru a-i salva viaţa.

Pindo Mulla a fost supusă atunci unei intervenţii chirurgicale şi i s-au făcut şi transfuzii de sânge.

Ea a apelat la CEDO în 2020.

Martorii lui Iehova sunt „frecvent obiect al prejudecăţilor şi stereotipurilor”, a pledat la audienţa din ianuarie avocatul ei, Petr Muzny, potrivit căreia reclamanta a fost o victimă a „paternalismului medical”, deşi semnalase în repetate rânduri că doreşte să fie „tratată conform conştiinţei sale”.

La rândul ei, avocata statului spaniol, Heide-Elena Nicolas Martinez, a insistat asupra „urgenţei” cu care a fost luată decizia de a i se face transfuzie.

Martorii lui Iehova, mişcare fondată în anii 1870 în SUA de Charles Russell, sunt acuzaţi în mod regulat de derivă sectară pentru preceptele lor rigide, menţionează AFP.


Citește și:

populare
astăzi

1 Patru țări europene ar putea fi următoarele pe lista lui Vladimir Putin

2 Cea mai nouă teorie a conspirației după alegerea lui Donald Trump

3 VIDEO Carnagiu în China...

4 „Trebuie să demonstrez că nu sunt terorist” / Tudor Chirilă, în conflict cu ING

5 O chestie de context care trebuie reținută, totuși